9 Lucruri pe care nu le știai despre șerpi

Șerpii au jucat un rol în ecosistemul nostru de milioane de ani, fiind considerați a fi evoluat din șopârle terestre undeva în jurul epocii Jurasicului Mijlociu. De atunci, ei s-au târât în mituri nemuritoare — vă amintiți de șarlatanul rezident din Grădina Edenului? — incitând frica cu limbile lor reptiliene și veninul uneori letal. Dar, pe lângă faptul că sunt sursa uneia dintre cele mai comune fobii cunoscute de om, șerpii sunt extrem de fascinanți. De la variația vastă a dimensiunilor lor până la abilitatea lor hipnotizantă de a înghiți lucruri de câteva ori mai mari decât dimensiunea lor, descoperiți cele mai interesante (deși ușor ciudate) fapte despre aceste creaturi notoriu de polarizante.

1. Șerpii trăiesc (aproape) peste tot

Există mai mult de 3.000 de specii de șerpi pe planetă, unele trăind până la Cercul Arctic în Scandinavia, altele până în Australia. Ei se găsesc pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii (deși țările Irlanda, Groenlanda, Islanda și Noua Zeelandă au reușit, de asemenea, să rămână fără șerpi). Unele specii preferă să trăiască la înălțime — în Himalaya, de exemplu — în timp ce altele prosperă sub nivelul mării.

2. Au o infrastructură particulară

Fără un trunchi tradițional pentru a găzdui sistemele majore de organe, șerpii trebuie să își așeze organele pereche, cum ar fi rinichii și ovarele, din față în spate în loc de alăturat. Ei au, de asemenea, un singur plămân funcțional. Inimile lor sunt ajustabile, putând să se miște în absența unei diafragme, ceea ce le protejează de a fi striviți atunci când mesele mari sunt înghițite întregi și strânse strâns prin esofag.

3. Mirosesc cu limbile lor

Puține lucruri spun „șarpe” la fel de bine ca un șuierat și o mișcare simultană a unei limbi bifurcate. Mișcarea lor distinctivă le permite să colecteze particule din aer și să le transmită organelor olfactive din gură. Mai simplu spus, așa miros. Limba bifurcată le oferă un simț al mirosului și gustului oarecum direcțional. Prin mișcarea constantă a limbilor lor, ei pot preleva substanțe chimice din aer, pământ și apă și le pot folosi pentru a determina prezența prăzii sau a prădătorilor din apropiere.

4. Aud prin vibrații

Șerpii au o sensibilitate acută la vibrații. Burțile lor pot detecta chiar și cea mai slabă mișcare în aer și pe pământ, un avertisment că un prădător sau o pradă se apropie. Aceasta compensează lipsa timpanelor. Deși au structuri ale urechii interne complet dezvoltate, șerpii nu au urechi vizibile. În schimb, unii — cum ar fi viperele cu fosetă, pitonii și unele boa — au receptori sensibili la infraroșu în șanțurile de-a lungul boturilor lor, ceea ce le permite să simtă căldura radiată a animalelor cu sânge cald din apropiere.

5. Mănâncă orice le încape în gură

Șerpii sunt exclusiv carnivore și vor mânca orice, de la șopârle mici, alți șerpi, mamifere mici, păsări, ouă, pești, melci și insecte până la mamifere mari precum jaguari și cerbi. Deoarece își mănâncă prada dintr-o singură înghițitură mare, dimensiunea șarpelui determină dimensiunea hranei sale. Un piton mai tânăr poate începe cu șopârle sau șoareci, trecând la căprioare mici și antilope pe măsură ce crește în vârstă și dimensiune. Potrivit Grădinii Zoologice San Diego, ei consumă în mod regulat animale de până la 20% din propria lor dimensiune corporală.

6. Au o lungime de la 10 centimetri la 9,1 metri

Majoritatea șerpilor sunt creaturi relativ mici, de aproximativ 0,9 metri lungime. Deși Titanoboa dispărută putea crește până la 15,24 metri lungime acum aproximativ 60 de milioane de ani, cel mai lung șarpe modern — pitonul reticulat, originar din Asia de Sud și de Sud-Est — măsoară 9,1 metri. La celălalt capăt al riglei, cel mai mic este șarpele-fir de Barbados — Leptotyphlops carlae — având doar 10 centimetri lungime.

7. Cei mai grei șerpi pot cântări peste 227 kilograme

Anaconda verde din America de Sud poate crește până la peste 8,8 metri lungime și poate atinge o greutate de peste 249 kilograme. Greoaie pe uscat, trăiesc lângă râuri liniștite și mlaștini și își petrec mult timp în apă, unde se pot mișca mult mai repede. Cu ochii și nările în vârful capului, ca aligatorii, își urmăresc prada menținându-și corpul ascuns sub suprafață. Pentru a-și menține masa impresionantă, anacondele verzi se hrănesc cu mistreți, cerbi, păsări, țestoase, capibare, caimani și chiar jaguari ocazionali, pe care îi strangulează mai întâi prin constricție. Maxilarele lor sunt conectate prin ligamente elastice, ceea ce le permite să își înghită cina întreagă, uneori hrana durându-le săptămâni sau chiar luni înainte de a necesita o altă masă.

8. Unii pot zbura

De parcă târâtul nu era suficient de deranjant pentru unii, există cinci specii de șerpi veninoși, arboricoli, care pot, într-adevăr, să zboare. Găsiți în Sri Lanka și Asia de Sud-Est, ei tehnic, planează mai degrabă decât zboară, folosind mai întâi jumătatea inferioară a corpului pentru a se propulsa dintr-o poziție de agățare în formă de J, apoi contorsionându-și corpul într-un „S” și aplatizându-se la o lățime dublă față de cea normală pentru a prinde aer. Prin ondulare înainte și înapoi, ei pot chiar să facă viraje. Experții notează că acești șerpi planatori planează cu o agilitate chiar mai mare decât omologii lor mamiferi, veverițele zburătoare.

9. Aproape 100 de specii de șerpi sunt pe cale de dispariție

Potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale (IUCN), 12% dintre speciile de șerpi sunt amenințate și 4% sunt aproape amenințate. Există 97 de specii și o subspecie care sunt pe cale de dispariție, iar populațiile sunt în declin general din cauza distrugerii habitatului, supraexploatării, bolilor, speciilor invazive și schimbărilor climatice. Șerpii de mare, șerpii constrictori și mai multe specii de șerpi-jartieră se numără printre speciile pe cale de dispariție.