Epavele accidentale sunt adesea încărcate cu materiale toxice care se infiltrează în mediu și sunt greu de îndepărtat. Epavele apar frecvent și atunci când o navă se lovește de recife de corali ascunse, deteriorând habitatele marine deosebit de importante. Deși multe epave dăunează mediului marin, unele epave sunt plasate intenționat sub apă pentru a crea noi habitate. Deși scufundarea intenționată a navelor este criticată de unii ca fiind greenwashing, cercetările sugerează că pot fi create „recife artificiale” din epave, în condițiile potrivite. Prin crearea de noi locuri unde peștii și alte forme de viață marină pot trăi, epavele ar putea contribui la atenuarea pierderii ecosistemelor recifale.
Poluarea și distrugerea habitatului
Atunci când navele sunt abandonate în ocean sau se scufundă din cauza unor defecțiuni catastrofale, ele impactează inevitabil mediul înconjurător. Atunci când vasele mari zgârie fundul mării, pot deteriora cu ușurință peste 929 de metri pătrați de habitat oceanic. Efecte suplimentare, pe termen lung, pot apărea din conținutul navei scufundate, cum ar fi încărcătura navei, combustibilul și chiar vopseaua acesteia.
Epava Sea Diamond
În 2007, nava de croazieră MS Sea Diamond a eșuat pe un recif vulcanic din Marea Egee. La mai puțin de o zi, nava s-a scufundat în caldera antică, subacvatică, din Santorini.
La bordul epavei Sea Diamond se aflau aproximativ 1,7 tone metrice de baterii și 150 de televizoare cu tub catodic. Împreună, aceste bunuri manufacturate și echipamentele electrice ale navei conțin aproximativ 80 de grame de mercur, 1 kilogram de cadmiu și peste 1 tonă metrică de plumb. Alte metale grele, cum ar fi cuprul, nichelul și cromul, sunt prezente în coca navei scufundate. De-a lungul timpului, aceste metale grele se vor infiltra în apa mării din jur sau se vor transforma în săruri care pot contamina nisipul de dedesubt.
Deși concentrațiile scăzute de metale grele apar în mod natural în apa mării, un studiu al zonei din jurul epavei Sea Diamond, la trei ani după eșuarea navei de croazieră, a constatat concentrații de plumb și cadmiu care depășesc pragurile de siguranță stabilite de Agenția pentru Protecția Mediului. Având în vedere timpul necesar metalelor pentru a coroda, autorii studiului prevăd că concentrațiile de metale grele vor continua să crească în zonă.
Sea Diamond rămâne sub apă astăzi, unde continuă să dăuneze mediului. Deși a fost instalată o barieră de poluare, criticii spun că nu este suficientă pentru a atenua daunele provocate de epavă. În decembrie 2019, guvernul grec a început să avanseze cu un proiect de îndepărtare a epavei înainte de a opri brusc toate eforturile câteva săptămâni mai târziu.
Epava Rena
În octombrie 2011, o navă portcontainer cunoscută sub numele de MV Rena a eșuat pe reciful Astrolabe, în largul coastei Noii Zeelande. La scurt timp după coliziune, nava de 213 metri a început să scurgă petrol. La patru zile după naufragiu, se scursese suficient petrol pentru a forma o pată de 5 kilometri. Petrolul navei portcontainer a ucis aproximativ 2.000 de păsări marine. Peste 300 de pinguini acoperiți de petrol au fost reabilitați de echipele de salvare a faunei sălbatice în urma scurgerii de petrol.
