Zgârie-norul rezidențial de la 432 Park Avenue din New York City a fost, pentru PlanetaNoastra, simbolul multor lucruri greșite legate de arhitectură, dezvoltare imobiliară și exces fără măsură. Am folosit imaginea sa în postări precum Este timpul să renunțăm la argumentul învechit că densitatea și înălțimea sunt verzi și sustenabile și Este timpul pentru o taxă inițială pe emisiile de carbon din construcții. L-am descris ca fiind „inegalitatea solidificată în marmură și sticlă”.
Problema este că este foarte scump să construiești ceva atât de înalt și subțire; cu un raport de aspect de 15:1, chiar vrea să se balanseze în bătaia vântului. Oamenii din Turnul Sears din Chicago se plângeau odată de „valuri” în toaletele lor, iar acesta nu se compară cu 432 Park în ceea ce privește subțirimea. Așa că se investește multă tehnologie sofisticată pentru a reduce balansul, astfel încât locuitorii să nu aibă rău de mare, cum ar fi amortizoare de masă reglate pentru a contracara balansul; Terri Boake de la Universitatea Waterloo a filmat amortizorul de la 432 Park la scurt timp după ce a fost construit:
Asta înseamnă aproximativ 1090 tone de oțel și beton urcate la aproximativ 424 metri înălțime; nu-mi pot imagina cât costă asta, dar este probabil mai mult decât cele mai multe clădiri mici de apartamente. Totul costă mai mult de construit; ai nevoie de pompe speciale pentru apă și protecție împotriva incendiilor, ascensoare scumpe, totul trebuie proiectat să se extindă, să se contracte, să se flexeze și să se îndoaie. Un student de-al meu de la Școala de Design de Interioare Ryerson a demonstrat că „cu cât clădirea este mai înaltă, cu atât este necesară mai multă energie încorporată și operațională pe unitatea de măsură pătrată”.
Unitățile au fost vândute celor mai bogați oameni din lume, care nu le folosesc prea mult și nici nu plătesc multe taxe pentru ele, așa că banii nu sunt problema. Cu toate acestea, atunci când pui oameni foarte bogați împreună cu clădiri foarte complicate, este un amestec combustibil. Un articol recent de Stephanos Chen în New York Times, Dezavantajul vieții într-un turn superînalt: scurgeri, scârțâituri, defecțiuni, descrie problemele inginerești care apar în astfel de clădiri, inclusiv inundații grave care provoacă daune majore, probleme cu ascensoarele și „sunete de scârțâit, trântit și clic”. Există, de asemenea, costurile lunare de întreținere în continuă creștere.
Problemele sunt agravate de tipul cumpărătorilor, care sunt foarte pretențioși și își permit avocați buni.
Arhitectul James Timberlake povestește pentru PlanetaNoastra cât de greu poate fi să te ocupi de clădiri de genul acesta:
N-am reușit niciodată să-mi scot din minte acest plan de etaj din materialul de marketing al 432 Park; un singur apartament ocupând un etaj întreg, adesea pentru oameni care nu vor locui niciodată acolo mai mult de șase luni pe an pentru a evita taxele.
Timberlake spune pentru PlanetaNoastra:
Comentatorii la postarea mea despre cum ar trebui să existe o taxă masivă pe carbon pe această „expunere obscenă de bogăție” au spus că acesta a fost „cel mai iliberal concept comunist auzit vreodată”. Dar eu vorbesc despre emisiile de carbon, nu despre bani, pentru că toată lumea de pe pământ trebuie să trăiască cu consecințele megatonelor de carbon emise prin construirea și operarea acestei chestii.
Poate că sunt și eu afectat de experiența mea de a mă ocupa de câțiva inconștienți bogați și aroganți care au cumpărat apartamente de la mine când eram dezvoltator imobiliar acum aproape două decenii. Doar o mică clădire cu șase etaje și 24 de unități, dar câtă plângere și cât tam-tam pentru cea mai mică problemă! Un proprietar deosebit de important a uitat într-o seară cartela de acces, așa că a tras alarma de incendiu, știind că asta mă va scoate din pat și mă va aduce rapid acolo. La 432 Park, există o clădire întreagă plină de oameni cu așteptări foarte înalte, într-o clădire tensionată, fin reglată, care necesită atenție constantă. Nu e de mirare că există probleme. Și nu e de mirare că există atâta schadenfreude; comentariile la articolul lui Chen din New York Times sunt extraordinare.
Așa cum notează Timberlake:
Nu prea se pot spune multe lucruri bune despre aceste clădiri în afară de admirarea ingineriei. Amprenta de carbon este incredibil de mare; oricât de bogați ar fi, proprietarii contribuie puțin la oraș; clădirile sunt teribile la nivelul solului, deoarece totul este spațiu de încărcare, parcare și hol; mulți se plâng că, în New York, umbrele lor distrug Central Park. Sunt un deget în ochiul tuturor celorlalți din oraș.
Aceste probleme nu sunt unice pentru 432 Park Avenue; probabil că se întâmplă în fiecare superturn. Nu trebuie să vin cu obișnuitul meu strigăt „interziceți turnurile creion”; suspectez că piața va livra acest mesaj în scurt timp.
