La fel ca sistemele noastre alimentare, producția de îmbrăcăminte poate fi extraordinar de risipitoare. Este un fapt tulburător și frustrant că cel puțin la fel de multă energie, forță de muncă și materii prime care intră într-o masă pe care o mâncăm sau într-o pereche de blugi pe care o cumpărăm sunt irosite pe ceva ce ajunge la gunoi. Da, aruncăm aproape 50% din mâncarea noastră, și se pare că această statistică este probabil valabilă și pentru modă.
Surprinși? Vă amintiți povestea despre cum Burberry a ars haine în valoare de milioane de dolari? Acest lucru nu este neobișnuit în lumea modei — iar povestea Burberry nici măcar nu acoperă toate deșeurile: „În fabricile pe care le-am vizitat, aș estima că risipa este mai degrabă de 50% în total numai pe CMT (Croială, confecție și finisare)”, mi-a spus Rachel Faller, designerul liniei de modă zero deșeuri, Tonlé.
„Nu sunt sigură câtă risipă există înainte ca țesătura să ajungă la CMT, în procesele de frezare, filare și vopsire, dar bănuiesc că și acolo există o cantitate mare de deșeuri. Din păcate, nici măcar nu avem încă statistici bune pentru cantitatea care se irosește, dar din ceea ce am văzut, este mult mai mare decât ceea ce au estimat majoritatea oamenilor, și asta este înfricoșător”, a spus Faller.
Un model de afaceri bazat pe deșeuri
Dar există o altă cale. Procesul de design al lui Faller se concentrează pe utilizarea deșeurilor pe care alți designeri le aruncă, și ea a construit o linie de modă de succes bazată pe această idee. Afacerea ei este în Cambodgia, unde echipa sa scotocește prin munți de deșeuri textile pentru a găsi resturi și bucăți de calitate excelentă; volume mari de țesături sunt folosite în linia de bază a Tonlé, în timp ce bucățile mai mici sunt tricotate manual și țesute în noi materiale textile. Nu numai că textilele sunt eliminate din fluxul de deșeuri, dar există zero deșeuri cu deșeurile — niciun singur rest nu ajunge la coșul de gunoi și chiar și bucățile mici rămase sunt transformate în etichete sau hârtie.
Toate acestea au însemnat că Tonlé a ținut peste 6.350 de kilograme de deșeuri textile departe de gropile de gunoi doar cu cea mai recentă colecție.
Dacă te gândești, deșeurile sunt un concept uman. În natură, nu există deșeuri, ci doar materiale de folosit pentru a crea altceva. Când un copac cade în pădure, nu este gunoi; servește ca adăpost pentru animale și insecte, plante și ciuperci. De-a lungul timpului se degradează, îmbogățind solul cu nutrienți pentru a susține creșterea altor copaci.
O parte a problemei noastre de „deșeuri” este să vedem lucrurile ca pe gunoi, când, în realitate, sunt în mod inerent utile. Este pur și simplu un design prost ca o companie de modă să creeze atât de multe deșeuri încât o altă companie de modă să poată crea o linie întreagă din ele. Am vorbit cu Faller mai detaliat despre cum funcționează acest lucru.
Crearea conceptului Tonlé
MNN: Deșeurile textile devin o problemă din ce în ce mai discutată în industria modei, și una care a ajuns pe prima pagină a publicațiilor mainstream în ultimul an — dar dumneavoastră le-ați utilizat de ani de zile. Cum ați aflat prima dată despre această problemă?
Rachel Faller: Am început prima iterație a afacerii mele în 2008. La acea vreme, eram cel mai mult concentrată pe crearea de mijloace de trai sustenabile pentru femeile din Cambodgia, unde locuiam. Dar într-un loc precum Cambodgia, problemele de mediu și problemele de justiție socială sunt atât de interconectate încât nu poți aborda una ignorând-o pe cealaltă. Un exemplu elocvent este faptul că multe dintre țesăturile care sunt irosite în fabrici ajung să polueze cursurile de apă ale Cambodgiei, care sunt coloana vertebrală a pescuitului și a mijloacelor de trai pentru comunitățile rurale, sau sunt arse și contribuie la înrăutățirea calității aerului, ceea ce impactează direct viețile oamenilor. Iar schimbările climatice au, de asemenea, un efect foarte real și documentat asupra problemelor sociale.
