De când a fost înființat Serviciul Parcurilor Naționale în 1916, impactul său asupra culturii americane, economiei S.U.A. și biodiversității a fost semnificativ. Parcurile naționale, se pare, au la fel de multă putere de a transforma o comunitate liniștită într-o atracție turistică animată, pe cât au de a salva o specie pe cale de dispariție de la extincția aproape totală. Serviciul Parcurilor Naționale gestionează în prezent 340.000 de kilometri pătrați de terenuri publice—sub formă de monumente, memoriale, parcuri, rezervații, situri istorice, zone de recreere și altele—în toate cele 50 de state și unele teritorii de peste mări.
Iată o privire asupra numeroaselor beneficii economice, de mediu și sociale pe care le oferă.
Beneficii economice
Pentru fiecare dolar investit de contribuabili în Serviciul Parcurilor Naționale, aproximativ 10 dolari sunt returnați economiei S.U.A. Un Raport din 2019 privind efectele cheltuielilor vizitatorilor a arătat că parcurile din S.U.A. au generat 41,7 miliarde de dolari pentru economia națională, cu 800 de milioane de dolari mai mult decât anul precedent. Împreună, ele contribuie de șapte ori mai mult decât Disneyland și cu doar aproximativ 10 miliarde de dolari mai puțin decât impactul economic anual total al industriei turismului din Las Vegas. Mai mult, jumătate din cele 41,7 miliarde de dolari nu au fost cheltuiți în parcurile în sine, ci în comunitățile locale de la poartă, într-o rază de 96,6 kilometri.
Vizitatorii au cheltuit în total 7,6 miliarde de dolari pe cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni și campinguri), 5,3 miliarde de dolari pe mâncare (de la restaurante locale, baruri, supermarketuri și magazine de proximitate), 2,16 miliarde de dolari pe combustibil, 2,05 miliarde de dolari pe recreere, 1,93 miliarde de dolari pe retail și 1,68 miliarde de dolari pe transport în 2019. Dolarii lor au susținut direct 340.500 de locuri de muncă și au contribuit cu 14,1 miliarde de dolari în venituri din muncă, 24,3 miliarde de dolari în valoare adăugată și 41,7 miliarde de dolari în producție economică.
O poveste de succes: Los Alamos, New Mexico
Preluarea de către Serviciul Parcurilor Naționale a zonei Valles Caldera din nordul statului New Mexico și a laboratorului Proiectului Manhattan în 2015 este dovada a ceea ce statutul de parc național—și, în acest caz, rezervație națională—poate face pentru economiile orașelor mici. Valles Caldera, o depresiune vulcanică cu diametrul de 22,5 kilometri în Munții Jemez, a primit pentru prima dată protecție federală ca fond în 2000. Intenția a fost un experiment pe 15 ani „prin care Congresul S.U.A. a căutat să evalueze eficiența, economia și eficacitatea gestionării descentralizate a terenurilor”.
La sfârșitul studiului din 2015, protecția federală a zonei Valles Caldera a fost atât de reușită, atât din punct de vedere ecologic, cât și financiar, încât Serviciul Parcurilor Naționale a preluat-o permanent. La vremea respectivă, se aștepta ca această mișcare singură să genereze 11 milioane de dolari în activitate economică (plus 8 milioane de dolari în salarii, ceea ce ar fi susținut aproximativ 200 de locuri de muncă locale). Cea mai mare parte a acestui beneficiu ar fi revenit orașului din apropiere, Los Alamos, al cărui principal susținător economic era (și este încă) un laborator militar. Coincidență sau nu, orașul a primit o altă denumire din partea Serviciului Parcurilor Naționale în același an, Parcul Național Istoric al Proiectului Manhattan.
În 2016, Rezervația Națională Valles Caldera a primit 50.000 de vizitatori, o creștere de 10% față de anul precedent și de cinci ori mai mulți decât Parcul Național Istoric al Proiectului Manhattan, care a adus un raport de 728.000 de dolari regiunilor locale de la poartă. Numărul vizitatorilor din Los Alamos a sărit de la 336.593 la 463.794 în acel an și a crescut constant de atunci. Deși orașul nu a descris niciodată beneficiile economice directe ale ambelor proprietăți, Planul său Strategic de Turism din 2018 a notat că cheltuielile în regiunile de la poarta parcurilor naționale din New Mexico au crescut de la 81,1 milioane de dolari în 2012 la 108,4 milioane de dolari în 2016—iar singurele proprietăți noi ale Serviciului Parcurilor Naționale care au apărut în această perioadă au fost Rezervația Națională Valles Caldera și Parcul Național Istoric al Proiectului Manhattan.
