Lumea are două probleme energetice: una pentru bogații care ard prea mult și una pentru săracii care au prea puțin. Euan Ritchie, analist politic la Centrul pentru Dezvoltare Globală Europa, a spus-o mai direct și a acuzat SUA și Marea Britanie de ipocrizie climatică pentru că emit tone de carbon pe cap de locuitor, dar se plâng de proiectele energetice din țările în care majoritatea oamenilor trăiesc în sărăcie energetică.
Ritchie a creat un calendar în care demonstrează că un american obișnuit emite mai mult carbon până la sfârșitul Zilei de Anul Nou decât o persoană din Republica Democrată Congo într-un an. Până în a 9-a zi a anului, americanul a emis mai mult decât un kenyan într-un an.
Ritchie se plânge că la Conferința ONU privind Schimbările Climatice din 2021 (COP26), țările donatoare s-au angajat să nu mai finanțeze dezvoltarea combustibililor fosili în țările cu venituri mici (LICs), chiar dacă câteva conducte de gaz le-ar ridica standardul de viață și le-ar reduce sărăcia energetică, cu o mică adăugare la emisiile globale.
Ipocrizia este un subiect despre care vorbim mult pe PlanetaNoastra—contribuitorul Sami Grover a scris chiar o carte intitulată „We’re All Climate Hypocrites Now.” În propria mea carte, „Living the 1.5 Degree Lifestyle,” am notat că „orice diviziune justă și echitabilă a bugetului de carbon trebuie să permită spațiu pentru cei care suferă de sărăcie energetică să obțină puțin mai mult din el.”
Bulele roz din graficul Our World in Data de mai sus arată pe cei aflați în sărăcie energetică, versus bulele albastre unde emisiile de dioxid de carbon (CO2) sunt mult prea mari. Dar afirmațiile lui Ritchie conform cărora țările cu venituri mici ar trebui să primească finanțare pentru construirea de proiecte bazate pe combustibili fosili au ridicat unele întrebări și preocupări.
L-am întrebat: „Este adevărat că o mare parte a lumii este mult sub media de 2,5 tone de emisii pe cap de locuitor la care trebuie să ajungem și că Nordul bogat trebuie să suporte cea mai mare parte a reducerilor. Dar dacă urmează să ajutăm țările cu venituri mici să iasă din sărăcie energetică, investiția nu ar trebui să fie în alternative fără carbon, cum ar fi electricitatea regenerabilă, în loc să blocăm mai mulți oameni în utilizarea gazului?”
Ritchie a răspuns:
S-ar putea discuta multe dintre aceste puncte, inclusiv dacă în Regatul Unit a fost un lucru bun să se ajungă blocați în utilizarea gazului natural, așa cum sunt acum aproape toate locuințele. Dar nimeni nu poate contrazice faptul că combustibilii murdari pentru gătit scurtează viețile a milioane de oameni sau că suntem într-adevăr ipocriți în Vestul bogat. I-am pus întrebarea expertului nostru în ipocrizie, Grover, care a răspuns:
Nu este nici pentru mine să spun asta, deși am văzut rezultatele „blocajului” utilizării gazului natural în întreaga lume—odată ce ești conectat la conductă, este destul de ușor să devii dependent. De asemenea, așa cum am văzut când am introdus pentru prima dată apa prin conducte în case acum 150 de ani, utilizarea sa a crescut exponențial când oamenii nu mai trebuiau să o care.
Rămân neconvins că investiția în noi infrastructuri de gaz este o idee bună oriunde în lume sau că impactul acesteia ar fi la fel de mic pe cât se sugerează. Dar Ritchie are dreptate în privința faptului că suntem ipocriți dacă nu ne ocupăm mai întâi de propriile noastre emisii, mult mai mari.