Deși scurgerea de petrol rezultată în urma naufragiului MV Rena a fost relativ minoră în general, reciful Astrolabe, unde a avut loc naufragiul, rămâne grav deteriorat astăzi de încărcătura navei. Studiile din zonă, realizate în anii de după naufragiu, au descoperit metale grele, produse petroliere și substanțe chimice toxice în sedimentele recifului, în apa mării din jur și în interiorul vieții marine. Deși o mare parte din petrol a fost curățată sau s-a degradat în mediu, contaminanții depozitați printre mărfurile navei vor rămâne în mediu mult mai mult timp. De exemplu, unul dintre containerele de la bordul navei Rena transporta peste 20 de tone metrice de granule de cupru care s-au acumulat pe reciful Astrolabe atunci când coca navei s-a rupt. Cuprul este cunoscut ca fiind toxic pentru viața marină, dar bucățile fine au fost imposibil de curățat complet.
Nava în sine are, de asemenea, un efect de durată asupra recifului. MV Rena este acoperită cu vopsea chimică folosită pentru a preveni creșterea vieții marine pe bărci și deteriorarea acestora. Deși vopseaua „antifouling” (anti-incrustație) este încă utilizată în mod obișnuit astăzi, tipul de vopsea chimică utilizat de MV Rena include tributiltin, sau TBT, care este deosebit de eficient în uciderea vieții marine. Substanța chimică a fost atât de eficientă încât utilizarea sa în vopselele antifouling a fost interzisă în 2008. Navele deja acoperite cu TBT, cum ar fi MV Rena, pot continua să opereze atâta timp cât nu aplică din nou vopseaua interzisă care conține TBT. Pe măsură ce MV Rena zgârie reciful, mai mult TBT este eliberat în mediu.
Noi habitate
Recifele de corali și pădurile de alge marine (kelp) abundă în viață marină, în parte, datorită peisajelor lor complexe. În comparație cu zonele cu doar un fund nisipos, recifele și pădurile de alge marine oferă o mulțime de colțuri și crăpături în care viața marină poate trăi și se poate ascunde. Epavele pot avea un efect similar asupra lumii subacvatice prin adăugarea de noi structuri în care viața marină poate locui.
Beneficiile pe care o epavă le poate oferi mediului marin variază în mare măsură în funcție de locul în care se scufundă o navă și de compoziția acesteia. De exemplu, în timp ce o epavă care aterizează pe un recif existent poate deteriora suprafețe mari de habitat marin existent, o epavă din apropierea unui recif existent poate oferi un nou habitat pentru viața marină din zonă.
Pe lângă crearea de habitat pentru viața marină, epavele pot crea și noi locuri de vizitat pentru scafandri. Dacă scafandrii vizitează epavele în loc de recifele naturale, recifele și locuitorii lor ar putea beneficia.
Epava Bellucia
Bellucia, o navă de marfă cu cocă de oțel, s-a scufundat în 1903 lângă Insulele Rasas, în largul coastei Braziliei, după ce a lovit accidental un recif. Nava rămâne pe loc în două bucăți, la o adâncime de aproximativ 26 de metri. Astăzi, nava este considerată o zonă importantă pentru hrănirea și depunerea icrelor de către pești și este folosită local de pescarii artizanali.
O a doua epavă cu cocă de oțel, Victory, este situată lângă Bellucia, dar s-a scufundat în 2003. Spre deosebire de Bellucia, Victory a fost scufundată intenționat pentru a crea habitat. Nava a fost dezbrăcată înainte de a se scufunda, eliminând aproape orice materiale de la bord care ar putea dăuna vieții marine.
Chiar dacă Bellucia s-a scufundat cu 100 de ani înaintea navei Victory, un studiu din 2013 care a comparat diversitatea peștilor la cele două locuri de naufragiu cu ecosistemele recifale naturale din apropiere a constatat că niciuna dintre epave nu găzduiește o diversitate de pești similară cu cea a recifelor naturale. Studiul a arătat cum chiar și o epavă veche de 100 de ani nu poate oferi un habitat de calitate egală cu cea a recifelor mult mai vechi. Deși este posibil ca atât Bellucia, cât și Victory să continue să susțină o mai mare diversitate a vieții marine în timp, crearea de recife artificiale prin epave nu poate înlocui rapid pierderea recifelor naturale.
