Când ai petrecut mai bine de două decenii în sălbăticie, parcurgând unele dintre cele mai dificile trasee de snowboarding și dezvoltând o dorință profundă de a proteja mediile montane, încălzirea globală este, fără îndoială, o preocupare presantă și personală. Când ești Jeremy Jones, cum transformi această preocupare în acțiune? Începi prin a fonda Protect Our Winters, o organizație non-profit dedicată unirii comunității sporturilor de iarnă:
PLANETANOASTRA: Care a fost inspirația pentru fondarea Protect Our Winters?
JEREMY JONES: Prin snowboarding, am început să văd tot mai mult cum munții se schimbau. Trebuia făcut ceva; construisem relații excelente în industria snowboardului și schiului; și am simțit că lumea noastră trebuia să se unească și să încetinească schimbările climatice.
Am ezitat o vreme cu ideea, pentru că mă gândeam mult: „Cine sunt eu să înființez această fundație?”. Nu sunt un sfânt al mediului. Dar a fost ceva ce pur și simplu nu mă lăsa în pace. Așa că m-am implicat total, pentru că am simțit că industria noastră avea cu adevărat nevoie de asta… iar Protect Our Winters a fost un loc de unde să începem să aducem pe toată lumea împreună și să facem o diferență.
PN: Cât timp în urmă a fost când ați renunțat la snowmobil pentru accesul în sălbăticie?
JJ: Probabil acum doi ani. Snowmobilele nu au fost niciodată o parte importantă a lumii mele. Nu-mi plăcea impactul negativ al lor, dar nici experiența de a fi acolo cu mașini.
Drumețiile au fost întotdeauna o parte importantă a snowboardingului meu, dar când era timpul să filmăm, implicau adesea snowmobile și elicoptere. Acum m-am înconjurat de un grup de oameni care sunt cu adevărat entuziasmați să ne ducem departe în munți, departe de oameni și departe de mașini.
Sunt, de asemenea, foarte conștient de amprenta mea de carbon. Știu unde îmi sunt deficiențele. Oricât de mult se atașează oamenii de snowmobile și elicoptere, pe care eu nu le folosesc mult – nu le-am folosit de multă vreme – pentru a accesa munții, încă am această amprentă.
Realitatea este: am prieteni care locuiesc, să zicem, în Whistler, și merg cu snowmobilul în fiecare zi, dar nu iau niciodată avionul și au un snowmobil în patru timpi, pe care-l scot din casă… La sfârșitul zilei, faptul că eu urc într-un avion pentru a merge să fac drumeții pe acești munți anulează complet asta.
PN: Este adevărat. Când te ui la amprenta de carbon a oricărei persoane, doar un singur zbor este cu adevărat semnificativ.
Ați spus că nu ați fost niciodată atât de pasionat de folosirea mașinilor pentru a accesa sălbăticia. Care este diferența esențială în experiență pentru dumneavoastră? S-a schimbat experiența dumneavoastră în sălbăticie acum că drumețiile sunt singura modalitate de acces?
JJ: Nu încape îndoială că experiența este mult mai bogată. Aceasta este o mare parte din ea. Am început să realizez că, cu cât mă duceam mai departe, cu cât petreceam mai mult timp în munți, cu atât mai mult obțineam din asta. A devenit pur și simplu foarte clar.
Ceva ce îmi dorisem dintotdeauna să fac… era să ajung în aceste zone mai greu accesibile, care puteau fi atinse doar pe jos. Dar eram într-o industrie care nu era pregătită să facă asta, să fie snowboarderi profesioniști, să facă asta și să documenteze. A trebuit să-mi creez cumva propria lume pentru a face asta.
A existat o anumită tranziție, dar a început să devină cu adevărat clar: cele mai mari satisfacții pe care le obțineam, și încă le obțin, erau să mă duc cât mai departe în munți, să petrec cât mai mult timp acolo, să urc pe jos ceea ce urma să parcurg. Aceasta depășește cu mult satisfacția pe care o obțineam de la snowmobile și elicoptere.