Astăzi, turismul este un motor economic major pentru Los Alamos, oraș cu o populație în creștere de aproximativ 19.000 de locuitori. Planul din 2018 a exprimat nevoia unei oferte sporite de cazare și a îmbunătățirii experiențelor oaspeților, poziționând proximitatea față de trei proprietăți ale parcurilor naționale ca fiind „o modalitate crucială de a promova turismul”.
Protecția mediului
Ca birou federal în cadrul Departamentului de Interne al S.U.A., Serviciul Parcurilor Naționale trebuie să conserve resursele și valorile parcurilor prin lege. Legea Organică, chiar actul care a înființat Serviciul Parcurilor Naționale în 1916, stipulează că scopul agenției este „să conserve peisajul și obiectele naturale și istorice și viața sălbatică din acestea”.
Pe lângă Legea Organică, Serviciul Parcurilor Naționale este obligat de o mulțime de legi concepute pentru a proteja viața sălbatică și mediul. Printre acestea se numără Legea privind râurile sălbatice și pitorești din 1968, care conservă anumite râuri cu valoare istorică, geologică, peisagistică sau culturală; Legea națională privind politica de mediu din 1969, care direcționează agențiile federale să ia decizii care să minimizeze degradarea mediului; și Legea privind speciile pe cale de dispariție din 1973, care asigură că activitățile Serviciului Parcurilor Naționale nu amenință în continuare speciile vulnerabile de plante și animale.
Pentru a aplica aceste legi, Serviciul Parcurilor Naționale primește un buget de peste 2 miliarde de dolari pe an—o parte din acești bani se îndreaptă către angajarea de oameni de știință care studiază restaurarea ecosistemelor, speciile invazive, sănătatea faunei sălbatice și gestionarea plantelor exotice în parcuri. Parcurile naționale din S.U.A. oferă în prezent protecția habitatelor pentru aproximativ 400 de specii de plante și animale amenințate sau pe cale de dispariție. De asemenea, supraveghează protecția și conservarea a peste 76.000 de situri arheologice și 27.000 de structuri istorice și preistorice.
Recuperarea speciilor pe cale de dispariție
Parcurile naționale au jucat un rol integral în recuperarea multor specii amenințate și pe cale de dispariție. Un exemplu este dihorul cu picioare negre, numit odată cel mai rar mamifer din lume. Acești locuitori ai preriilor au început să scadă din cauza pierderii habitatului, a scăderii prăzii și a ciumei în anii ’60, ajungând aproape de dispariție în anii ’80, dar Serviciul Parcurilor Naționale și Serviciul pentru Pește și Faunei Sălbatice, împreună cu alte grupuri de conservare, au început să reintroducă specia în Parcul Național Wind Cave, Dakota de Sud, în 2007. Astăzi, aproximativ 40 de dihori cu picioare negre trăiesc în parc. În fiecare an, unii sunt capturați pentru a fi vaccinați împotriva bolilor mortale și microcipați în scopuri de cercetare pentru a promova creșterea populației.
Serviciul Parcurilor Naționale a facilitat misiuni similare de recuperare a speciilor în toată țara, cum ar fi țestoasa de mare Kemps-ridley pe plaja națională Padre Island din Texas, condorul californian din Parcul Național Redwood și urșii grizzly din Yellowstone—a căror populație a crescut de la 136 la 728 între 1975 și 2019.
Protejarea calității aerului
Pe lângă protejarea plantelor și animalelor, Serviciul Parcurilor Naționale are și responsabilitatea de a proteja calitatea aerului din parcuri. Asociația pentru Conservarea Parcurilor Naționale afirmă că poluarea aerului este, de fapt, printre „cele mai grave amenințări” la adresa parcurilor naționale. Legea aerului curat din 1970 impune parcurilor naționale să respecte Standardele Naționale de Calitate a Aerului Ambient stabilite de Agenția pentru Protecția Mediului. Aceasta include minimizarea a șase poluanți majori—monoxidul de carbon, plumbul, dioxidul de azot, ozonul, particulele și dioxidul de sulf—care pot dăuna plantelor și animalelor sau pot compromite vizibilitatea.
