Michael Riscica este un tânăr arhitect cu un blog pe care îl urmăresc, numit în mod adecvat Young Architect. Am observat fotografia de mai sus într-o postare a sa, unde descrie cum în 2005, la jumătatea studiilor de arhitectură, a traversat țara de la o coastă la alta, 7.318 kilometri în 77 de zile. Apoi, după absolvire, a făcut-o din nou, până la Portland, Oregon, și a ajuns să rămână acolo. „După ce am ajuns în oraș cu bicicleta, am găsit în cele din urmă un loc de muncă, un loc unde să locuiesc, un câine uimitor.”
El continuă să povestească despre minunile experienței și cum i-a schimbat viața:
Povestea a rezonat cu mine, deoarece când aveam 17 ani, în vara dinaintea începerii școlii de arhitectură, am făcut cam același lucru și mi-a schimbat și mie viața. Nu am mers chiar atât de departe, călătorind 4.345 de kilometri până la Vancouver. Nici nu am reușit complet; pedalând cu vărul meu, amândoi am fost aruncați de pe drum de un camion de transport lângă Salmon Arm, Columbia Britanică, iar bicicleta lui s-a îndoit serios, așa că am luat trenul pentru ultimii 483 de kilometri.
Dar a fost totuși un drum foarte lung și în 1970, nimeni nu mergea cu bicicleta. Dieta noastră consta dintr-o pâine albă și un borcan cu unt de arahide la fiecare masă, sau cină cu alți oameni în campinguri — care erau pur și simplu uimiți că făceam asta. Parcurgeam 80 sau 97 de kilometri în fiecare zi, iar în Prerii, poți merge atât de departe fără să vezi o benzinărie sau o sursă de apă proaspătă. Echipamentul era primitiv; eram pe o bicicletă CCM cu 10 viteze, cu un cort micuț legat de ghidon și vechea mea gamelă metalică de cercetaș pentru apă; încă pot simți gustul metalic pe care îl avea. Am nimerit o groapă uriașă în Headingly, Manitoba, care a îndoit furcile frontale ale bicicletei mele; a trebuit să mă lupt cu tendința ei de a vira la stânga tot restul drumului. Sus în munți am sărit într-un pârâu să ne răcorim; șortul meu ud a coborât puțin, lăsând un spațiu de cinci centimetri între el și tricoul meu, iar la altitudini mari soarele este puternic, iar crema de plajă nu era disponibilă pe scară largă. Am suferit o arsură atât de severă încât a trebuit să merg la spital. (Încă am o cicatrice de la ea.)
Dar, la fel cum a fost și pentru Michael, a fost o experiență care mi-a schimbat viața. Nu am uitat niciodată că totul cântărește ceva și fiecare gram contează; în arhitectură am tins întotdeauna spre ușor, portabil și minimalist. Am învățat că oamenii de toate vârstele și originile sunt, în general, foarte, foarte drăguți, de ajutor și prietenoși. Până când m-am întors la școala de arhitectură, a trebuit să-mi cumpăr o garderobă complet nouă (cântăream 52 de kilograme la întoarcere), dar eram atât de în formă încât puteam lucra toată noaptea fără să mă gândesc. Am văzut, de asemenea, lumea diferit, am înțeles spațiul și timpul altfel și nu cred că asta m-a părăsit vreodată.
Treizeci și cinci de ani mai târziu, când Michael a făcut-o, se pare că nu s-au schimbat multe. El scrie:
Planificarea o strică.
Am fost blocați trei zile în Moosomin, Saskatchewan, pentru că vânturile dinspre vest erau prea puternice chiar și pentru a încerca să pedalăm; de fapt, am trișat și am luat o ocazie în spatele unei camionete până la Regina. Am petrecut două zile întins pe burtă până când arsura mea solară s-a vindecat suficient de mult pentru a-mi permite să pedalez din nou. Cu siguranță trebuie să te adaptezi și să fii flexibil.
Alte lucruri s-au schimbat semnificativ de-a lungul anilor. Mulți oameni de toate vârstele au făcut acest lucru și există hărți, ghiduri și smartphone-uri cu Google Maps. Echipamentul este mult mai bun. Crema de plajă este disponibilă pe scară largă. Infrastructura este ușor îmbunătățită, deși preriile canadiene sunt încă periculoase. Există tururi organizate care îți transportă echipamentul, prânzurile și uneltele. Oamenii nu te mai privesc de parcă ai fi nebun.
Și, mulți membri ai generației baby boomers fac acest lucru, în America și Europa. Turismul ciclistic a devenit o afacere importantă, un site web remarcând că vacanțele cu bicicleta sunt noul golf. Poate că traversarea întregii țări este cam mult, dar citirea postării lui Michael mă face să vreau să mă urc din nou pe bicicletă și să fac o plimbare lungă și bună.
