Doors Open este o instituție din Toronto, unde o dată pe an clădirile în mod normal închise publicului sunt deschise pentru tururi ghidate. Plimbarea lui Jane este „o mișcare de tururi pietonale gratuite, conduse de cetățeni, inspirate de Jane Jacobs.” Ei s-au reunit pentru a susține o prezentare de scurte prelegeri susținute de arhitecți, activiști și de mine, fostul redactor-șef al PlanetaNoastra. Este un format Pecha Kucha, unde vorbitorul are la dispoziție douăzeci de diapozitive, câte douăzeci de secunde per diapozitiv. Prelegerea mea s-a axat pe rezistența împotriva ideilor lui Jane Jacobs, promovate în prezent de așa-zișii Urbaniști de Piață, care, cred eu, fie îi denaturează în mod intenționat ideile, fie nu au citit-o niciodată în primul rând. Puteți asculta și viziona în videoclipul de 400 de secunde de mai jos, sau puteți face clic și citi restul în format de prezentare.
doors open: new ideas need old buildings de la Lloyd Alter pe Vimeo.
La a 100-a aniversare a ei, biata Jane este atacată. Satul ei Greenwich nu mai are balet pe stradă; acum sunt destul de goale. Mulți spun că implementarea ideilor sale înseamnă inevitabil gentrificare și dislocare. „Dacă vrem să o sărbătorim pe Jacobs, spun ei, e timpul să mergem dincolo de ea.” Imagine din articolul Slate Magazine
Și într-adevăr, în Toronto vedem asta de la Leslieville până la Junction, unde cartierele se schimbă, se mută oameni noi, chiriile cresc, iar afacerile care au fost acolo dintotdeauna se mută în locații cu chirii mai ieftine undeva mai departe. Gentrificarea se întâmplă cu siguranță.
Dar în locul ei obții asta; sunt acolo cu fiul meu în celălalt scaun, în Rod and Gun, o nouă frizerie hipster unde poți savura un bourbon fin în timp ce te bărbierești și te tunzi. De asemenea, deservește o nevoie locală, angajează destul de mulți oameni în plus, și are clienți care nu au auzit niciodată de tiparul offset.
Clădirile vechi pot face față schimbărilor; asta pentru că, așa cum subliniază scriitorul și arhitectul Steve Mouzon în The Original Green, ele sunt sustenabile, adaptându-se de la o generație la alta. Și asta pentru că sunt adorabile, durabile, adaptabile și frugale. Acest lucru le face, de asemenea, accesibile.
Luați această grămadă. arată cum clădirile vechi sunt adorabile; vrem să fim în preajma lor. avem amintiri care s-au dezvoltat în ele. Ele ajung de fapt să fie vechi pentru că avem grijă de ele și le actualizăm. Gândiți-vă cum ne simțim în legătură cu această clădire veche de cincizeci de ani, poate cea mai iubită din oraș. Clădirea este Primăria din Toronto, proiectată de Viljo Revell. Scuze lui Steve Mouzon pentru alegerile de clădiri.
Clădirile vechi sunt adaptabile și flexibile și pot servi la tot felul de utilizări. Cine s-ar fi gândit că un depou vechi de tramvaie abandonat ar putea fi o piață dimineața și un loc de nuntă seara, că ar putea deveni punctul central al unei comunități, un model de reutilizare adaptativă.
Chiar dacă nu sunt iubite, clădirile vechi sunt durabile, construite din materiale care rezistă mult timp, cărămidă și piatră și beton și lemn masiv. Ele pot ieși și intra din modă, dar, în realitate, nu se mai construiesc cum se făceau odată, acum că totul este optimizat din punct de vedere al costurilor până la epuizare.
Dar, poate cel mai important, clădirile vechi sunt frugale. Proiectate înainte ca aerul condiționat să te răcorească și când căratul de tone de cărbune te ținea de cald, ele făceau asta în mod natural cu ferestre deschise pentru ventilație și pereți groși cu masă termică. Așa că nu costă la fel de mult să le întreții, iar costurile de operare pentru chiriași sunt mult mai mici.
Asta le face accesibile. Jane Jacobs a remarcat că orașele au nevoie de „o mulțime bună de clădiri vechi, simple, obișnuite, cu valoare mică, inclusiv unele clădiri vechi dărăpănate.” Acolo chiriile sunt mai mici și tipurile de utilizări care nu se potrivesc în First Canadian Place pot supraviețui și prospera. First Canadian Place este un complex mare de birouri din centrul orașului, cu spații comerciale scumpe la parter și subsol.
