Impacturile asteroizilor se numără printre cele mai devastatoare dezastre naturale care pot apărea. De fapt, mai multe evenimente de extincție din istoria vieții pe Pământ pot fi legate direct de astfel de impacturi. (Întrebați dinozaurii.)
Este, așadar, puțin tulburător să aflăm că trăim în prezent într-o perioadă în care impacturile asteroizilor se produc la o rată mult mai mare. De fapt, numărul impacturilor asteroizilor pe Lună și pe Pământ este în prezent de două până la trei ori mai mare decât în erele anterioare, potrivit unui comunicat de presă pe această temă.
„Cercetarea noastră oferă dovezi pentru o schimbare dramatică a ratei impacturilor asteroizilor atât pe Pământ, cât și pe Lună, care a avut loc în jurul sfârșitului erei Paleozoice”, a declarat autoarea principală Sara Mazrouei de la Universitatea din Toronto. „Implicația este că, de atunci, am traversat o perioadă cu o rată relativ ridicată a impacturilor asteroizilor, care este de 2,6 ori mai mare decât era înainte de acum 290 de milioane de ani.”
Oamenii de știință au observat de multă vreme o lipsă de cratere de impact pe Pământ care sunt mai vechi de 290 de milioane de ani, dar această observație poate fi ușor atribuită eroziunii. Desigur, observăm mai puține cratere cu cât ne uităm mai mult înapoi în timp… dovezile existenței lor au fost șterse de milioane de ani de procese geologice.
Acest lucru nu este valabil însă și în cazul Lunii, care este inactivă din punct de vedere geologic. Și pentru că Pământul și Luna se află într-un dans gravitațional atât de strâns, ratele lor de impact cu asteroizi ar trebui să fie relativ aceleași. Astfel, Luna ne oferă un studiu de testare unic pentru determinarea ratelor reale de impact istorice.
Din fericire, există un satelit NASA în funcțiune care este perfect pentru un astfel de test: Lunar Reconnaissance Orbiter, sau LRO. Folosind imaginile și datele termice colectate de LRO, oamenii de știință au putut cuantifica rata impacturilor asteroizilor pe Lună de-a lungul istoriei sale.
„A fost o sarcină minuțioasă, la început, să parcurgem toate aceste date și să cartografiem craterele fără să știm dacă vom ajunge undeva sau nu”, a spus Mazrouei.
Dar, în cele din urmă, toate datele s-au reunit. Se pare că și Luna a avut o creștere bruscă a impacturilor asteroizilor începând cu aproximativ 290 de milioane de ani în urmă, coroborând observațiile aceleiași tendințe aici pe Pământ.
Cât despre ceea ce a cauzat această creștere, rămâne încă un mister. S-ar putea ca o coliziune majoră între corpuri plutind în centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter să fi avut loc în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani, ceea ce a crescut rata asteroizilor proiectați în sistemul solar interior. Aceasta este doar speculație, însă. S-ar putea să nu fie posibil să știm vreodată cu siguranță, sau, de altfel, să știm dacă rata actuală de impact va reveni vreodată la normalitate.
S-ar putea pur și simplu să trebuiască să acceptăm faptul că trăim într-o eră cu risc mai ridicat. Este cu atât mai mult un motiv să continuăm să investim în sisteme de monitorizare a asteroizilor, pentru a ne asigura că vom avea cel puțin o avertizare echitabilă a inevitabilului impact viitor.
