Arealul nativ al zadului (tamarack), sau Larix laricina, ocupă cele mai reci regiuni ale Canadei și cele mai nordice păduri din centrul și nord-estul Statelor Unite. Acest conifer a fost numit tamarack de către nativii americani algonquieni și înseamnă „lemn folosit pentru rachete de zăpadă”, dar a fost numit și tamarack estic, tamarack american și hackmatack. Are una dintre cele mai extinse răspândiri dintre toate coniferele nord-americane.
Deși considerat o specie iubitoare de frig, zada (tamarack) crește în condiții climatice extrem de variate. Poate fi găsit în zone izolate din Virginia de Vest și Maryland, precum și în arii disjuncte din interiorul Alaskăi și Yukon. Poate supraviețui cu ușurință temperaturilor medii reci din ianuarie, de la aproximativ -54 de grade Celsius, până la temperaturi calde din iulie care depășesc 21 de grade Celsius. Această toleranță la extremele climatice explică distribuția sa largă. Frigul extrem din cele mai nordice populații îi va afecta dimensiunea, unde va rămâne un copac mic, atingând o înălțime de aproximativ 4,6 metri.
Larix laricina, din familia pinului Pinaceae, este un conifer boreal de dimensiuni mici până la medii, care este în mod unic deciduu, unde acele se îngălbenesc anual frumos și cad toamna. Copacul poate crește până la 18,3 metri înălțime pe anumite situri, cu o creștere a trunchiului ce poate depăși 51 de centimetri în diametru. Zada (tamarack) poate tolera o gamă largă de condiții de sol, dar crește cel mai frecvent, și la potențialul său maxim, pe soluri organice umede până la moderat umede, de turbă de sfagnum și turbă lemnoasă.
Larix laricina este foarte intolerantă la umbră, dar este o specie pionieră de arbore timpurie care invadează solurile organice umede și goale prin însămânțare. Arborele apare de obicei mai întâi în mlaștini, turbării și muskeg, unde începe lungul proces de succesiune a pădurii.
Conform unui raport al Serviciului Forestier al SUA, „principala utilizare comercială a zadului (tamarack) în Statele Unite este pentru fabricarea produselor din celuloză, în special hârtia transparentă din plicurile cu fereastră. Datorită rezistenței sale la putrezire, zada este utilizată și pentru stâlpi, piloni, grinzi de mină și traverse de cale ferată.”
Caracteristicile cheie utilizate pentru identificarea zadului (tamarack):
- Acesta este singurul conifer estic cu ace decidue aranjate în ciorchini radiari.
- Acele cresc din pinteni tociți, în grupuri de 10 până la 20.
- Conurile sunt mici și în formă de ou, fără bractee vizibile între solzi.
- Frunzișul se îngălbenește toamna.
Zada vestică sau Larix occidentalis
Zada vestică sau Larix occidentalis face parte din familia pinului Pinaceae și este adesea numită tamarack vestic. Este cel mai mare dintre zade și cea mai importantă specie lemnoasă a genului Larix. Alte denumiri comune includ hackmatack, zada de munte și zada de Montana. Acest conifer, comparativ cu Larix laricina, are un areal mult redus la doar patru state americane și o provincie canadiană – Montana, Idaho, Washington, Oregon și Columbia Britanică.
Asemenea zadului (tamarack), zada vestică este un conifer deciduu ale cărui ace se îngălbenesc și cad toamna. Spre deosebire de zada (tamarack), zada vestică este foarte înaltă, fiind cea mai mare dintre toate zadele și atingând înălțimi de peste 61 de metri pe solurile preferate. Habitatul pentru Larix occidentalis se găsește pe pantele munților și în văi și poate crește pe terenuri mlăștinoase. Este adesea văzută crescând alături de bradul Douglas și pinul ponderosa.
Arborele nu se descurcă la fel de bine ca zada (tamarack) în fața schimbărilor ample ale factorilor climatici ca specie. Arborele crește într-o zonă climatică relativ umed-rece, cu temperaturi scăzute care îi limitează arealul altitudinal superior și umiditate insuficientă la extremele sale inferioare – este practic limitată la Pacificul de Nord-Vest și la statele menționate.
Pădurile de zada vestică sunt apreciate pentru multiplele lor valori de resurse, inclusiv producția de lemn și frumusețea estetică. Schimbarea sezonieră a nuanței frunzișului delicat al zadului, de la verde deschis primăvara și vara, la auriu toamna, sporește frumusețea acestor păduri montane. Aceste păduri oferă nișele ecologice necesare pentru o mare varietate de păsări și animale. Păsările care cuibăresc în scorburi reprezintă aproximativ un sfert din speciile de păsări din aceste păduri.
Conform unui raport al Serviciului Forestier al SUA, lemnul de zada vestică „este utilizat pe scară largă pentru cherestea, furnir fin, stâlpi de utilități lungi și drepți, traverse de cale ferată, grinzi de mină și lemn de celuloză”. „Este, de asemenea, apreciat pentru zonele sale forestiere cu randament ridicat de apă, unde managementul poate influența randamentul apei prin tăieri de recoltare și cultura arboretelor tinere.”
Caracteristicile cheie utilizate pentru identificarea zadului vestic:
- Culoarea unui arbore de zada iese în evidență în păduri – verde pal ca iarba vara, galben toamna.
- Acele cresc din pinteni tociți, în grupuri, la fel ca la L. laricina, dar pe crenguțe glabre.
- Conurile sunt mai mari decât la L. laricina, cu bractee gălbui, ascuțite, vizibile între solzi.
