Arhitectura vernaculară din Vermont, fostă țară independentă transformată în al 14-lea stat, cu un singur prefix telefonic și aproape fără panouri publicitare pe marginea drumului, este un studiu al auto-suficienței rurale din New England: robustă, pragmatică și demonstrând o dependență puternică de materiale familiare, disponibile local.
„Vom trece și de această iarnă aspră și vom arăta incredibil de fotogenic în timp ce o facem”, par să strige fermele din Vermont, podurile acoperite și bisericile pitorești vopsite în alb, de-a lungul drumurilor de țară șerpuitoare. Este cu adevărat ceva desprins dintr-o scenă arhitecturală clasică.
Vermont, în special centrul Vermontului și Northeast Kingdom, este, de asemenea, acasă la un exemplu curios de arhitectură populară, care se găsește rar în alte părți ale New England. Și este un subiect care apare des în preajma Halloween-ului.
Faceți cunoștință cu fereastra vrăjitoare, un fenomen exclusiv al Statului Munților Verzi, înrădăcinat atât în superstiție, cât și în practicabilitatea legată de clima rece — depinde cu adevărat pe cine întrebi și când.
Ferestrele vrăjitoare — uneori denumite „ferestre Vermont” în perioadele anului când pălăriile negre ascuțite și furunculele faciale sunt mai puțin la modă — sunt greu de ratat: sunt ferestre de dimensiuni complete și, de obicei, cu geamuri duble, instalate la capătul pignonului etajelor superioare ale caselor vechi din Vermont, la un unghi de 45 de grade. Traducere: Ferestrele sunt poziționate lateral, paralel cu panta acoperișului unei case.
Pentru superstițioși, aceste ferestre orientate diagonal la etajul al doilea funcționează ca o măsură practică de securitate a locuinței — o „anti-vrăjitoare”, dacă vreți.
Vedeți, este incredibil de dificil pentru vrăjitoarele călare pe mătură să facă abordări și aterizări directe printr-o fereastră laterală. Așa cum nicio vrăjitoare care se respectă nu ar încerca să prepare o poțiune fără ochi de triton, încercarea de a intra printr-o fereastră înclinată în timp ce ești în zbor pur și simplu nu se întâmplă. Niciodată.
„Se credea că o vrăjitoare nu putea zbura în unghi pe mătură și putea zbura doar drept pe mătură, așa că dacă înclinai o fereastră, ea nu putea zbura în fereastră”, a explicat recent istoricul de arhitectură Britta Tonn pentru WCAX News, cu sediul în Burlington. Referindu-se la ferestrele vrăjitoare ca un „exemplu de regionalism și arhitectură regională”, Tonn continuă să facă o observație foarte bună — dacă nu evidentă: „Dacă oamenii și-ar fi făcut griji că vrăjitoarele intră în casa lor, ar fi făcut fiecare fereastră înclinată, probabil nu doar una sau două.”
Este totul foarte Sarah Winchester se întâlnește cu Normal Rockwell, într-adevăr.
Indiferent dacă Vermontul, bogat în folclor înfricoșător, a fost sau nu istoric acasă la un număr disproporționat de practicanți de vrăjitorie dependenți de mătură, este în mare parte irelevant: este doar un nume amuzant pentru o trăsătură arhitecturală cu aspect amuzant.
Și, după cum se dovedește, „vrăjitoare” nu este singurul descriptor potrivit pentru Halloween folosit atunci când se referă la aceste ferestre ciudate și înclinate. În limbajul din Vermont, unii localnici aleg să le numească „ferestre sicriu”.
Așa cum Kathryn Eddy a scris pentru Barre Montpelier Times Argus, povestea din spatele denumirii „sicriu” este destul de neclară, deși probabil are legătură cu forma dreptunghiulară a ferestrei. Cu toate acestea, unii oameni susțin că ferestrele au fost instalate special pentru ca antreprenorii de pompe funebre din secolul al XIX-lea să poată ridica sicriele afară și să le alunece pe acoperiș, ca o alternativă la transportul lor pe o scară interioară îngustă sau șerpuitoare. Cum un sicriu ar fi putut ajunge la etajul al doilea al unei case de la bun început este însă o ghicitoare pentru oricine.
Din păcate, motivele presupuse, mult mai realiste (fiecare pare să aibă un răspuns diferit) pentru multitudinea de ferestre ciudate din Vermont au puțin de-a face cu descurajarea vrăjitoarelor și cu logistica transportului de sicrie.
Eddy concluzionează:
Acest lucru are sens în mare parte, dar tot nu explică pe deplin de ce ferestrele vrăjitoare sunt ceva ce se vede doar în clădirile vechi din Vermont și nicăieri altundeva.
Teoria lui Tonn este foarte asemănătoare — ferestrele vrăjitoare sunt pur și simplu „rezultatul ingeniozității și inventivității tipice americanilor de odinioară, în loc să proiectezi ferestre noi pentru a se potrivi în acel spațiu; pur și simplu rotești una deja făcută cu 45 de grade.”
Alții cred că ferestrele vrăjitoare funcționau ca un fel de guri de aerisire, oferind aerului cald ascendent un loc de scăpare în timpul verilor din Vermont, care nu sunt chiar atât de brutale. Pur și simplu deschizi fereastra ta ciudată, laterală, de la etajul al doilea și, ahhh, ușurare.
Un comentator pe WCAX susține această ipoteză centrată pe ventilație:
Cât despre iernile din Vermont, care sunt cu adevărat brutale, se credea că ferestrele vrăjitoare au fost instalate în trecut ca o alternativă ieftină, fără brizbrizuri, la lucarne, care sunt predispuse la acumularea de zăpadă și gheață și pot fi o sursă majoră de pierderi de căldură în lunile mai reci.
În plus, dacă te gândești bine, o lucarnă ascunsă la nivelul mansardei este locul perfect pentru ca o babă tipică, călare pe mătură, să intre în miezul nopții, în timp ce restul casei doarme.
