Weekendul trecut, comediantul Bill Maher i-a criticat pe tinerii activiști climatici. Sau, mai precis, a criticat ideea mai largă că generația Z este „generația climatică”. Monologul a fost destul de tipic pentru Maher – conceput mai mult pentru a provoca decât pentru a lămuri – și poate fi redus, în esență, la o singură afirmație centrală și absurd de generalizată: dacă generația Z nu renunță la obiceiurile sale consumeriste, atunci și-a pierdut credibilitatea de a vorbi despre climă sau de a-i arăta cu degetul pe boomeri pentru distrugerea planetei.
Nu surprinde că, fiind cineva care a vorbit și a scris ad nauseam despre inutilitatea testelor de puritate, am avut serioase obiecții față de afirmațiile de tip „om de paie” ale lui Maher. Iată de ce: În primul rând, nu există niciun motiv pentru care cineva nu ar putea fi, în același timp, preocupat de climă și angajat în consumerism. Sigur, există o credibilitate suplimentară care vine odată cu a trăi așa cum vorbești, dar, în cele din urmă, suntem cu toții indivizi complecși și imperfecți care nu au de ales decât să interacționeze cu o lume care încurajează comportamentele intensive în emisii.
În al doilea rând, puțini dintre tinerii activiști climatici văd cu adevărat aceasta ca pe o luptă generațională – spre deosebire de o luptă care își are rădăcinile în politică, putere, bogăție și clasă socială. Există o mulțime de boomeri care muncesc din greu în prima linie a luptei climatice (mă uit la tine, Lloyd Alter!) și o mulțime de persoane din generația Z care sunt inconștiente de amenințare.
Și în cele din urmă, și poate cel mai important, Maher este cu greu în poziția de a decide cine are și cine nu are credibilitate în privința climei. Deși afirmația sa că tinerii pot fi fie „generația avioanelor private, fie cea care salvează planeta” ar putea stârni un râs facil, sună destul de golită de conținut din partea unei persoane care folosește tot timpul avioane private.
„Ne îndreptăm cu toții către Marele Canion ținându-ne de mână, aceasta este decizia pe care o luăm”, a argumentat odată Maher la HBO – aparent fără prea multă reflecție asupra cui se afla la volan.
În cele din urmă, însă, principala problemă este pur și simplu că Maher, la fel ca o mare parte din cultura noastră, continuă să vadă o problemă profund colectivă printr-o lentilă a alegerilor individuale de consumator. Deși are dreptate în afirmațiile sale anterioare că, dacă toată lumea ar putea lua un avion privat, probabil ar face-o, el nu duce acest gând la concluzia sa evidentă: Avioanele private ar trebui taxate atât de oneros – și/sau legiferate atât de strict – încât oamenii să înceapă să facă alegeri diferite, iar opțiunile disponibile să se schimbe ca rezultat.
Așa cum a scris recent Alter, editorul de design de la PlanetaNoastra, știm deja că super-bogații lumii au amprente de carbon de multe ori mai mari decât restul dintre noi. Știm, de asemenea, că joacă un rol disproporționat în stabilirea normelor sociale, în promovarea tendințelor modei și în impunerea unei culturi aspiraționale a consumului. Este cu adevărat corect să spunem, așa cum pare să sugereze Maher, că tinerii care „apreciază” o postare pe Instagram a unei celebrități care zboară cu un avion privat sunt la fel de culpabili pentru criză precum celebritatea care promovează acea estetică în primul rând?
Pe măsură ce mă gândeam mai mult la monologul lui Maher (și de ce nu mi-a plăcut atât de mult), mi-a venit în minte că s-ar putea ca acest comediant să sufere de acea problemă veche: Tendința de a reacționa negativ la persoanele care își trăiesc valorile mai bine decât noi. Maher știe că criza climatică este reală. Știe că există o nevoie urgentă de a o rezolva. Și totuși, deoarece continuă să ducă un stil de viață cu emisii ridicate, pare să proiecteze (perceputa în mare parte) moralizatoare a activiștilor climatici asupra unei întregi generații de tineri care nici nu au cerut, nici nu au revendicat titulatura de generație climatică.
În loc să le spună tinerilor preocupați de viitorul lor să tacă, poate ar fi mai bine să se gândească cum și-ar putea ridica vocea într-un mod productiv.
