Tăierea la cioată este o practică tradițională de gestionare a pădurilor în care arborii sunt tăiați, iar din butuc, numit și ciot, răsar lăstari noi. Practica are multe beneficii sustenabile și datează din era neolitică. De-a lungul istoriei, oamenii au colectat lemn din tăierea la cioată pentru o varietate de utilizări, inclusiv cărbune pentru topirea fierului și scoarță pentru prepararea soluțiilor de tăbăcire. Înainte ca utilajele moderne să permită tăierea și transportul lemnului de mari dimensiuni, tăierea la cioată era o sursă esențială de material lemnos care putea fi ușor colectat.
Fermierii de permacultură practică adesea tăierea la cioată, deoarece este neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon, precum și o resursă de energie regenerabilă, oferind, printre altele, adăpost pentru animalele de fermă, lemn de foc, lemn pentru celuloză și cărbune. Practicile de tăiere la cioată se găsesc în întreaga lume, de la arborii de cardamom din Guatemala la pădurile de stejari din Austria. Practica a scăzut constant în anumite părți ale Europei de la Revoluția Industrială, dar rămâne utilizată pe scară largă în Franța și Belgia.
Europenii nu au avut nevoie de tăierea la cioată a lemnului atunci când s-au mutat inițial în Statele Unite; în schimb, au profitat în mare parte de pădurile virgine aparent nesfârșite pentru a recolta cea mai mare parte a necesarului lor de lemn. Ca urmare, practica nu are aceeași istorie culturală, deși cercetătorii lucrează acum pentru a vedea cum tăierea la cioată ar putea servi ca o resursă de energie regenerabilă și, potențial, ar putea ajuta în lupta împotriva crizei climatice.
Beneficiile tăierii la cioată
Arborii tăiați la cioată sunt considerați neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon, deoarece carbonul eliberat la arderea lor este compensat de noii lăstari care răsar din butuc și absorb carbon, în timp ce resursele neregenerabile, cum ar fi combustibilii fosili, convertesc carbonul stabil sechestrat acum milioane de ani în dioxid de carbon atmosferic.
Deoarece tăierea la cioată a lemnului creează noi lăstari din același arbore, un singur ciot poate produce decenii, dacă nu chiar sute de ani. În comparație cu terenurile agricole sau arabile, tăierea la cioată produce, de asemenea, habitate mai diverse pentru păsări și gândaci, ceea ce este echivalat cu bogăția speciilor. Acestea fiind spuse, biodiversitatea este mai mare în ecosistemele forestiere tradiționale.
Arborii tăiați la cioată pot servi ca perdele de vânt pentru a proteja culturile de impactul rafalelor puternice și s-a demonstrat că reduc impactul furtunilor tropicale și al uraganelor din Florida, precum și că ajută la moderarea temperaturilor și la gestionarea patogenilor și a umidității în zonele agricole. De asemenea, oferă adăpost suplimentar pentru păsări și alte animale și încurajează creșterea vegetației de acoperire a solului. Multe plante forestiere beneficiază de tăierea la cioată, în special cele care înfloresc primăvara. Fluturii au beneficiat de mult timp de tăierea la cioată, hrănindu-se cu ierburi care cresc în zonele deschise și însorite create de această practică.
Tipurile de materiale disponibile proprietarilor de gospodării din pădurile tăiate la cioată vor depinde de modul în care aceștia gestionează zona. În Europa, o practică comună numită tăierea de crâng compus încurajează numeroase și variate rotații de tăiere la cioată care, în cele din urmă, produc o pădure cu vârste multiple, constând dintr-un subetaj de cioată cu vârstă uniformă și un etaj superior cu vârste multiple. Cu o distribuție corectă a vârstelor, sistemul poate oferi adăpost pentru fermă, producție de lemn rotund mic pentru lemn de foc și garduri, bușteni pentru cherestea, îmbunătățirea peisajului, conservarea faunei sălbatice, lemn pentru celuloză, stâlpi din lemn de foc, cărbune, lemn pentru strungărie și cherestea. Această tehnică este, în mod firesc, mai intensivă din punct de vedere al muncii și mai complicată decât tăierea tradițională la cioată.