PN: În ceea ce privește faptul că industria nu se concentrează pe abordarea dumneavoastră în snowboarding, în ce direcție o vedeți evoluând? Industria se aliniază acestei abordări sau este pe o traiectorie complet diferită?
JJ: Cu siguranță văd tot mai mulți oameni interesându-se de accesarea snowboardingului în sălbăticie pe jos. Costul lucrurilor, cu cât oamenii sunt mai conștienți de impactul asupra mediului, devine tot mai răspândit.
Un exemplu: acum patru ani nu exista un film realizat fără motor. Acum sunt două sau trei lansate anul acesta și nu este deloc neobișnuit să faci asta.
Un lucru pe care sper să-l fac cu acest film Deeper la care lucrez… este să le arăt oamenilor că snowboardingul de clasă mondială poate fi practicat pe jos. Că nu este doar pentru acea clasă de elită care are un buget pentru elicopter pentru a face asta. Pentru că există snowboarding uimitor chiar în curțile multor oameni, dacă aceștia depun un mic efort suplimentar pentru a ajunge acolo.
PN: În timpul în care ați practicat snowboarding, ce fel de schimbări ați observat în mediu?
JJ: În primul rând, vreme mai radicală. Unde octombrie este ianuarie și ianuarie poate semăna cu mai, unde temperaturile variază enorm. Aceasta duce la straturi de zăpadă diferite care ne țin în gardă. Cu siguranță mai multă fluctuație.
Petrec mult timp în Europa și… pot vedea că acolo unde se termină ghețarul acum, comparativ cu acum cincisprezece ani, este total, vizibil diferit. Este clar. Trebuie să urci mult mai mult pe jos. În Tahoe, încă primim o mulțime de zăpadă la altitudini mari, dar în aceste locuri cu altitudine mai joasă pe care ne place să le parcurgem, devine tot mai greu să găsim acele locuri în condiții bune.
În general, iernile par să înceapă mai târziu.
Un exemplu al genului de ciclu drastic de urcare și coborâre: pe 15 octombrie am avut parte de un snowboarding minunat în Sierra de sus. Asta a fost cel mai devreme când am făcut snowboarding vreodată. Totul a dispărut acum [două săptămâni mai târziu] și s-ar putea să nu avem condiții similare din nou până pe 15 decembrie.
PN: Cum le explicați oamenilor diferența dintre climă și vreme? Mă gândesc la asta pentru că un prieten de-al meu din Vermont, care lucrează la una dintre stațiuni, a postat recent pe Facebook că erau aproximativ -8 grade Celsius afară și cineva a răspuns: „Atât despre încălzirea globală.” Cum îi explicați cuiva că, da, vom avea în continuare zăpadă, vom avea în continuare ierni, dar că aceasta este încă o problemă de care trebuie să fim îngrijorați?
JJ: Schimbările climatice sunt o chestiune dificilă, deoarece sunt o problemă de ansamblu atât de mare. Este greu pentru oameni să privească imaginea de ansamblu. Trebuie să priviți cu adevărat schimbările climatice pe perioade de zece ani, pe perioade de douăzeci de ani. Dacă faceți asta, dovezile sunt destul de concrete.
Aș spune că, asta mă duce la unele dintre provocările pe care le avem cu Protect Our Winters. O persoană începe să-și schimbe becul și se întreabă dacă face o diferență… Trebuie să începem să ne gândim la asta pe termen puțin mai lung. În primul rând, dacă toți schimbăm un bec, rezultatele sunt mult mai realizabile.
Celălalt lucru este că trebuie să începem de undeva și suntem la primul pas al acestui proces. Putem cu toții să stăm pe loc și să spunem: „Schimbările climatice sunt brutale și scapă de sub control, dar nu pot face nimic în privința asta.” ….Eu nu pot sta pe loc și să fac asta. Am copii și, pur și simplu, trebuie să începem de undeva.
