Ați văzut vreodată acest fenomen optic? Deși arată ca un curcubeu, nu este un curcubeu. Nici un halou de 22 de grade, nici o irizație a norilor, deși este ocazional confundat cu acel fenomen. Nu, nu sunt nici urmele lăsate de un unicorn galopând pe cer. Mai degrabă, acest fenomen frumos este numit un arc circumorizontal, iar dacă vedeți unul, vă puteți considera norocoși, deoarece se formează doar în anumite părți ale lumii.
Arcurile circumorizontale, sau „curcubeie de foc”, așa cum sunt uneori numite, sunt în esență halouri de gheață formate prin refracția luminii solare sau, ocazional, a luminii lunii, în cristale de gheață în formă de placă suspendate în atmosferă. Sunt cel mai adesea observate în norii cirrus sau cirostratus și pot fi ușor de distins de halourile de 22 de grade în funcție de distanța la care apar sub soare sau lună — de două ori distanța celor de 22 de grade. (Așa cum sugerează și numele lor, halourile de 22 de grade formează un cerc cu o rază de aproximativ 22 de grade în jur).
Deoarece necesită ca sursa lor de lumină să fie foarte sus pe cer — la o elevație de 58 de grade sau mai mult — aceasta înseamnă că arcurile circumorizontale nu se pot forma la nord de 55 de grade latitudine nordică sau la sud de 55 de grade latitudine sudică. Din fericire pentru cei care locuiesc în Statele Unite continentale, paralela 55 se află deasupra graniței, astfel că fenomenul nu este o priveliște neobișnuită acolo pe timpul verii.
Este o altă poveste, însă, pentru cei care locuiesc la latitudini nordice îndepărtate, unde fenomenul este imposibil. Și cu cât sunteți mai aproape de paralela 55, cu atât aceste spectacole devin mai rare. De exemplu, la Londra, soarele este suficient de sus pentru a forma un arc circumorizontal doar pentru aproximativ 140 de ore între jumătatea lunii mai și sfârșitul lunii iulie.
Desigur, cei care locuiesc la latitudini nordice îndepărtate au privilegiul de a asista regulat la aurora boreală, așa că poate este un compromis.