Parcurile naționale combat poluarea aerului investind în tehnologia de monitorizare a calității aerului, colaborând cu factorii de decizie politică pentru a reduce poluarea în afara limitelor parcurilor naționale și minimizând consumul de energie în interiorul parcurilor (prin îmbunătățirea transportului public și, în unele cazuri, trecerea la energia solară).
Legea Organică din 1916 stipulează că scopul unui parc național—pe lângă conservarea peisajului, istoriei și faunei sălbatice—este „să asigure bucuria acestora într-un mod și prin mijloace care să le lase nealterate pentru bucuria generațiilor viitoare”. Cei 340.000 de kilometri pătrați protejați de Serviciul Parcurilor Naționale beneficiază publicul american la fel de mult pe cât beneficiază terenul în sine. De asemenea, oferă acces la recreere în aer liber acolo unde spațiile verzi sunt rare—de exemplu, Zona Națională de Recreere Gateway din New York City, Zona Națională de Recreere Golden Gate din San Francisco și National Mall din Washington, D.C.
Studiile au susținut de mult timp ideea că accesul la spații verzi poate ajuta la reducerea criminalității în mediile urbane. De asemenea, arată că petrecerea timpului în natura poate îmbunătăți sănătatea și fericirea. Un studiu recent realizat de Universitatea Națională din Singapore a constatat că fotografiile de pe rețelele sociale etichetate #fun, #vacations și #honeymoons au prezentat natura într-o proporție mai mare decât nu. De asemenea, a constatat că natura a fost prezentă mai mult în fotografiile etichetate #fun realizate în țări clasificate înalt în Raportul Mondial al Fericirii al Națiunilor Unite din 2019, cum ar fi Costa Rica și Finlanda.
Pe o scară mai largă, parcurile naționale pot avea un impact asupra infrastructurii comunităților. Ele aduc turismul în regiunile de la poartă—determinând aceste regiuni să dezvolte centre medicale, să ofere mai mult acces la alimente sănătoase și să îmbunătățească drumurile și serviciile—iar aceste regiuni primesc uneori și finanțare federală pentru îmbunătățiri. Luați, de exemplu, Proiectul Gardiner Gateway, în care Departamentul de Interne, Serviciul Parcurilor Naționale și agențiile locale din Montana și-au unit forțele din 2014 până în 2017 pentru a îmbunătăți siguranța pietonală, congestia traficului, parcările, iluminatul, drumurile, toaletele publice și semnalizarea în micul oraș Gardiner, situat la Intrarea Nordică a Parcului Național Yellowstone.
Impactul asupra popoarelor și culturilor indigene
Triburile indigene și parcurile naționale au avut o istorie turbulentă. Conform Cultural Survival, un ONG condus de indigeni, crearea parcurilor naționale a refuzat indigenilor drepturile lor, „i-a evacuat de pe pământurile lor natale și a provocat un conflict pe termen lung”. Organizația citează exterminarea poporului Miwok pentru înființarea primului parc național al țării, Yosemite, și îndepărtarea multor triburi din ceea ce este acum Yellowstone.
În ultimele decenii, însă, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și Congresul Mondial al Parcurilor au intervenit pentru a ajuta la păstrarea culturii și protejarea drepturilor comunităților indigene care s-au bazat istoric pe aceste terenuri publice. Cultural Survival notează importanța Rezoluției de la Kinshasa din 1975 a IUCN, care a descurajat guvernele să disloce popoarele indigene din zonele protejate și le-a îndemnat să mențină și să încurajeze modurile tradiționale de viață.
Astăzi, deși încă mai este de lucru pentru ca parcurile naționale să fie reciproc benefice pentru locuitorii lor timpurii și publicul larg, Serviciul Parcurilor Naționale a luat măsuri pentru a repara greșelile. Parcul Național Grand Canyon este un bun exemplu, deoarece comunitățile indigene au început să se integreze în industria turismului, acționând ca ghizi și artiști în interiorul parcului.
