Islanda este o țară a vulcanilor. Nicăieri nu este acest lucru mai evident decât pe Vestmannaeyjar (Insulele Westman), un arhipelag în largul coastei de sud a Islandei. Aici, secole de erupții vulcanice au format stânci marine care par aproape desprinse dintr-un basm. Printre aceste formațiuni atrăgătoare, una iese în evidență: O porțiune a coastei formate vulcanic pe Heimaey (care înseamnă „Insula Acasă”) arată aproape exact ca un cap de elefant mare care își bagă trompa în apă.
Stânca este suficient de elefantină încât unii oameni cred că trebuie să fi fost modelată cu intervenție umană. Nu este cazul, însă. Aspectul realist al elefantului se datorează, cel puțin parțial, faptului că stânca este formată din bazalt. Această rocă conferă figurii o „piele” care arată ridată și cenușie, la fel ca un elefant real.
Un trecut vulcanic
Cea mai comună ipoteză este că elefantul și alte formațiuni stâncoase de pe Heimaey provin de la vulcanul Eldfell, care a erupt de multe ori și continuă să fie activ în epoca modernă. În 1973, o erupție a cauzat daune semnificative insulei, iar zona portuară a fost salvată doar printr-o operațiune dramatică de răcire care a solidificat lava înaintată cu apă de ocean înainte ca aceasta să ajungă la coastă.
Heimaey este cea mai mare masă de uscat din Vestmannaeyjar și este singura insulă din arhipelag cu o populație umană permanentă. Are un aeroport și unul dintre cele mai celebre terenuri de golf din Islanda. Peisajele dramatice și accesul facil (insula se află la doar 7,4 kilometri de continent și este ușor de ajuns cu feribotul) o fac o destinație populară pentru turiști.
4.000 de oameni, multe balene și milioane de pufini
În ciuda asemănării puternice cu un elefant, unii oameni văd de fapt ceva diferit atunci când privesc formațiunea stâncoasă. Ei văd personajul mitic Cthulhu, un monstru marin cu tentacule pe față ca o caracatiță sau un calmar. Scriitorul de fantezie H.P. Lovecraft a prezentat această fiară în povestiri scurte pentru reviste de tip pulp în anii 1920. Fie că vezi un pahiderm sau un monstru fictiv, aspectul realist al acestei formațiuni stâncoase o face să se remarce chiar și printre celelalte exemple ale geniului Mamei Naturi pe Insulele Westman.
Deși stânca atrage vizitatori curioși, este doar una dintre numeroasele atracții de pe Heimaey. Puteți vedea orca în apă. Keiko, orca ce a jucat în populara franciză de filme din anii 1990 „Free Willy”, a fost de fapt eliberat în apele din jurul Heimaey, dar, din păcate, nu s-a adaptat și, în cele din urmă, a trebuit să fie mutat. Tururile care trec pe lângă Stânca Elefantului navighează în apele de coastă în căutare de mamifere marine, cum ar fi delfinii, orca și alte specii de balene.
Cea mai mare faimă a insulei Heimaey nu este de fapt nici balenele, nici elefantul. Insula găzduiește 4.000 de oameni și cea mai mare populație de pufini din lume. Aceste păsări cu capetele lor colorate, asemănătoare unor personaje de desene animate, sunt subiectul unui festival anual. În timpul verii, vizitatorii își mută atenția către stolurile de păsări.
Unii insulari încă practică vânătoarea de pufini pe stâncile de coastă, în timp ce alții salvează păsările după ce aterizează în orașul principal al insulei. Pufinii sunt confuzi de luminile satului și aterizează crezând că este un fel de reflexie în ocean. În loc să-i adauge în meniu, tinerii localnici prind păsările pierdute și le eliberează înapoi în mare (unii orășeni întreprinzători chiar percep o taxă turiștilor pentru a face eliberarea). Autorul de cărți pentru copii Bruce McMillan a scris o carte intitulată „Nights of the Pufflings” (Nopțile pufinilor tineri) care celebrează „prinde și eliberează” a păsărilor. (Pufinii tineri sunt puii de pufin).
O altă activitate populară pentru turiști implică drumeția pe Vulcanul Eldfell. Vârful se află la puțin peste 183 de metri deasupra nivelului mării, astfel încât muntele este accesibil chiar și drumeților ocazionali. Insula are trasee bine marcate și puteți chiar traversa un câmp de lavă care a acoperit case în 1973 (locuitorii au scăpat, însă). Localnicii au amplasat markere astfel încât vizitatorii să știe când merg pe deasupra unei foste așezări.
