Oricât de multe campusuri tehnologice moderne, conduse de arhitecți de top, ai înghesui în el, cel mai remarcabil reper arhitectural din Silicon Valley va rămâne pentru totdeauna un conac victorian extins, construit continuu pe o perioadă de 38 de ani de o văduvă foarte bogată și foarte paranoică.
Casa Misterelor Winchester din San Jose, inclusă în Registrul Național al Locurilor Istorice, stă mărturie psihei fracturate a moștenitoarei de arme de foc, Sarah Pardee Winchester. Cu o suprafață de 2.230 de metri pătrați, reședința labirintică este uimitoare din punct de vedere arhitectural, în ciuda excentricităților sale nu tocmai subtile. Caracteristici precum încălzirea cu aer forțat și iluminatul cu gaz prin apăsarea unui buton erau considerate de ultimă generație în timpul construcției sale neîntrerupte, din 1884 până la moartea lui Winchester în 1922.
Acestea fiind spuse, casa este cu adevărat ceva de privit: 2.000 de uși, 10.000 de ferestre, 47 de șeminee, 47 de scări, 52 de luminatoare, șase bucătării, trei lifturi, două subsoluri și 13 băi. Bineînțeles, a 13-a baie are 13 ferestre și 13 trepte care duc la ea. Există doar un singur duș singuratic în întreaga clădire, ceea ce este destul de surprinzător, având în vedere că ai presupune că Winchester nu avea timp pentru băi lungi. La urma urmei, și-a petrecut aproape jumătate din viață supraveghind o echipă de 13 dulgheri devotați și, după cum spune legenda, fugind de spiritele antagoniste ale celor uciși de puști fabricate de compania fondată de tatăl soțului ei răposat.
De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, casa, acum o atracție turistică majoră, a trecut printr-un plan de restaurare de 10 luni care a descoperit încă 40 de spații ascunse, deschise publicului în mai 2017, potrivit Atlas Obscura.
Se credea, până acum câțiva ani, că acest labirint locuibil, complet cu trape, pasaje false și coloane inversate — trebuie să încurci cumva acele spirite malefice, nu-i așa? — avea un total de 160 de camere răspândite pe o suprafață de 2,4 hectare.
Dar, așa cum a raportat San Francisco Chronicle, conservatorii au descoperit în 2016 o cameră de mansardă până atunci necunoscută și neexplorată, în care Winchester s-ar fi refugiat în timpul cutremurului istoric care a zguduit zona Golfului în 1906. Winchester, despre care se zvonea că ar fi crezut că aceiași poltergeiți supărători care-i populau casa erau responsabili și pentru tremur, a astupat ulterior camera și nu a mai intrat niciodată în ea. Acest lucru poate părea o acțiune extrem de ciudată pentru un proprietar. Dar rețineți că acesta era un proprietar care avea o înclinație atât pentru vitraliile rafinate Tiffany, cât și pentru ușile care se deschideau spre pereți. Sigilarea unor secțiuni întregi ale conacului era la fel de obișnuită pentru personalul lui Winchester ca și lustruirea parchetului.
Un loc care surprinde constant
Așa cum a remarcat Smithsonian, descoperirile întârziate de camere ascunse în interiorul conacului enigmatic nu sunt deloc fără precedent. În 1975, muncitorii de restaurare au descoperit o cameră care conținea doar câteva scaune și un difuzor de la începutul secolului. Se pare că Winchester uitase de ea în timpul freneziei de construcție care a durat 24/7 timp de 38 de ani la rând.
Oricum ar fi, a 161-a cameră și obiectele descoperite acolo – un manechin de croitorie, o orgă cu pompa, opere de artă, mașini de cusut, o canapea victoriană și, după aparențe, cel puțin o păpușă înfiorătoare – se adaugă la legenda casei și a proprietarilor săi.
Sarah Winchester, originară din Connecticut, este ea însăși subiectul unui thriller supranatural lansat la începutul lunii februarie 2018, care o are în distribuție pe Helen Mirren în rolul moștenitoarei de puști care poartă planșeta și care, din păcate pentru istorici, nu a ținut niciodată un jurnal și a angajat personal notoriu de tăcut.
Mulți cred că legenda excentricei bătrâne Sarah este doar atât – o legendă care generează dolari din turism și care a fost șlefuită cu măiestrie de-a lungul deceniilor. Unii susțin că activitatea paranormală reală a avut un rol mic sau deloc în designul decisiv nebunesc al casei și că Winchester, remarcată la fel de mult pentru filantropia sa cât și pentru obsesivitatea sa, era pur și simplu o văduvă milionară genială, dar înțeleasă greșit, care poate suferea de o formă de boală mintală.
În cartea sa din 2012, „Captive of the Labyrinth” (Prizoniera Labirintului), care destramă mituri, Mary Jo Ignoffo teoretizează că unele dintre cele mai uimitoare caracteristici arhitecturale ale conacului, cum ar fi o scară care duce la un tavan și un luminator instalat într-o podea, sunt rezultatul unor reparații neterminate întreprinse după cutremurul din 1906.
Cei din tabăra pro-fantomă, însă, sunt convinși că construcția/renovarea/redecorarea neîncetată a casei (cost total estimat: 5,5 milioane de dolari) nu a fost doar o modalitate pentru Winchester de a încurca și de a evada de spiritele furioase ale victimelor violenței armate. Așa cum explică site-ul Casa Misterelor Winchester, Winchester se străduia, de asemenea, să găzduiască entități supranaturale non-răzbunătoare și ținea ședințe de spiritism nocturne pentru a comunica cu ele. Într-un fel, aceste spirite au servit drept arhitecți neoficiali ai casei fără un plan principal.
Dacă ar fi ceva, nevoia lui Winchester de a-i împăca pe spiritele „bune” ajută la explicarea dimensiunii uimitoare a proprietății. La urma urmei, pe parcursul vieții sale, puștile Winchester — așa-numita „Arma care a cucerit Vestul” — au fost responsabile pentru moartea a legiuni de oameni. Și astfel, femeia excentrică și extraordinar de bogată al cărei nume de căsătorie apărea pe aceste arme de foc și-a făcut o misiune în viață să ofere fantomelor binevoitoare strămutate un loc pe care să-l numească „acasă, dulce acasă”.
Și ce casă este!
Portretul Sarah Winchester: Domeniul public