Așadar, inițial, am început să creez design-uri folosind materiale second-hand, deoarece o mulțime de haine second-hand inundau piețele din Cambodgia. Dar, în timp ce căutam aceste materiale pe piețe, am început să dau peste pachete de resturi textile care erau vândute — care erau în mod clar bucăți rămase din fabricile de confecții. Uneori erau articole de îmbrăcăminte pe jumătate finite, cu etichetele încă pe ele. După ce am cercetat puțin mai mult și am vorbit cu mulți oameni din piețe, am reușit să urmăresc aceste resturi până la marii comercianți de resturi și la fabricile de unde proveneau inițial. Prin 2010 ne-am concentrat cu adevărat eforturile spre lucrul cu aceste țesături de resturi, iar în 2014 am reușit să atingem un model de producție zero deșeuri folosind resturile de la alte companii.
Puteți detalia cum utilizați deșeurile textile în procesul dumneavoastră de design?
Începem cu bucăți mai mari de deșeuri (adesea primim bucăți mai mari de țesătură care erau fie stocuri excedentare, fie de la capătul sulului) și din ele tăiem rochiile și tricourile noastre. Resturile mici sunt tăiate în fâșii și cusute în panouri de țesătură, mult asemănător cu patchwork-ul tradițional, dar cu o notă modernă. Bucățile mai mici rămase după aceea sunt tăiate în „fire” textile și țesute în noi materiale textile, din care se fac poncho-uri, jachete și topuri, care tind să fie cele mai unice piese editoriale ale noastre. Și, în cele din urmă, luăm cele mai mici bucăți rămase din toate acestea și le transformăm în hârtie.
Aprovizionarea cu materiale vechi versus noi
S-a schimbat ceva de-a lungul anilor pe măsură ce ați lucrat cu textilele? A devenit mai greu/mai ușor să vă aprovizionați cu țesături?
Cred că cantitatea de deșeuri doar crește, așa că nu ne-am confruntat cu o lipsă de țesături, dar ne-am îmbunătățit la a ne apropia de sursă și a cumpăra cantități mai mari odată, ceea ce ne permite atât să reciclăm mai mult, cât și să fim puțin mai strategici. Am discutat cu câțiva proprietari de fabrici despre colaborarea directă cu ei pentru a procura resturi, deși există anumite provocări. Ideal ar fi să ajungem într-un punct în care să putem lucra direct cu un brand pentru a proiecta în jurul deșeurilor lor înainte ca acestea să fie chiar produse (mai ales în procesul de tăiere) și suntem în discuții cu câteva persoane despre astfel de colaborări, deci acesta este un pas următor interesant!
Credeți că a fi un pionier în utilizarea creativă a deșeurilor textile a fost mai mult sau mai puțin provocator decât a crea design-uri cu materiale noi?
Este o întrebare interesantă, pentru că o pot vedea în ambele feluri. Pe de o parte, există o mulțime de limitări în proiectarea în acest mod. Dar, în același timp, ca artist și creator, cred că uneori limitările te obligă să fii mai creativ, și așa aleg să privesc lucrurile. Când începi cu o pagină albă, uneori nu trebuie să gândești în afara tiparelor, și multe dintre soluțiile sau design-urile tale ar putea fi puțin mai standard, să zicem. Dar când ai resurse și materiale limitate, ești forțat să vii cu soluții noi pe care poate nimeni nu le-a mai făcut înainte, și asta este de fapt foarte interesant.
Așadar, per total, aș spune că probabil mi-a îmbunătățit design-urile mai mult decât le-a diminuat — și este cu siguranță mai plăcut să creezi lucruri în care crezi 100% și știi că vor face pe toată lumea să se simtă bine pe parcurs, de la designer, la producător, la purtător!
Mă bucur că aceste discuții ajung în sfârșit în prim-plan, deoarece toate problemele din industria confecțiilor sunt interconectate cu deșeurile. Dacă am putea produce cu 50 la sută mai puțin material și am vinde totuși aceeași cantitate de îmbrăcăminte, cel puțin asta ar reduce unele dintre abuzurile privind drepturile omului și contribuțiile industriei confecțiilor la schimbările climatice. Așadar, abordarea deșeurilor pare un punct de plecare evident.
