Timp de ani de zile pe PlanetaNoastra, am arătat studiu după studiu în care oamenii spun că reciclarea cât mai mult posibil este cel mai bun lucru pe care un individ îl poate face pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Am remarcat într-o postare anterioară că acest lucru m-a făcut să-mi doresc să renunț la tot și să sar într-un avion spre undeva fără internet, sau, pe de altă parte, să cred genii din spatele reciclării:
Dar un nou raport și studiu de la compania de consultanță în politici publice Kantar Public mă fac să reevaluez de ce oamenii acordă o valoare atât de mare reciclării.
Raportul s-a bazat pe un sondaj efectuat pe 9.000 de respondenți din 9 țări.
Studiul arată același lucru vechi: Reducerea deșeurilor și creșterea reciclării se află în fruntea listei de lucruri foarte importante de făcut. Apoi există o serie de lucruri asupra cărora indivizii au puțin control, și o scădere mare atunci când devine personal din nou cu „creșterea consumului de produse locale” și un alt pas semnificativ la „favorizarea utilizării transportului public în detrimentul mașinilor.”
Emmanuel Rivière, director de sondaje internaționale și consiliere politică, analizează datele și notează că „respondenții prioritizează clar reducerea deșeurilor și creșterea reciclării” și că „acest comportament se bazează pe angajamentul cetățenilor, fără îndoială”. Dar el subliniază că oamenii fac deja acest lucru, deci nu necesită o mare schimbare.
Rivière notează, de asemenea:
Cu alte cuvinte, ei chiar nu vor să renunțe la nimic. Dacă altcineva va opri despăduririle și va proteja speciile pe cale de dispariție, asta e minunat, dar nu-mi cere mie să reduc consumul de carne—chiar dacă asta ar ajuta la oprirea despăduririlor și la protejarea speciilor pe cale de dispariție.
Privind în urmăla postările anterioare, văd că Sophie Thompson, un executiv de cercetare la Ipsos care a lucrat la un studiu anterior, ne-a spus că oamenii au o „analfabetizare emoțională” care ne poate duce la supraestimarea sau la plasarea greșită a impactului problemelor. Sau un fel de analfabetizare bazată pe dorință:
Lucrul amuzant care reiese din studiul Kantar este că reciclarea, care a fost inventată pentru a proteja producătorii de ambalaje de unică folosință de responsabilitatea producătorului, a fost atât de eficientă încât, chiar dacă știm acum că estefuncțional aproape inutilă, ea încă are acest efect de aureolă care protejează acum indivizii de asumarea responsabilității personale pentru a face ceva serios sau dificil, pentru că, hei, eu fac ce pot.
Într-adevăr, studiul Kantar constată că oamenii nu sunt prea interesați de acțiunea individuală, dar ar dori ca guvernul să facă ceva dacă nu este prea împovărător sau costisitor și ar prefera cu adevărat un fel de soluție „Bill Gates-iană” bazată pe „inovație și descoperiri tehnologice” mai degrabă decât pe „eforturi individuale și colective pentru schimbare”.
Rivière concluzionează notând ambivalența oamenilor față de orice fel de schimbare personală care ar putea fi incomodă. El afirmă: „Este datoria mea să fac un efort mai mare dacă guvernele și marile corporații rămân în urmă? Și cu atâtea soluții pe masă, pot evita să fac acele schimbări care ar fi mai dureroase pentru mine?”
Apoi, bineînțeles, există negaționiștii, cei care ascund adevărul, cei care amână și politicienii care susțin că de fapt nu știm ce să facem: „Lipsa percepută de claritate cu privire la cele mai bune soluții (72% dintre respondenți consideră că nu există un consens între experți pe acest subiect), ar putea duce la o abordare de tip ‘așteaptă și vezi’.”
Rivière cere guvernelor să preia inițiativa, chiar dacă asta înseamnă implementarea unor măsuri nepopulare. S-ar întâmpla vreodată asta? Scriind recent în The Globe and Mail, Eric Reguly s-a plâns că guvernele își încarcă obiectivele COP26 pentru a veni cu mult după 2030, când „majoritatea politicienilor care au făcut promisiunile vor fi ieșiți din funcție sau la sub 1,8 metri sub pământ.”
Așadar, avem guverne care evită să își asume vreo responsabilitate reală, avem indivizi care fac tot ce le stă în putință pentru a evita să își asume responsabilitatea personală și rămânem fără timp. Totul este o panoplie de analfabetizare bazată pe dorință și gândire iluzorie.
