Capacitatea de suport biologică este definită ca numărul maxim de indivizi ai unei specii care pot exista într-un habitat pe termen nelimitat, fără a amenința alte specii din acel habitat. Factori precum hrana disponibilă, apa, adăpostul, speciile pradă și speciile prădători vor afecta capacitatea de suport biologică. Spre deosebire de capacitatea de suport culturală, capacitatea de suport biologică nu poate fi influențată de educația publică.
Atunci când o specie își depășește capacitatea de suport biologică, specia este suprapopulată. Un subiect de amplă dezbatere în ultimii ani, datorită creșterii rapide a populațiilor umane, unii oameni de știință consideră că oamenii și-au depășit capacitatea de suport biologică.
Determinarea capacității de suport
Deși termenul biologic a fost inițial inventat pentru a descrie cât de mult putea paște o specie pe o porțiune de teren înainte de a-i deteriora permanent randamentul alimentar, acesta a fost ulterior extins pentru a include interacțiuni mai complexe între specii, cum ar fi dinamica prădător-pradă și impactul recent pe care civilizația modernă l-a avut asupra speciilor native.
Cu toate acestea, competiția pentru adăpost și hrană nu sunt singurii factori care determină capacitatea de suport a unei anumite specii, ci depinde și de factori de mediu care nu sunt neapărat cauzați de procese naturale — cum ar fi poluarea și extincția speciilor pradă cauzată de om.
Acum, ecologiștii și biologii determină capacitatea de suport a speciilor individuale prin luarea în considerare a tuturor acestor factori și folosesc datele rezultate pentru a atenua cât mai bine suprapopularea speciilor — sau, invers, extincția — care ar putea provoca ravagii în ecosistemele lor delicate și în rețeaua alimentară globală în general.
Impactul pe termen lung al suprapopulării
Atunci când o specie își depășește capacitatea de suport a nișei sale de mediu, se consideră că este suprapopulată în zonă, ceea ce adesea duce la rezultate devastatoare dacă este lăsată necontrolată. Din fericire, ciclurile de viață naturale și echilibrul dintre prădători și pradă mențin de obicei aceste izbucniri de suprapopulare sub control, cel puțin pe termen lung.
Uneori, însă, o anumită specie se va suprapopula, ducând la devastarea resurselor comune. Dacă acest animal se întâmplă să fie un prădător, ar putea consuma excesiv populația de pradă, ducând la extincția acelei specii și la reproducerea necontrolată a propriei sale specii. În mod invers, dacă este introdusă o creatură pradă, ar putea distruge toate sursele de vegetație comestibilă, ducând la o scădere a populațiilor altor specii pradă. De obicei, se echilibrează — dar atunci când nu se întâmplă, întregul ecosistem riscă distrugerea.
Unul dintre cele mai comune exemple despre cât de aproape sunt unele ecosisteme de această distrugere este presupusa suprapopulare a rasei umane. De la sfârșitul Ciumei Bubonice la începutul secolului al XV-lea, populația umană a crescut constant și exponențial, cel mai semnificativ în ultimii 70 de ani.
Oamenii de știință au stabilit că capacitatea de suport a Pământului pentru oameni se situează undeva între patru miliarde și 15 miliarde de persoane. Populația umană a lumii în 2018 era de aproape 7,6 miliarde, iar Divizia Populației a Departamentului de Afaceri Economice și Sociale al Națiunilor Unite estimează o creștere suplimentară a populației de 3,5 miliarde până în anul 2100.
Oamenii se află într-o poziție în care trebuie să lucreze la amprenta lor ecologică dacă speră să supraviețuiască următorului secol pe această planetă.
