Dacă sunteți ca mulți oameni, ați făcut mai multe cumpărături online în timpul pandemiei, ceea ce înseamnă că ați pus din ce în ce mai multe materiale de ambalare în coșul de reciclare sau ați trimis materiale de ambalare nereciclabile la groapa de gunoi. Tot acest material suplimentar pune presiune pe bugetele municipalităților pe măsură ce acestea încearcă să îl recicleze sau să îl elimine.
În această vară, Maine a devenit primul stat din S.U.A. care a adoptat o lege privind Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (EPR) pentru Ambalaje, care impune companiilor ce produc deșeuri de ambalaje să ajute la plata costurilor de reciclare și eliminare a acestora. La mai puțin de o lună, Oregon a urmat exemplul. Proiecte de lege similare sunt în considerare în alte câteva state.
Eforturile de reciclare fac doar o mică breșă în tonele de ambalaje și plastic aruncate în fiecare zi. Deseori, aceste eforturi fac mai mult pentru a liniști vinovăția pentru consumul de bunuri nereciclate decât pentru a rezolva problema deșeurilor municipale. Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului din S.U.A., doar 12% din plastic și doar 23% din hârtie și carton sunt reciclate în S.U.A. Chiar și atunci, ceea ce este pus în coșul de reciclare adesea nu este de fapt reciclat.
O parte a problemei este că în Maine costă cu două treimi mai mult să reciclezi deșeurile decât să le trimiți pur și simplu la groapa de gunoi. Acest lucru este valabil în special pentru materialele de ambalare, în timp ce metalele și sticla rămân rentabile.
Cealaltă parte a problemei este că o mare parte din responsabilitatea pentru reciclare a fost plasată pe consumatori. Producătorii de îmbuteliere și ambalaje au petrecut decenii transferând responsabilitatea pentru reciclare de la ei către consumatori, încă din 1971, când au lansat reclama notorie „Indianul Plângăreț” care a concentrat atenția asupra aruncării deșeurilor și departe de producătorii de îmbuteliere și ambalaje. British Petroleum (acum BP) a adoptat aceeași abordare atunci când a promovat ideea amprentei de carbon a consumatorului pentru a deturna atenția de la industria combustibililor fosili.
Prin transferarea responsabilității pentru reciclare și eliminare înapoi către producători, legea EPR din Maine pentru ambalaje intenționează să crească reciclarea și să încurajeze ambalajele mai sustenabile – pe scurt, să se recicleze mai mult și să se producă mai puțin.
Legile EPR pentru ambalaje sunt paralele cu interdicțiile privind pungile de plastic de unică folosință, care au fost adoptate de tot mai multe țări și municipalități. Ambele urmează logica conform căreia există mult mai puțini producători de ambalaje și bunuri reciclabile decât consumatori, astfel că soluțiile legislative care opresc problema la sursă sunt mult mai simple decât a convinge pe toată lumea să-și schimbe comportamentul.
Municipalitățile din Maine cheltuiesc între 16 milioane și 17,5 milioane de dolari anual pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje, potrivit Consiliului pentru Resurse Naturale din Maine. Legea impune producătorilor de ambalaje să ramburseze municipalităților costurile de reciclare a materialelor asociate cu produsele pe care le vând. Legea va excepta întreprinderile mici, organizațiile non-profit și fermierii care vând alimente perisabile.
Legi similare există deja în S.U.A. pentru eliminarea sigură a medicamentelor, deșeurilor electronice, vopselelor, agenților frigorifici și a altor produse. Mulți producători mari trebuie deja să respecte legi similare privind EPR pentru ambalaje, care sunt deja în vigoare în peste 40 de țări, inclusiv Canada, netezind calea pentru companii să se conformeze noii legislații din Maine.
Deși legile din Oregon și Maine sunt similare, există diferențe, potrivit Institutului pentru Gestionarea Produselor, care monitorizează legile EPR. Legea din Oregon impune producătorilor să plătească un sfert din costurile de reciclare, în timp ce legea din Maine le impune să plătească toate costurile de reciclare.
Aceasta nu este prima realizare de mediu a statului Maine. Maine a fost primul stat din țară care a impus eforturi de reciclare în magazinele de vânzare cu amănuntul, primul care a eliminat un baraj hidroelectric funcțional, primul care a interzis recipientele din Styrofoam de unică folosință, primul care a impus reciclarea deșeurilor electronice și a mercurului din termostate, baterii și becuri fluorescente, primul care a dezvoltat o rețea plutitoare de turbine eoliene offshore și primul din lume care a adoptat legislație interzicând „substanțele chimice persistente.”
În noiembrie, locuitorii din Maine vor decide dacă vor fi primul stat care va consacra în constituția sa dreptul de a-și cultiva și consuma propria hrană, un amendament privind „dreptul la hrană” susținut de fermierii ecologici și de mici dimensiuni.
Pentru un stat mic, Maine a fost un pionier în protejarea mediului. Rămâne de văzut dacă restul țării va urma exemplul statului Maine în a face producătorii de ambalaje să plătească pentru reciclare.
