Când o specie de animal este considerată pe cale de dispariție, înseamnă că Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a evaluat-o ca fiind aproape extinctă, ceea ce înseamnă că o porțiune semnificativă din arealul său a dispărut deja, iar rata natalității este mai mică decât rata mortalității speciei.
Astăzi, tot mai multe specii de animale și plante sunt în pragul extincției din cauza unei varietăți de factori majori care duc la periclitaarea unei specii, și, după cum v-ați aștepta, oamenii joacă un rol în destul de multe dintre acești factori. De fapt, cea mai mare amenințare pentru animalele pe cale de dispariție este invadarea habitatelor lor de către oameni.
Din fericire, eforturile de conservare din întreaga lume vizează ajutarea acestor animale pe cale de dispariție să își revitalizeze populațiile în declin printr-o varietate de eforturi umanitare, inclusiv limitarea braconajului ilegal, oprirea poluării și a distrugerii habitatelor, și limitarea introducerii speciilor exotice în noi habitate.
Distrugerea habitatului
Fiecare organism viu are nevoie de un loc de trai, dar un habitat nu este doar o reședință; este și locul unde un animal își găsește hrana, își crește puii și permite următoarei generații să preia ștafeta. Din păcate, oamenii distrug habitatele animalelor în diverse moduri: construind case, defrișând păduri pentru cherestea și pentru a planta culturi, secând râuri pentru a aduce apă acestor culturi și pavând pajiști pentru a face străzi și parcări.
Distrugerea habitatului este principalul motiv pentru periclitaarea animalelor, motiv pentru care grupurile de conservare lucrează cu sârguință pentru a inversa efectele dezvoltării umane. Multe organizații non-profit, cum ar fi Nature Conservancy, curăță zonele de coastă și înființează rezervații naturale pentru a preveni deteriorarea ulterioară a mediilor și speciilor native din întreaga lume.
Poluarea
Pe lângă invadarea fizică, dezvoltarea umană a habitatelor animalelor poluează peisajul natural cu produse petroliere, pesticide și alte substanțe chimice, care distrug sursele de hrană și adăposturile viabile pentru creaturile și plantele din acea zonă.
Drept urmare, unele specii mor direct, în timp ce altele sunt împinse în zone unde nu pot găsi hrană și adăpost. Mai rău, atunci când o populație de animale suferă, afectează multe alte specii din rețeaua sa trofică, astfel încât populația mai multor specii este probabil să scadă.
Introducerea speciilor exotice
O specie exotică este un animal, o plantă sau o insectă introdusă într-un loc unde nu a evoluat în mod natural. Speciile exotice au adesea un avantaj prădător sau competitiv față de speciile native, care au făcut parte dintr-un anumit mediu biologic de secole, deoarece, chiar dacă speciile native sunt bine adaptate la mediul lor, este posibil să nu poată face față speciilor care concurează îndeaproape cu ele pentru hrană. Practic, speciile native nu au dezvoltat mecanisme de apărare naturale pentru o specie exotică și viceversa.
Un exemplu de periclitaare din cauza concurenței și a prădării este broasca țestoasă din Galapagos. Caprele non-native au fost introduse în Insulele Galapagos în timpul secolului al XX-lea. Aceste capre s-au hrănit cu sursa de hrană a țestoaselor, provocând o scădere rapidă a numărului acestora. Deoarece țestoasele nu s-au putut apăra sau opri suprapopularea caprelor pe insulă, au fost nevoite să-și abandoneze zonele de hrănire native.
Multe țări au adoptat legi care interzic intrarea în țară a anumitor specii exotice cunoscute pentru a pune în pericol habitatele native. Speciile exotice sunt uneori denumite specii invazive, în special în cazurile de interzicere a acestora. De exemplu, Regatul Unit a inclus ratonii, mangustele și varza pe lista lor de specii invazive, toate acestea fiind interzise la intrarea în țară.
Vânătoarea și pescuitul ilegal
Atunci când vânătorii ignoră regulile care reglementează numărul de animale care ar trebui vânate (o practică cunoscută sub numele de braconaj), aceștia pot reduce populațiile până la punctul în care speciile devin pe cale de dispariție. Din păcate, braconierii sunt adesea greu de prins deoarece încearcă în mod deliberat să evadeze autoritățile și operează în zone unde aplicarea legii este slabă.
Mai mult, braconierii au dezvoltat tehnici sofisticate pentru contrabanda cu animale. Urși pui, leoparzi și maimuțe au fost sedate și îngrămădite în valize pentru transport. Animale vii au fost vândute persoanelor care doresc animale de companie exotice sau subiecți pentru cercetare medicală. De asemenea, blănurile de animale și alte părți ale corpului sunt contrabandate în secret peste granițe și vândute prin rețele de cumpărători de pe piața neagră care plătesc prețuri mari pentru produsele animale ilegale.
Chiar și vânătoarea, pescuitul și colectarea legală a speciilor sălbatice pot duce la reduceri ale populațiilor care fac speciile să devină pe cale de dispariție. Lipsa restricțiilor asupra industriei de vânătoare de balene în secolul al XX-lea este un exemplu. Abia când mai multe specii de balene se apropiau de extincție au fost de acord țările să respecte un moratoriu internațional. Unele specii de balene și-au revenit datorită acestui moratoriu, dar altele rămân în pericol.
Legile internaționale interzic aceste practici, și există o serie de organizații guvernamentale și neguvernamentale (ONG-uri) al căror singur scop este să oprească braconajul ilegal, în special al animalelor precum elefanții și rinocerii. Datorită eforturilor unor grupuri precum Fundația Internațională Anti-Braconaj și grupuri locale de conservare precum Fundația PAMS din Tanzania, aceste specii pe cale de dispariție au apărători umani care luptă pentru a le proteja de extincția totală.
Cauze naturale
Desigur, periclitaarea speciilor și extincția pot avea loc fără intervenția umană. Extincția este o parte naturală a evoluției. Înregistrările fosile arată că, cu mult înainte ca oamenii să apară, factori precum suprapopularea, concurența, schimbările climatice bruște și evenimente catastrofale precum erupțiile vulcanice și cutremurele au condus la declinul a numeroase specii.
Determinarea speciilor aflate în pericol
Există câteva semne de avertizare că o specie ar putea dispărea. Dacă o specie are o anumită importanță economică, cum ar fi somonul atlantic, aceasta poate fi în pericol. În mod surprinzător, marii prădători, despre care am putea crede că au un avantaj față de alte specii, sunt adesea și ei în pericol. Această listă include urșii grizzly, vulturii pleșuvi, și lupii cenușii.
O specie al cărei perioadă de gestație este lungă sau care are un număr mic de pui la fiecare naștere are potențialul de a deveni mai ușor pe cale de dispariție. Gorila de munte și condorul californian sunt două exemple. Și speciile cu o structură genetică slabă, cum ar fi lamantinii sau pandele gigant, prezintă un risc mai mare de extincție cu fiecare generație.
