Menționați păianjenul văduva neagră și veți fi probabil întâmpinați cu câteva priviri agitate și exclamații de „Ce?! Unde?!”
Văduva neagră, însă, nu este o creatură atât de periculoasă sau de unidimensională pe cât sugerează cultura populară. Are, desigur, o mușcătură veninoasă, dar are și o pânză incredibil de puternică și un ritual de curtare ciudat, în care păianjenii masculi devin „distrugători de cămine”.
1. Păianjenii văduvă sunt mai mult decât doar negri
Aparținând genului Latrodectus, păianjenii văduvă cuprind 31 de specii cunoscute care există pe fiecare continent al lumii, cu excepția Antarcticii. În timp ce cele trei specii comune în America de Nord — cea sudică (L. mactans), cea vestică (L. hesperus) și cea nordică (L. variolus) — sunt negre, alte specii sunt de la maro deschis la maro închis, precum văduva maro (L. geometricus), denumită sugestiv. Unele specii de văduve — dar nu toate — au o pată roșie distinctă pe abdomen. La văduvele negre, aceasta ia adesea forma unui clepsidre roșii sau portocalii, care contrastează puternic cu corpul lor altfel negru. Forma poate varia însă între indivizi și nu seamănă întotdeauna îndeaproape cu o clepsidră.
2. Veninul păianjenilor văduva neagră femelă este puternic, dar rareori mortal
Veninul văduvei negre este hotărât puternic, evaluat ca fiind de aproximativ 15 ori mai puternic decât cel al unui șarpe cu clopoței, dar o mușcătură nu este de obicei mortală. Mușcătura păianjenului va provoca dureri musculare, împreună cu o varietate de alte simptome, inclusiv dificultăți de respirație, greață și amorțeală în jurul locului mușcăturii. Aceste simptome pot deveni severe — mai ales pentru copiii mici sau persoanele cu un sistem imunitar slăbit — dar în majoritatea cazurilor, o mușcătură de văduvă neagră nu este amenințătoare de viață. Doar văduvele negre femele vor injecta venin unui om, deoarece doar chelicerele lor — partea bucală goală, asemănătoare unui ac — sunt suficient de lungi pentru a injecta veninul în oameni. În plus, păianjenii văduva neagră sunt puțin probabil să vă muște în situații de amenințare scăzută și s-ar putea chiar să nu-și folosească veninul dacă vă mușcă. Ori de câte ori este posibil, ei ar prefera aproape întotdeauna să scape decât să înfrunte o creatură la fel de mare ca noi.
3. Văduvele negre nu își mănâncă adesea partenerii
Pe lângă aspectul lor distinct și mușcătura veninoasă, ceea ce este cel mai cunoscut despre păianjenii văduva neagră femelă este uciderea partenerilor lor și devorarea acestora după împerechere. Această trăsătură este atât de des asociată cu păianjenii încât expresia „văduvă neagră” este uneori folosită și pentru a desemna o femeie care și-a ucis partenerul sau iubitul. Această reputație de ucigașe, însă, este în general nemeritată. Canibalismul sexual nu a fost niciodată înregistrat în sălbăticie pentru majoritatea speciilor nord-americane, conform Muzeului de Istorie Naturală și Cultură Burke din Seattle; a fost observat doar în condiții de laborator unde masculul nu putea scăpa. Acest lucru nu înseamnă că nu se întâmplă și cu alți membri ai genului, dar nu este norma.
4. Văduvele negre mascul își dau silința să nu fie mâncate
În ciuda faptului că canibalismul sexual este destul de rar printre văduvele negre, masculii își dau silința să nu devină o gustare post-coitală. Un studiu din 2014 publicat în Animal Behavior a constatat că masculii de văduvă neagră caută femele virgine bine hrănite pentru împerechere. Atât în studiile de teren controlate, cât și în sălbăticie, cercetătorii au observat că masculii preferă astfel de femele, distingându-le de alte femele datorită feromonilor pe care le eliberează. Pe lângă faptul că evită să fie devorați de femelele flămânde, cercetătorii cred că masculii caută o femelă mai robustă pentru a crește șansele de a procrea urmași mai sănătoși și mai numeroși.
