Ne place căldura lemnului și atracția noastră biofilică pentru acesta. Dar cel mai bun lucru despre lemn este că, atunci când este folosit în construcția clădirilor, are emisii de carbon inițiale mult mai mici decât betonul sau oțelul. Au fost construite în China câteva structuri din lemn cu deschideri mari, minunate, cum ar fi Domurile Grădinii Botanice din Taiyuan de la Structurecraft, așa că noul Centru de Arte Yangliping din Dali, China, a arătat fascinant în comunicatul V2com.
Centrul, proiectat de Studio Zhu-Pei, nu este o sală de teatru obișnuită, o „cutie neagră”. În schimb, este un amestec de spații interioare și exterioare conceput pentru a „subvert people’s perception of theater and create a new theater concept and new experiences.”
Arhitecții declară pentru ArchDaily: „The far-reaching and horizontally extended roof is like a big canopy. While resisting ultraviolet rays, it also shapes shadows and provides a comfortable environment for people to shade and avoid rain.”
Inginerii pot face lucruri extraordinare cu lemnul în zilele noastre, cu design parametric și elemente de fixare sofisticate. Toate fotografiile Centrului de Arte Yangliping se concentrează pe structura din lemn care se află sub acel acoperiș gigantic acoperit cu ardezie – este foarte dramatic. Am petrecut ceva timp încercând să-mi dau seama cum funcționa totul împreună ca o grindă pentru a susține acoperișul.
Desenele arată un fel de grinzi, dar cu siguranță nu arătau ca în fotografii.
După descărcarea unor fișiere TIFF uriașe și mărirea imaginii, devine clar că lemnul este complet decorativ și atârnă sub ceea ce pare a fi o structură de acoperiș din oțel.
Clădirile din oțel au adesea tavane din lemn, dar acesta este neobișnuit prin faptul că atât de mult lemn atârnă pur și simplu acolo. Sperăm că este tratat pentru rezistență la foc sau că există sprinklere, pentru că altfel, cu o suprafață atât de mare, arată ca lemnul din șemineul meu înainte să-l aprind. Sau poate, arată ca o grămadă de bețișoare de la jocul „bețe chinezești” (pickup sticks).
Există multe de admirat aici în ceea ce privește designul inovator de teatru. Așa cum notează arhitectul:
De asemenea, nu există nicio îndoială, acoperișul gigantic este dramatic și piesa centrală a întregului proiect. Zidăria din lemn de sub acoperiș îi schimbă complet senzația, adăugând o căldură și un caracter extraordinar. Lemnul domină identitatea vizuală a spațiilor de sub el, totuși arhitecții nu-l menționează niciodată, în afară de a vorbi despre clădire ca despre „another in-depth experimental work on the design philosophy of „Architecture of Nature.””
Dar tot mă gândesc că a fost păcat că utilizarea lemnului nu a depășit scopul decorativ. Îmi amintesc de Metropol Parasol din Sevilia, care a îndeplinit o funcție similară, fiind o demonstrație a depășirii limitelor lemnului ca material structural. Este o oportunitate ratată.
