De-a lungul anilor am învățat atât de multe din scrierile lui Martin Holladay de pe Green Building Advisor; el a fost o influență profundă asupra modului meu de a gândi despre construcțiile ecologice. Martin a făcut de toate, fiind „vânzător en-gros de instalații sanitare, acoperișer, renovator, constructor, scriitor și editor. Și-a construit prima casă pasivă solară în nordul Vermontului în 1974 și a trăit independent de rețea din 1975.” Recent, și-a așternut gândurile într-o carte, în Musings of an Energy Nerd, publicată de Taunton. Există multe de apreciat chiar din Prefață, unde Martin subliniază adevărul:
Martin subliniază acest lucru iar și iar în carte: păstrați lucrurile simple. Sfaturile sale pentru îmbunătățirea unei case mici (păstrați-o mică și etanșeizați-o bine) sunt toate bune. „Eliminarea acestor detalii din planurile voastre” ar scoate din afaceri jumătate dintre constructorii de serie și personalizați din America, cu sugestia sa de a renunța la lucarne, ferestre în golf, izolație din fibră de sticlă și (uau) pompe de căldură geotermale. El este logic, rațional, meticulos, vorbește din experiență, ușor de citit. Ca arhitect și dezvoltator am construit multe case în cariera mea, totuși nu cred că a existat o pagină unde să nu spun „mulțumesc că ai spus asta, Martin” sau „nu știam asta”. Chiar cred că oricine proiectează, construiește sau se gândește să cumpere o casă ar trebui să dețină această carte și ar trebui să fie lectură obligatorie pentru fiecare student la design și arhitectură.
Dar există un fir roșu care traversează cartea și pe care îl găsesc tulburător. Martin nu este adeptul standardului Passivhaus și a exprimat acest lucru în postări pe Green Building Advisor. Am înțeles. Doar o proporție minusculă de case nord-americane sunt construite conform acestuia. Totuși, în această carte, Martin pare obsedat de el. Deoarece Martin este atât de rațional, logic și rezonabil pe parcursul întregii cărți, este șocant să vezi această obsesie cu standardul Passivhaus permeându-i textul, aproape de la primele pagini. (Pe parcursul acestei discuții, voi folosi termenul Passivhaus ca nume al standardului. Martin și cu mine suntem amândoi de acord că Passive House este ridicol.)
Începe la pagina 5, unde Martin recunoaște ceea ce mi-a luat mult timp să accept, anume că nimeni nu vrea să trăiască precum în anii 1930. Obișnuiam mereu să scriu că oamenii ar trebui să se îmbrace adecvat și să folosească ventilația naturală în verile calde, și să-și pună un pulover iarna. Dar Martin spune „nu există întoarcere înapoi în timp în ceea ce privește confortul. Este perfect de înțeles că oamenii preferă ca locuințele lor să fie dotate cu aer condiționat pe timpul verii.” Apoi, în următorul paragraf, începe să se plângă de Passivhaus, ai cărui „designeri nu reușesc să pună o întrebare importantă: câți bani ar trebui să cheltuim pe confort? Dacă simți un fior când stai lângă o fereastră cu geam dublu, poate că tot ce trebuie să faci este să-ți pui un pulover.”
El încheie secțiunea despre confort notând că prea mult confort ne-ar putea face să ne simțim oarecum goi și că o monotonie neschimbătoare pare să deprime sufletul uman. „când îți este cald, ar putea fi timpul să bei un pahar de limonadă. Când îți este frig, ar putea fi timpul să-ți pui o pereche de papuci pufoși și să prepari o cană de ceai.” Și acesta este tipul care scrie că „nimeni nu vrea să trăiască precum în anii 1930”.
Casă pasivă sau casa bunicii?/Domeniul Public
Am avut această epifanie acum câțiva ani și m-am întrebat, Ar trebui să construim ca o casă de bunică sau ca o casă pasivă? În ea, am scris că trebuia să mergem pe super-izolat, Passivhaus sau chiar Casa Destul de Bună, un standard pe care Martin l-a promovat în Green Building Advisor și pe care eu îl consider un standard destul de bun și sensibil pentru cei care nu doresc să meargă pe Passivhaus complet. Sincer, ele se completează reciproc.
Și am învățat de la Robert Bean de la healthy heating că, atunci când îți este frig, înseamnă că corpul tău pierde căldură, iar când îți este cald, înseamnă că o câștigă, deoarece te afli într-o clădire care pierde sau câștigă căldură. Ceea ce este exact ceea ce ne învață întreaga carte să evităm. Confortul este ceva ce oamenii își doresc și sunt dispuși să plătească pentru el, iar acum este subestimat de Martin ca fiind un moft, un lux. Chiar, o temperatură constantă nu deprimă sufletul uman.
Martin nu se poate abține; atunci când subliniază punctul important că comportamentul ocupanților este un factor major, vorbește despre „fetișiști”.
Ei bine, Martin, atunci care e rostul să faci ceva? De ce să te mai ostenești să scrii cartea? De ce să strecori o aluzie negativă la Passivhaus când asta se aplică întregii lumi?
Este ciudat că, de la paginile care discută despre ferestre până la sistemele HVAC, Martin continuă să vorbească despre Passivhaus, care este un produs de nișă în cel mai bun caz în SUA, actualmente împărțit în două între Passivhausul european, care este în mod clar obsesia aici, și PHIUS-ul american. Și totul se încheie cu un capitol final care examinează în detaliu standardul Passivhaus european.
