Așa cum am învățat din perenitatea dezbaterea despre schimbarea comportamentului versus schimbarea sistemelor, lumea ecologistă nu se descurcă întotdeauna prea bine cu nuanțele. Și acest lucru este valabil și când vine vorba de mașini, electrificare și alternative la utilizarea mașinilor private. Pe de o parte, învățăm că mașinile electrice sunt semnificativ mai ecologice decât omologii lor care ard benzină și emit noxe. Pe de altă parte, ele sunt totuși mașini private, ceea ce înseamnă că reprezintă o utilizare relativ ineficientă a spațiului și resurselor.
Dacă am regândi și reconstrui sistemele noastre de transport de la zero—având ca principii directoare echitatea socială și sănătatea ecologică—pare rezonabil să sugerăm că deținerea unei mașini private ar fi mult mai puțin centrală în viziune și, poate, chiar complet depășită.
Dar nu pornim de la zero. Și aici intervine nuanța.
Din 2010, Săptămâna Națională Electrică a Vehiculelor a evangelizat și educat cu privire la beneficiile electrificării vehiculelor. Fondată de Zan Dubin-Scott și Jeff U’Ren prin Plug In America, se descrie drept „cea mai importantă celebrare a națiunii menită să accelereze adoptarea vehiculelor electrice”. Până acum, celebrările au fost destul de centrate pe mașini, evenimentele pre-pandemie constând adesea în mitinguri de masă, test drive-uri și alte oportunități pentru potențialii șoferi de a se urca la volan.
Anul acesta, însă, există o nouă notă interesantă în desfășurare, cu un webinar format din două paneluri, intitulat „Mașinile Sunt Supraestimate: E-biciclete, Autobuze și Camioane de Marfă, Vai de Mine!” Primul panel va cuprinde un ghid „101-Cum Să” cu susținători naționali despre utilizarea e-bicicletelor, e-bicicletelor de marfă, motocicletelor electrice și altor moduri de e-micromobilitate.
Al doilea panel de experți, însă, este cel care mi-a atras cu adevărat atenția, prin accentul pus pe politici, planificare și considerații practice legate de transportul public, autobuzele electrice, orașele locuibile, car-sharing-ul, vehiculele autonome. Scopul este de a analiza cum putem împărți cu toții drumul, iar întrebările abordate vor include:
- Ar trebui ca vehiculele personale, chiar dacă electrice, să continue să domine drumurile și orașele noastre, menținând un status quo centrat pe mașini?
- Cum îi facem pe mai mulți oameni să meargă cu alte mijloace de transport în loc să conducă?
- Cum împărțim finanțarea, stimulentele, trotuarele, spațiile de parcare și drumurile?
- Unde se încadrează bike-sharing-ul și car-sharing-ul?
- Care sunt cele mai recente noutăți despre înlocuirea tuturor acelor vehicule mari de livrare pe benzină cu e-biciclete de marfă?
- Vor crește metrourile și autobuzele gratuite numărul de pasageri?
- Cum promovăm în mod echitabil soluțiile de transport electric pentru toate comunitățile?
Potrivit co-fondatorului Săptămânii Naționale Electrice a Vehiculelor, Zan Dubin-Scott, scopul este de a-i face să vorbească pe cei care ar trebui să fie aliați, dar care, din experiența mea, se găsesc prea des de părți opuse într-un război pe Twitter:
Sună mult ca acel cuvânt magic „nuanță” despre care tot vorbesc.
Probabil că risc să sun ca o placă stricată, dar indiferent dacă este vorba de „reducetarieni” găsind un teren comun cu veganii, sau de activiștii anti-zbor construind o mișcare amplă care include oameni care nu au reușit încă să renunțe la acest obicei, cu toții va trebui să stăpânim un act de echilibristică dificil. Pe de o parte, trebuie să cerem ca societatea noastră să se miște mult mai rapid și mult mai ambițios către o decarbonizare serioasă—în acest caz, mutând accentul de la mașinile private. Pe de altă parte, trebuie să acceptăm și că renunțarea bruscă poate părea de neatins și că soluțiile imperfecte (și oamenii imperfecți) au un rol critic în a ne ajuta să ajungem la anumite puncte de basculare.
