Î: Zilele trecute, am trecut pe la vecina mea Rhonda să-i înapoiez friteuza (nu întreba) și m-a invitat în spatele casei, în grădină, pentru un pahar cu ceai rece. De îndată ce ne-am așezat, am observat ceea ce credeam că sunt doi șnaucări mari, mișcându-se într-un colț îndepărtat al curții sale. Înainte să pot comenta despre noile ei animale de companie, Rhonda a anunțat: „Aceștia sunt Franz și Petra, caprele. I-am angajat să se ocupe de buruienile acelea deranjante.” Puțin șocat — dar ușurat că Rhonda nu-și pierduse mințile și nu decisese să-și deschidă o grădină zoologică cu animale de mângâiat în curte — am fost de acord și conversația a deviat rapid spre bârfă de cartier, în timp ce Franz și Petra își vedeau de treabă. Nu mai văzusem — sau auzisem — de capre care să înlocuiască o motocoasă sau o mașină de tuns iarba într-un cadru rezidențial. Este normal? Care sunt beneficiile „capro-peisagismului”? Ar trebui să-i urmez exemplul lui Rhonda?
R: Deși nu mă aștept ca masele cu copite despicate să scoată curând din afaceri serviciile de peisagistică bazate pe forța de muncă umană, prietena ta Rhonda chiar a descoperit ceva. Nu este cu siguranță norma, dar în ultimii ani, priceperea umilei capre care paște fericit, de a curăța peisaje, s-a mutat de la fermă în mai multe zone rezidențiale, deoarece proprietarii de case sunt atrași nu numai de noutatea unei capre de închiriat, ci și de beneficiile ecologice ale scoaterii din uz (cel puțin temporar) a arsenalului lor de mașini de tuns iarba pe benzină, care poluează.
Sigur, un John Deere poate să nu lase o grămadă uriașă de excremente lângă piticul tău de grădină, dar o capră care mănâncă iarbă nu va emite 39,15 kilograme de CO2 și 24,3 kilograme de alți poluanți în atmosferă în fiecare an (în total, mașinile de tuns iarba pe benzină reprezintă 5% din poluarea aerului în SUA, conform EPA). În plus, un rumegător cu pas sigur, fără emisii, aflat într-o misiune, poate curăța vegetația nedorită din cotloane, crăpături și teren accidentat la care nici cel mai performant trimmer nu poate ajunge.
Așa cum am menționat, majoritatea locuitorilor din suburbii optează pentru închirierea de turme, iar de la Seattle la Chapel Hill și aproape peste tot între ele, există companii consacrate care sunt specializate în capro-peisagism. Pe lângă muncitorii harnici, bărboși, cu stomacuri cu patru compartimente, majoritatea operațiunilor reputabile oferă un cioban – și adesea un dresor de câini sub forma unui Border Collie – pentru a supraveghea, ajutând la menținerea caprelor angajate în linie (fără pauze epice de rumegare) și prevenind ca acestea să mănânce azaleele tale prețioase, care, apropo, sunt otrăvitoare pentru capre. În plus, gardul electric portabil este de obicei instalat pentru a se asigura că caprele nu se rătăcesc sau nu sunt deranjate de prădători.
Și, deși caprele au într-adevăr un apetit mare, nu vor mânca totul… și asta include cutiile de conserve. Datorită naturii lor curioase, pot gusta explorator orice le pui în față, dar, în esență, caprele preferă să ronțăie lucruri precum ierburi, urzici, mure, ciulini și alte plante invazive. Spre deosebire de împrumutarea câtorva capre pentru o zi de la vărul de gradul doi al colegului de muncă al vărului tău Ralph pentru a curăța niște tufișuri deranjante, o companie profesională de închiriere de capre se va asigura că acestea pasc doar plantele vizate, menținându-le în același timp hidratate corespunzător și oferindu-le suplimente nutritive.
Acestea fiind spuse, unii oameni aleg să cumpere în loc să închiezie capre ca înlocuitori pentru mașinile de tuns iarba/animale de companie. Evident, acest lucru nu este pentru toată lumea, dar cei cu curți mari și neîngrijite urmează adesea această cale, cu grade diferite de succes. Pe partea mai puțin reușită, un prieten de familie de-al meu a experimentat capro-peisagismul la începutul anilor ’90 și lucrurile au mers excelent la început, dar după un timp, rumegătoarele în cauză, Bart și Lisa, au devenit atât de dependente de hrana care le era oferită (fân și granule de cereale) pentru mesele lor corespunzătoare, încât, în cele din urmă, au încetat să mai pască cu totul. Acum, cu o curte năpădită de vegetație și două capre mulțumite care nu-și făceau treaba pentru care fuseseră luate, prietenul de familie a decis să le găsească o nouă casă lui Bart și Lisei.
Dacă crezi că ai vrea să încerci capro-peisagismul, cu siguranță aș întreba-o pe Rhonda (ai nevoie să mai împrumuți friteuza aceea?) cum a decurs experiența ei cu această formă de îndepărtare a vegetației și a buruienilor din ce în ce mai populară, economică, ecologică și, nu în ultimul rând, adorabilă. Poate că lui Franz și Petrei le-ar plăcea să treacă pe la curtea ta pentru cină…
– Matt
Ai o întrebare? Trimite o întrebare Către Mama Natură și unul dintre numeroșii noștri experți va găsi răspunsul. În plus: Vizitează arhiva noastră de sfaturi pentru a vedea dacă întrebarea ta a fost deja abordată.
