Ce este stocarea carbonului și de ce este menționată frecvent ca o posibilă modalitate de a atenua încălzirea globală? Cunoscută și sub denumirea de sechestrare a carbonului, stocarea carbonului este o metodă complexă de captare a emisiilor de dioxid de carbon și de stocare a acestora în straturi de cărbune, acvifere, zăcăminte epuizate de petrol și gaze și alte spații adânc sub suprafața Pământului. Teoretic, acest lucru ar împiedica acele gaze să aibă un efect asupra climei.
Cum este captat carbonul
Gazele de dioxid de carbon sunt captate fie la sursa de producție, cum ar fi o centrală electrică, fie direct din aer. Dioxidul de carbon poate fi separat de alte gaze fie înainte, fie după arderea combustibilului într-o centrală sau instalație industrială. Îndepărtarea dioxidului de carbon din atmosferă, o formă de geoinginerie, este substanțial mai dificilă și mai costisitoare; propunerile includ crearea de bureți gigantici care sunt montați la înălțime în aer, precum turbinele eoliene, în apropierea centralelor producătoare de dioxid de carbon pentru a capta gazele.
Metode de stocare a carbonului
Cea mai susținută modalitate de stocare a dioxidului de carbon captat este în formațiuni geologice adânci, cum ar fi câmpurile petroliere, câmpurile de gaze, straturile de cărbune și acviferele saline. Cei mai comuni emițători de dioxid de carbon, cum ar fi centralele electrice, sunt adesea deja localizați deasupra acestor „rezervoare de stocare” subterane naturale, ceea ce le face o soluție atractivă. În plus, injectarea dioxidului de carbon în aceste spații poate ajuta companiile de utilități să recupereze mai mult din petrolul și gazele valoroase care există deja în zăcământ. Costurile de captare a carbonului și stocare pot fi apoi compensate prin vânzarea sau utilizarea acestor combustibili. Beneficii similare se observă în straturile de cărbune, unde pungile de metan pot fi înlocuite cu dioxid de carbon. Totuși, arderea acelui metan ar produce mai mult dioxid de carbon.
Stocarea carbonului în formațiuni geologice
Deși stocarea carbonului în formațiuni saline adânci nu produce subproduse cu valoare adăugată, Departamentul Energiei din S.U.A., care studiază în prezent comportamentul dioxidului de carbon atunci când este stocat în formațiuni geologice, notează că acesta are alte avantaje. Nu numai că există suficiente formațiuni saline adânci în Statele Unite pentru a stoca potențial peste 12.000 de miliarde de tone de dioxid de carbon, dar acestea sunt deja accesibile majorității surselor de emisii de dioxid de carbon, reducând costul transportului gazelor.
Stocarea carbonului sub apă
Unele propuneri de stocare a carbonului implică injectarea dioxidului de carbon în ocean la adâncimi de cel puțin 1.000 de metri sub suprafață. Dioxidul de carbon s-ar dizolva apoi în apă sau, atunci când este injectat sub presiune ridicată la adâncimi mai mari de 3.000 de metri, s-ar acumula în „lacuri” pe fundul mării, unde, teoretic, ar putea dura milenii pentru a se dizolva.
Stocarea carbonului în minerale
Stocarea carbonului în minerale ar putea fi, de asemenea, posibilă prin reacționarea dioxidului de carbon cu oxizi metalici precum magneziul și cadmiul. Acest proces se numește sechestrare minerală. Atunci când are loc în mod natural, de-a lungul a mii de ani, acest proces creează calcar de suprafață; când este accelerat, transformă dioxidul de carbon în solide de carbon stabile.
Avantajele și dezavantajele stocării carbonului
Stocarea carbonului ar împiedica emisiile generalizate de dioxid de carbon să continue să cauzeze și să agraveze schimbările climatice, iar susținătorii spun că este mai puțin costisitoare decât trecerea de la combustibilii fosili la forme de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară. Cu toate acestea, procesul crește cantitatea de energie necesară centralelor electrice, iar majoritatea experților sunt de acord că stocarea carbonului ar trebui utilizată doar ca soluție tranzitorie. Captarea și stocarea carbonului ar necesita o investiție semnificativă în centralele electrice care ard combustibili fosili și ar permite distrugerii mediului cauzate de mineritul cărbunelui să continue mult timp în viitor.
Impactul asupra oceanelor și vieții marine
Stocarea carbonului în ocean are propriile dezavantaje. Pe măsură ce dioxidul de carbon reacționează cu apa, formează acid carbonic. Acest lucru ar putea agrava acidificarea oceanelor, care ucide viața marină, cum ar fi coralii și speciile comestibile de pești care formează o parte importantă a aprovizionării alimentare globale. Chiar și atunci când dioxidul de carbon este pompat la adâncimi mari, s-ar putea să nu treacă mult timp până să fie eliberat înapoi în atmosferă. Vânturile puternice cauzate de schimbările climatice amestecă apele din oceane, determinând dioxidul de carbon să urce la suprafață din adâncurile oceanului.
Potențial de scurgeri subterane
Criticii stocării carbonului sunt, de asemenea, preocupați de posibilitatea scurgerilor de dioxid de carbon din spațiile de stocare subterane. Scurgerile naturale pot fi extrem de distructive, ucigând oameni și animale, iar dacă stocarea carbonului ar deveni o soluție comună, astfel de scurgeri ar putea crește în frecvență și severitate. Chiar și atunci când sunt echipate cu supape de reținere, conductele de injecție a carbonului s-ar putea defecta în timp, permițând gazelor să reiasă la suprafață.
Utilizări pentru carbonul captat
O soluție la problemele asociate cu stocarea carbonului este găsirea de utilizări pentru carbonul captat. Captarea și utilizarea carbonului ar putea fi mai viabile economic decât stocarea, transformând dioxidul de carbon captat în noi produse valoroase precum bio-uleiuri, îngrășăminte, substanțe chimice și combustibili.
Știți mai multe despre stocarea carbonului? Lăsați-ne un comentariu mai jos.
Imagine: Laboratorul Național Lawrence Berkeley/Departamentul Energiei