Din Martin Holladay Zdrăngănește Cuștile cu Critici la Adresa Passivhaus
Acum, pentru cei care citesc această recenzie și cartea și care nu sunt familiarizați cu Passivhaus (și suspectez că majoritatea cumpărătorilor de case nu sunt), cred că este corect să spunem că oamenii Passivhaus pot fi obsedați de cifre. Michael Anschel a numit odată Passivhaus „o întreprindere egocentrică bazată pe o singură metrică, ce satisface nevoia arhitectului de a bifa căsuțe și obsesia tocilarului de energie pentru BTU-uri.” Dar Martin pare la fel de obsedat, petrecând multă cerneală pe grosimea izolației de sub placă. El vorbește cu John Straube, (care este, așa cum îl descrie, un tip foarte inteligent) și folosește o analogie cu cadranele de pe un panou de control: când ai dus ferestrele la maxim, nu mai rămâne mult de făcut decât să adaugi izolație până atingi cifrele, „chiar și atunci când grosimea izolației este ilogică sau neeconomică.”
© Un tânăr Michael Caine proiectând un Passivhaus timpuriu
Dar sunt multe cadrane. Există numărul și dimensiunea ferestrelor, dimensiunea și forma clădirii, optimizarea designului. Iar izolația sub podea este cel mai puțin eficient cadran de rotit, deoarece diferența de temperatură este atât de mică. Și cel mai important, cui îi pasă? Sunt câțiva centimetri de spumă. Este o ceartă despre lucruri mici, când lumea se destramă. Să nu uităm, avem o criză climatică.
Cererea de încălzire țintă Passivhaus s-ar putea să nu fie perfectă. S-ar putea să existe prea multă spumă sub fundații. Personal nu-mi place cum Passivhaus ignoră energia încorporată, materialele sănătoase și locația. Dar este un standard riguros care vine cu instrumentele pe care „tocilarii de date” le pot folosi pentru a construi case cu adevărat eficiente și confortabile. Și dacă ajută sau încurajează câțiva oameni să construiască case mai bune, cu atât mai bine. (Cea mai mare forță și impact va fi oricum în locuințele multifamiliale.)
© Un manifest pentru o casă destul de bună
Aș prefera ca Martin să fi renunțat la negativismul său față de Passivhaus și să se fi concentrat pe pozitivismul PGH, sau Casa Destul de Bună. Majoritatea cărții descrie de fapt cum să o construiești și ar trebui să fie promovată mai mult, este un standard excelent.
Regulile sale sunt: Fii umil. „uneori o casă mică, ieftină are sens.”
Etanșeitatea contează. „efectuați un test de etanșeitate (blower door test).”
Nu e nimic în neregulă cu regulile empirice. Dacă toată lumea ar urma regula 5-10-20-40-60, ar putea face o diferență enormă, fără a fi nevoie de foi de calcul.
Trebuie să dimensionăm și să orientăm ferestrele cu atenție la confort și plăcere, nu la câștigurile solare. Da, da, da.
Casele complet electrice au sens. Trebuie să renunțăm la combustibilii fosili și nu ar trebui să-i ardem în interiorul locuințelor noastre.
Acordați atenție apei calde menajere și sarcinilor electrice diverse. Pentru că dacă casa ta este foarte bine izolată și nu prea mare, acestea vor domina.
Gândiți-vă de două ori înainte de a cumpăra componente scumpe de construcție. Permiteți-mi să vă povestesc despre boilerul și centrala mea combinate Rinnai; Niciodată din nou.
Trebuie să monitorizăm consumul nostru de energie. Mai bine decât „Am primit o placă de pus pe casă și acum am terminat.”
Comportamentul ocupantului afectează facturile la energie. Absolut, acest lucru este critic. Încă nu reușesc să o scot pe fiica mea de la duș, dar asta este o altă postare.
Dar chiar și acest capitol care ar fi trebuit să fie punctul culminant al cărții, pe care Martin îl numește de fapt un Manifest, este mai scurt decât secțiunea Passivhaus și conține mult prea multe comparații cu Passivhaus. Și dacă te uiți la definiție, un manifest…
Scopul manifestului, așa cum îl înțeleg eu, este de a promova ideea unei locuințe mai bune, de a aborda criza noastră climatică, de a descrie cum să trăim o viață mai puțin intensivă energetic. Este pozitiv, un apel la acțiune sau, așa cum au ilustrat pe Green Building Advisor, un apel la baricade. Scopul manifestului este de a schimba lumea, nu de a ataca un alt standard. Și nu se termină niciodată, chiar și ultimul paragraf din carte este atât corect, cât și plin de invective:
Așa cum am menționat, aceasta este o carte excelentă pe care ar trebui să o citească toți cei care construiesc case. Dar, conform Biroului de Recensământ al SUA, au fost începute 1.172.000 de case doar în luna aprilie 2017. Avem o muncă enormă de făcut și ar trebui să ne unim forțele în loc să facem spume pentru câțiva centimetri de spumă. Există probabil câteva zeci de case proiectate Passivhaus în toată SUA, le ador, dar ele nu schimbă imaginea de ansamblu. Întreaga carte este diminuată de această obsesie.
