Ce este un iac? 8 fapte spectaculoase despre iaci

Iacul este un bovid mare, cu păr lung și coarne lungi, originar din Himalaya, unde a jucat de mult timp un rol cheie în ecologia și cultura umană a regiunii.

Rezistența iacilor și dietele lor simple, bazate pe iarbă, i-au transformat de secole în animale de povară, însoțitori populari și surse de hrană și material textil. Iar popularitatea lor ca animale de fermă se răspândește acum în întreaga lume, pe măsură ce oamenii caută alternative la animalele tradiționale, cum ar fi vacile. Așadar, merită să aflăm mai multe despre iac și locul său în istorie.

1. Există 2 specii diferite de iac

Iacul sălbatic (Bos mutus) este acum considerat în mod obișnuit o specie separată de iacul domestic (Bos grunniens). Asemenea unui număr de specii de bovine, aceștia probabil descind din zimbri (aurochs), o specie dispărută de bovine mari. Iacii s-au separat probabil de zimbri între 1 milion și 5 milioane de ani în urmă.

O diferență cheie între iacii sălbatici și cei domestici este mărimea. Iacii domestici sunt în mod normal mai mici decât iacii sălbatici, masculii cântărind între 270 și 500 de kilograme, iar femelele între 180 și 270 kg. Un iac sălbatic mascul poate cântări peste 900 kg. Spre comparație, o vacă masculă medie atinge aproximativ 680 kg.

2. Iacii sălbatici au fost domesticiți în urmă cu aproximativ 5.000 de ani

Poporul Qiang a trăit de-a lungul granițelor Platoului Tibetan, lângă Lacul Qinghai, și este considerat responsabil pentru domesticirea iacului. Înregistrările din dinastia Han indică faptul că Qiang aveau un „Stat al Iacului” între 221 î.Hr. și 220 d.Hr. Acest „stat” era o rețea comercială care a precedat Drumul Mătăsii. Testele genetice susțin acest interval de timp pentru domesticire.

Iacul domesticit este un animal incredibil de util pentru oameni. Servește ca animal de povară, iar corpul său poate oferi carne mai slabă decât cea de vită, precum și îmbrăcăminte și țesături pentru adăposturi și frânghii.

3. Laptele de iac ar putea fi un superaliment

Puține părți ale unui iac sunt risipite în zonele înalte ale Asiei, iar acest lucru este valabil în special pentru laptele său. În 2008, Societatea de Nutriție din China (un institut de cercetare susținut de Ministerul Sănătății al țării) a declarat că laptele de iac conține mai mulți aminoacizi, calciu și vitamina A decât laptele de vacă. Conform unui studiu din 2011 publicat în Jurnalul Internațional de Științe Moleculare, „Laptele de iac este numit lapte concentrat natural datorită conținutului său ridicat de grăsimi (5,5-7,5%), proteine (4,0-5,9%) și lactoză (4,0-5,9%) în timpul perioadei principale de lactație.”

Untul de iac este ingredientul cheie în ceaiul cu unt de iac. Preparat cu ceai negru și sare, ceaiul este completat cu o porție de unt pentru a adăuga grăsimi sănătoase și calorii.

4. Iacii pot rezista la temperaturi de până la minus 40 de grade

Toată acea blană nu este doar cosmetică. Iacii au evoluat pentru a suporta ierni extrem de reci pe Platoul Tibetan, în mare parte datorită unei blăni groase de păr exterior aspru și un strat inferior de puf fin. Iacii se pregătesc, de asemenea, pentru iarnă prin acumularea de grăsime, iar pielea lor groasă îi ajută să-și mențină căldura corporală. Conform Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), iacii pot supraviețui la temperaturi ambientale de până la minus 40 de grade Celsius.

Pe de altă parte, glandele sudoripare ale iacilor sunt în mare parte nefuncționale, adaugă FAO, ceea ce este unul dintre motivele pentru care iacii nu se descurcă bine pe vreme caldă.

5. Iacul e agil, iacul e rapid

Iacii sunt mai agili decât par. Nu numai că iacii domestici sunt folosiți ca animale de curse la festivaluri tradiționale în unele țări, dar și rudele lor sălbatice sunt capabile de o agilitate impresionantă pentru creaturi atât de mari.

Sunt suficient de siguri pe ei pentru a se deplasa liber în zonele muntoase unde caii și oile nu pot călca, conform FAO, și nu intră în panică precum un cal atunci când încep să se afunde într-o mlaștină. În schimb, își întind picioarele și înaintează cu o mișcare asemănătoare înotului până se eliberează. De asemenea, pot înota prin repezișuri într-un râu și sunt atât de pricepuți la a se deplasa prin zăpadă încât pot ajuta la curățarea cărărilor pentru oameni, adaugă FAO, „ca un plug de zăpadă biologic”.

6. Iacii domestici prosperă, în timp ce iacii sălbatici dispar

Iacul sălbatic, odată răspândit pe Platoul Tibetan, este listat ca Vulnerabil de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), cu doar aproximativ 7.500 până la 10.000 de indivizi maturi rămași în sălbăticie.

Iacii domestici, însă, sunt răspândiți în mare parte a lumii. Aproximativ 14 până la 15 milioane trăiesc numai în zonele înalte ale Asiei.

7. Creșterea iacilor este în creștere în America de Nord

Iacii pot fi originari din Himalaya, dar nu mai apar doar în Asia. În timp ce acum 30 de ani existau doar aproximativ 600 de iaci în America de Nord, conform Kansas State Research and Extension, continentul găzduiește acum cel puțin 5.000 de iaci înregistrați și, posibil, mult mai mulți.

Iacii mănâncă doar aproximativ o treime din ceea ce mănâncă vacile, conform unor susținători ai creșterii iacilor, și, în ciuda greutății lor, sunt cunoscuți pentru că provoacă mai puține daune mediului în timp ce pasc. Aceste animale masive au copite surprinzător de mici și agile, rezultând mai puține daune prin călcare. De asemenea, pot fi mai autosuficienți decât bovinele, sunt relativ rezistenți la boli și au o reputație de a fi calmi și docili, lipsindu-le comportamentul uneori dificil al bizonilor.

8. Fibra de iac este noul cașmir

Cașmirul provine din părul caprelor mongoleze. Aceste turme mari de capre pot fi însă dăunătoare pentru mediul pășunilor, călcând solul într-un mod care poate contribui la amenințarea existentă a deșertificării cauzate de schimbările climatice. Iacii ar avea o amprentă generală mai ușoară, iar părul lor este la fel de moale și de cald ca și cașmirul, conform susținătorilor acestei fibre. Deși fibra de iac a fost folosită de mii de ani în Asia, aducerea ei în magazinele de îmbrăcăminte din Occident a fost mai dificilă.