Uneori trebuie să decidem între „caracterul cartierului” sau emisiile de carbon și densitate. O nouă Casă Pasivă din Vancouver este un bun exemplu.
Ani la rând, această PlanetaNoastra a fost un susținător al conservării și renovării, mai degrabă decât al demolării și înlocuirii. Dar, de-a lungul anilor, mi-am renovat propria casă de două ori, am adăugat puțină izolație pe ici pe colo, dar nu suficient pentru a face o diferență serioasă, deoarece am vrut să păstrez caracterul istoric al lemnului și al ferestrelor. În acest proces, probabil am cheltuit la fel de mulți bani ca și cum aș fi dărâmat-o și înlocuit-o, iar acum am „blocat” consumul de combustibili fosili și emisiile de carbon, chiar dacă plătesc un preț mai mare pentru electricitate și gaze „verzi” de la Bullfrog.
Am început să mă gândesc la asta când am fost puțin șocat, văzând tweet-ul lui Bryn Davidson de la Lanefab, care a arătat o fotografie cu „bestia consumatoare de combustibili fosili, plină de azbest” pe care a demolat-o pentru a construi o nouă Casă Pasivă în Vancouver. Nu este atât de diferită decasa în care locuiesc, chiar și până la numărul 38, care este și numărul meu de stradă.
Noua casă are 260 de metri pătrați, incluzând un apartament la subsol, deci este acum compusă din mai multe unități în loc de una singură. Are un acoperiș plat, despre care Bryn spune că este o virtute, mai ales având în vedere creșterea densității rezidențiale. (Încă mă îngrijorează scurgerile.)
Pereții au o grosime de 43 de centimetri și ceea ce pare un R58 (echivalent RSI 10.21) uimitor de mare pentru climatul din Vancouver, cu ferestre certificate Passive House, așa că va fi confortabil în interior, indiferent de vreme.
Are un recuperator de căldură mare Zehnder ComfoAir, deci va fi mult aer proaspăt, chiar și atunci când este complet sigilat în cele mai fierbinți sau mai reci zile.
Fiecare cameră este plină de lumină și deschidere, o replică vizuală reală pentru cei care spun că Passive House face acest lucru dificil. De fapt, are mult mai multe ferestre și lumină decât casa mea veche de 100 de ani.
Există chiar și ferestre de tip clerestoriu deasupra dulapurilor de bucătărie, ceea ce pare aproape un lux excesiv într-un design Passive House.
Clădirea de la numărul 38 demolată din Vancouver pare să fi fost într-o stare mult mai proastă decât a mea, și eu aveam doar mici fragmente de azbest. Passive House abia exista când am făcut prima mea renovare, iar standardul lor de renovare EnerPhit a apărut ani mai târziu. Nu cunoșteam nici amploarea crizei climatice. Renovarea mea mai recentă a implicat subdivizarea casei în două unități și realizarea unei extensii de înaltă performanță, dar bănuiesc că, dacă aș începe întregul proces astăzi, aș fi gândit diferit despre renovare versus construirea unei clădiri noi.
Emisiile „blocate” vor deveni întrebarea timpului nostru atunci când proiectăm clădiri. Trebuie să le construim acum la un standard care va fi acceptabil peste 30 de ani, deoarece clădirea va fi încă existentă. A face asta într-o renovare este cu adevărat scump și provocator.
Tot repet: „Cea mai verde clădire este cea care există deja”, dar dacă vrem o lume cu emisii zero, alături de o densitate crescută și locuințe accesibile, s-ar putea să trebuiască să renunțăm puțin la acel „caracter al cartierului” sau la alte scuze similare care sunt adesea folosite pentru a împiedica construirea de noi locuințe și să învățăm de la Bryn.