Aici intervine Protect Our Winters. Ceea ce facem astăzi, eu nu voi vedea beneficiile, dar sper că le vor vedea copiii mei sau copiii copiilor mei. Este greu pentru oameni să înțeleagă asta, dar aceasta este pur și simplu realitatea schimbărilor climatice.
PN: Ați pornit pe o altă cale pentru a lansa propria linie de snowboarduri, Jones Snowboards. Ce se întâmplă cu asta?
JJ: Am vrut să am cu adevărat control asupra a ceea ce făceam. Am vrut să fac parte dintr-o companie autentică ce produce cele mai bune produse din lume; și ca acea companie să aibă valorile pe care le doream. Pentru a face asta, am simțit că trebuie să o fac eu însumi.
Am cheltuit multă energie convingând companiile să urmeze calea pe care o doream. Și mi-am cam epuizat energia în privința asta. Simt că mi-am bătut capul de pereți. A devenit pur și simplu clar că trebuia să-mi pun în practică vorbele și să-mi încep propriul program.
PN: Prin „a-ți pune în practică vorbele”, vă referiți la materiale, marketing, ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?
JJ: Sunt două lucruri: Sunt foarte pasionat de snowboardingul în sălbăticie și freeriding. Acesta este un segment pe care lumea generală a snowboardului, aceste companii, îl consideră un lucru secundar. Am simțit că era loc pentru o îmbunătățire mai bună cu o companie axată pe această parte a snowboardingului. Am putea face progrese. Sperăm să inspirăm și pe alții să se aventureze în sălbăticie.
Apoi, există factorul de mediu. Asta înseamnă adoptarea acestor materiale mai sustenabile care există, dar cheia este să mergi pe o linie fină: Dacă faci o placă din toate aceste materiale grozave, sustenabile, și se dezintegrează într-un an…
Sunt un susținător ferm al performanței și durabilității în primul rând. Sustenabilitatea este al treilea lucru pe care îl aduci în discuție, dar nu o poți aduce dacă afectează durabilitatea și performanța produsului. Lumea snowboardului este setată [cu ideea că] ai nevoie de un nou snowboard în fiecare an. Și asta este pur și simplu greșit. Aceste snowboarduri durează mult timp.
Concluzia este că cel mai ecologic snowboard din lume este totuși un snowboard toxic.
PN: Când va debuta de fapt linia?
JJ: Va fi lansată în toamna anului 2010. O vom lansa la târgurile de iarnă din acest an.
PN: Ați vorbit anterior despre cum industria snowboardului este cu adevărat concentrată pe demografia skaterilor de 15 ani, una care începe să excludă oamenii după o anumită vârstă, după care s-ar putea să nu mai vrei să stai în parc toată ziua. Puteți detalia puțin?
JJ: Vorbind strict despre sport, aceste companii mari care conduc cu adevărat industria s-au dedicat în totalitate acelei [demografii], în timp ce chiar lângă noi avem schiul, un sport în care eu încă sunt acolo cu mama mea, dând ture pe munte. Pe când la skateboarding, nu vezi atât de mulți oameni peste 30 de ani practicând.
La Protect Our Winters, dedicăm multă energie acestor copii. Pe măsură ce am învățat tot mai mult despre cum să abordăm schimbările climatice, tot mai mulți bani ai noștri merg către acești copii de 15 ani, și chiar mai tineri, pentru a încerca să-i implicăm.
Lucrul fain este că începem să vedem o schimbare. Văd puțin din asta ici și colo, unde un copil de doisprezece ani spune: „Nu poți recicla asta, dar pe asta da.” Atragând atenția părinților.
Întotdeauna spun că, pe măsură ce îmbătrânim, pierdem oameni fie către sălbăticie, fie către plajă. Lucrul cu sălbăticia este că este o experiență atât de intimă cu munții încât ajungi să vrei să-i protejezi. Nu o iei de-a gata. Pur și simplu, dragostea ta pentru munți continuă să crească.