Văduvele negre mascul vor trimite, de asemenea, vibrații pe pânza unei femele pentru a indica faptul că sunt acolo pentru împerechere și nu pentru a mânca. Conform unui studiu din 2014 publicat în Frontiers in Zoology, vibrațiile generate de masculi pe pânză diferă semnificativ de cele generate de prada prinsă într-o pânză. Când cercetătorii au redat aceste vibrații femelelor văduva neagră, păianjenii au fost mai puțin predispuși să ofere un răspuns de prădător decât atunci când cercetătorii au redat vibrațiile prăzii.
5. Văduvele negre mascul sunt distrugători literali de cămine
La fel ca în mare parte din regnul animal, concurența pentru împerechere poate fi acerbă, așa că masculii recurg adesea la tot felul de tactici pentru a se asigura că genele lor sunt cele transmise. În cazul văduvei negre vestice, acest lucru implică, aparent, distrugerea pânzei unei femele. Pânzele văduvelor negre tind să fie dezordonate și încurcate, spre deosebire de pânzele ordonate create de alte tipuri de păianjeni, iar când sunt gata de împerechere, femelele depun feromoni pe pânze. Masculii vor distruge pânza, reducând feromonii femelelor și făcând pânza mai puțin atractivă pentru alți masculi. La rândul lor, femelele nu par să obiecteze la distrugerea proprietății lor. Cercetătorii cred că acest lucru se datorează faptului că reduce potențialul hărțuire pe care o experimentează în timpul perioadelor de împerechere. Într-adevăr, reducerea pânzei pare chiar să facă femelele mai receptive la împerechere.
6. Pânzele păianjenilor văduva neagră sunt incredibil de puternice
Mătasea de păianjen are o serie de proprietăți uimitoare. Pe bază de greutate, de exemplu, poate fi de cinci ori mai puternică decât oțelul. Mătasea de pânză a văduvelor negre este în special renumită pentru rezistența sa, atât de mult încât cercetătorii se străduiesc să-i replice puterile în materiale sintetice. Încercările de a face acest lucru nu au produs materiale cu aceeași rezistență sau proprietăți, deși un studiu din 2018 publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences ar fi putut remedia această problemă. Folosind tehnici de imagistică de ultimă generație, cercetătorii au analizat mai atent ca niciodată glanda proteică unde este creată mătasea de pânză. Acolo, au descoperit un proces mai complex de asamblare a proteinelor. Faptul de a putea reproduce sintetic acest proces ar putea duce la materiale mai puternice pentru poduri, materiale mai bune pentru materiale plastice și țesături mai durabile pentru personalul militar și sportivi.
7. Văduvele negre nu sunt păianjeni de casă
Deși văduvele negre aparțin unui grup cunoscut sub numele de „păianjeni cu pânze încurcate” (datorită obiceiului lor de a construi pânze neregulate), este puțin probabil să fie responsabile pentru pânzele de păianjen pe care le găsiți în casa dumneavoastră. Unele specii de păianjeni s-au adaptat să împartă habitatele cu oamenii, dar văduvele negre nu se numără în general printre ele. Habitatele lor preferate sunt în aer liber, în locuri precum vegetație, butuci goi de copaci, vizuini abandonate de rozătoare și grămezi de lemne sau pietre, deși uneori ajung în anexe, garaje sau subsoluri. Cercetările au constatat că văduvele negre pot fi benefice pentru oameni, ajutând la controlul populațiilor de dăunători, cum ar fi furnicile roșii de foc importate și furnicile recoltoare, dar acest lucru s-ar putea să nu fie suficient pentru a compensa reputația lor înfricoșătoare pentru multe persoane.
8. Păianjenii văduva neagră se îndreaptă spre nord
Pe măsură ce climatele se schimbă tot mai mult pe o mare parte a arealului lor, distribuția văduvei negre nordice se extinde în habitate care odinioară erau prohibitiv de reci. Detaliat într-un articol PLOS One din 2018, cercetătorii canadieni, bazându-se pe date din știința cetățenească, au constatat că arealul cel mai nordic al speciei a crescut cu aproximativ 50 de kilometri între 1960 și 2016, extinzându-se în estul Ontario și Quebec.