Cercetările au arătat, de asemenea, că găinile crescute în aer liber preferă accesul la păduri tăiate la cioată în comparație cu o zonă deschisă de pășunat cu un adăpost artificial. Păsările au călătorit mai departe și au avut un gust mai bun într-un test de degustare orb, ceea ce înseamnă că tăierea la cioată ar putea fi o oportunitate pentru dubla utilizare a terenului pentru crescătorii de păsări.
Tăierea la cioată vs. tăierea la scaun
Tăierea la scaun este o tehnică de gestionare antică care se referă la tăierea crengilor arborilor cu o intensitate variabilă și într-un mod variabil. Practica rămâne comună în sistemele agrosilvice din zonele rurale, cum ar fi sistemul tradițional Quezungual din Honduras, unde arborii regenerați natural sunt lăsați după ce terenul este curățat și sunt tăiați la scaun în mod regulat pentru a utiliza crengile pentru lemn de foc și pentru a face unelte și clădiri. Pentru fermieri și proprietari de gospodării, această metodă poate fi ideală în comparație cu tăierea tradițională la cioată, deoarece noii lăstari sunt la 2 sau 3 metri deasupra solului, protejându-i de animalele care pasc. Zonele cu căprioare sălbatice pot beneficia, de asemenea, de tăierea la scaun.
Unelte pentru tăierea la cioată
Pentru fermierii mici și proprietarii de gospodării, tăierea la cioată este relativ simplă. După selectarea unui arbore adecvat, zona din jurul acestuia trebuie curățată de orice vegetație înconjurătoare, în special mure sau specii invazive. Arborele trebuie tăiat atunci când este în repaus vegetativ, în lunile de iarnă, la un unghi de 15-20 de grade, puțin deasupra zonei bazale, unde partea de jos a trunchiului este umflată. (Unghiul permite scurgerea apei de ploaie și poate preveni putrezirea butucului). Arborii pot fi re-recoltați după un anumit număr de ani, în funcție de specie. În ceea ce privește uneltele specifice, uneltele tradiționale de tăiere a lemnului sunt suficiente, cum ar fi un topor, un fierăstrău mecanic, un fierăstrău-arc, cosoare și foarfeci de grădină/crengi.
Cei mai buni și cei mai slabi arbori pentru tăierea la cioată
Nu toți arborii pot fi tăiați la cioată, iar tăierea la cioată nu are întotdeauna succes. Adăposturi, repelenți și garduri electrice pot fi necesare în funcție de animalele care trăiesc în apropiere, căprioarele și iepurii fiind o problemă deosebită. Speciile destinate tăierii la cioată trebuie să tolereze umbra și să producă lăstari satisfăcători din butuc. Multe tipuri diferite de arbori vor funcționa, inclusiv măr, mesteacăn, frasin, stejar, salcie, alun, castan comestibil, platan, arin, salcâm și paltin de câmp.
Toate foioasele produc lăstari din butuc, deși unele mai puternic decât altele. Majoritatea coniferelor nu produc lăstari din butuc, inclusiv specii precum pinul și bradul. Unele conifere, inclusiv bradul Douglas, bradul alb și bradul roșu, pot fi regenerate din același butuc printr-un proces numit „cultură de butuc”, unde un nou arbore crește dintr-un verticil de ramuri lăsat în urmă la tăierea arborelui.
Tăierea la cioată pentru fermierii mici și proprietarii de gospodării este mult diferită de tăierea la cioată la scară largă pentru biomasă combustibilă și este important de reținut că există impacturi negative asupra biodiversității atunci când pădurile tăiate la cioată nu sunt gestionate corespunzător. Cercetările au arătat că tăierea la ras a zonelor de cioată a dus la o creștere a speciilor invazive în anumite părți ale Europei. Acestea fiind spuse, tăierea la cioată a lemnului, ca parte a unui sistem agrosilvic holistic, poate fi o modalitate excelentă de a colecta material lemnos pentru o varietate de utilizări, regenerând în același timp noi materiale pentru utilizare ulterioară.