Jane a spus că ideile noi au nevoie de clădiri vechi, dar cred că se poate spune și că tinerii au nevoie de clădiri vechi, pentru salonul de tatuaje și magazinul de discuri sau de benzi desenate sau de jocuri. Iar aceste afaceri sunt mereu în mișcare, căutând cea mai ieftină chirie, pentru că uitați ce apare inevitabil pe stradă:
Schimbare. Magazinul de mobilă devine Drake. Magazinul de design hipster se mută în Dundas pe măsură ce stilul cool al bogaților urmează stilul cool creativ. Se vor muta și ei la un moment dat, dar clădirile vechi se pot adapta, pot trece prin suișuri și coborâșuri, vremuri bune și rele, mode și tendințe.
Noile clădiri nu pot susține nimic din toate acestea. ele devin o monocultură corporativă cu farmacii Shoppers Drug Mart, bănci TD și magazine Sobeys, deoarece acestea sunt singurele companii cu contracte corporative. După cum a spus Jane, micii chiriași sunt „înecați ireversibil de costurile ridicate ale noilor construcții.”
Fondul Național American pentru Conservarea Istorică a studiat acest lucru și a constatat că afacerile mici, non-lanț, puteau supraviețui și prospera doar în clădiri mai vechi, cu vârste diverse. În fiecare oraș în care au analizat unde se întâmpla schimbarea, au obținut aceleași rezultate: Afacerile noi au nevoie de clădiri vechi.
Ei au demonstrat, de asemenea, că Jane avea dreptate, că ideile noi au nevoie de clădiri vechi. Acolo încep afacerile noi; acolo vor să fie oamenii creativi. De fapt, acesta este unul dintre motivele pentru care proiectează chiar și clădiri noi să arate ca cele vechi, din lemn masiv și pardoseli din lemn, este la modă, noul este din nou vechi.
Așadar, iată-ne astăzi, în The Rockpile, unde acum 47 de ani Led Zeppelin a fost pe această scenă. La fel au fost și Frank Zappa, The Who, Dylan și Grateful Dead. Este încă aici pentru că este într-adevăr adorabilă, adaptabilă, durabilă și frugală și poate fi folosită în atâtea moduri diferite.
A trecut prin multe încarnări și, fără îndoială, va mai trece prin câteva. Au existat momente când am crezut că ar putea fi pierdută în favoarea unor blocuri de apartamente și, în ciuda Legii Patrimoniului din Ontario, cine știe, ar putea deveni încă o bază de piatră pentru un turn de sticlă. Templul Masonic este desemnat ca o clădire istorică în conformitate cu Legea, așa că este puțin mai greu de demolat.
Schimbarea este uneori dificilă; fără îndoială, sunt mulți care au iubit Big Bop. Dar schimbarea este mai bună decât stagnarea și declinul. În loc de Jane, îl citez pe Norman Mailer: A existat acea lege a vieții, atât de crudă și atât de justă, care cerea ca cineva să se schimbe sau să plătească mai mult pentru a rămâne la fel.
Priviți-o acum, gentrificată într-un lanț de magazine de mobilă din SUA. Dar când Richard Florida a discutat despre gentrificare și corporatizare cu Jane Jacobs, ea i-a spus ceea ce el numește cel mai bun comentariu pe care l-a auzit vreodată pe această temă: „Ei bine, Richard, trebuie să înțelegi: când un loc devine plictisitor, chiar și oamenii bogați pleacă.”
Dar se poate avea prea multă schimbare. Luați iubitul nostru 401 Richmond, exemplul suprem de clădire adorabilă, adaptabilă, durabilă și frugală. Priviți blocurile de apartamente care se strecoară lângă ea în acest model. Este o reamintire că nu numai ideile noi au nevoie de clădiri vechi, ci au nevoie și de vechi evaluări fiscale. Altfel, am putea să le pierdem pe toate. În Ontario, impozitele se bazează pe valoarea de piață a terenului, care acum este stabilită de mega-blocuri. Așadar, clădirile vechi precum 401 Richmond sunt sub amenințare deoarece taxele devin atât de mari încât chiriașii nu și le pot permite. Regulamentul de zonare nu poate opri aceste turnuri gigantice, deoarece există o comisie de apel care spune că orice este permis. Această combinație amenință fiecare clădire veche din oraș.
