Colți de titan? Tehnologia din spatele câinilor Navy SEAL

Astăzi, există aproximativ 1.600 de câini militari de serviciu „cu misiuni care acoperă uscatul, aerul și marea”, declară Departamentul Apărării al S.U.A. Rasele comune de „câini de război” includ Belgian Malinois (precum Cairo), Labrador Retrieveri și Ciobanescul German, deși Belgian Malinois este singura rasă pe care o crește Programul de Creștere a Câinilor Militari de Serviciu al Departamentului Apărării al S.U.A.

Acești câini îndură multe, având în vedere antrenamentul și echipamentul de înaltă tehnologie cu care sunt constant dotați. Dar cei care lucrează pentru Marina au o trăsătură pe care mulți alți câini K9 din Forțele pentru Operațiuni Speciale nu o au: dinți din titan.

De la implanturi dentare la camere wireless, iată o prezentare a celor mai comune instrumente și tactici folosite pentru a transforma cel mai bun prieten al omului într-un adevărat câine Navy SEAL al S.U.A.

Tabăra de antrenament K9

Pentru început, câinii militari de serviciu trec printr-un program de antrenament de 120 de zile în care învață cum să detecteze explozibili și droguri. Unii sunt chiar învățați să depisteze un inamic de la o distanță de până la aproximativ 3,2 kilometri. În această tabără, câinii învață să aibă încredere necondiționată în dresorii lor și să-i apere în cazul unui atac. Sunt supuși la teste de înot, condiționare sonoră, piste cu obstacole și simulări de misiuni. La final, doar 1% dintre candidați reușesc să treacă.

Colți de titan

Contrar credințelor de altădată, Marina nu le smulge pur și simplu dinții câinilor de serviciu de dragul de a crea mașinării de război cu gură metalică. Titanul, un material renumit pentru rezistența sa, al cărui raport rezistență la tracțiune-densitate este mai mare decât al oricărui alt metal natural, este folosit doar pentru a înlocui dinții răniți sau rupți.

Câinii de război (și câinii polițiști) sunt antrenați să muște—și de multe ori, acest lucru duce la ruperea dinților. Înlocuirea dinților răniți cu titan (la un cost estimat între 600 și 2.000 de dolari per dinte) este o modalitate de a ajuta un câine să-și continue serviciul.

În general, colții, care sunt cei patru dinți cei mai lungi și mai proeminenți din gura unui câine, sunt cel mai frecvent înlocuiți cu titan, deoarece permit animalului să prindă și să sfâșie materialul (inclusiv armura corporală) fără a se răni. Cu toate acestea, dresorii încearcă să evite ruperea cu orice preț—nu doar pentru că înlocuirea colților cu titan costă o avere, ci și pentru că aceștia nu sunt la fel de stabili ca dinții naturali, fiind mai predispuși să cadă în timpul unui atac.

Din punct de vedere vizual, mulți sunt de acord că colții artificiali sporesc factorul de intimidare al câinilor de război.

Armură tactică

Da, chiar și câinii primesc armură corporală. Nimeni nu își dorește ca un câine de serviciu să fie înjunghiat sau împușcat la datorie. Astfel, aceste costume reglabile și ușoare sunt folosite pentru a proteja organele vitale ale câinelui. Ele vin într-o gamă variată de modele în funcție de sarcina câinelui. Vesta de asalt, de exemplu, rezistă unei combinații de amenințări balistice și de tip ice-pick.

Există, de asemenea, multe culori din care se poate alege.

În 2009, în timpul războiului din Irak, Marina S.U.A. ar fi achiziționat patru costume tactice de asalt canine impermeabile de la firma canadiană K9 Storm pentru o sumă raportată de 86.000 de dolari. CNN a raportat că firma a realizat vânzări de 5 milioane de dolari pe an din armuri personalizate pentru câinii din Armata S.U.A., Marina, Infanteria Marină și Forțele Speciale; plus departamente de poliție și firme de securitate din întreaga lume.

Camere wireless și comunicații radio

În combinație cu armura tactică, câinii militari poartă acum și camere wireless cu infraroșu și vedere nocturnă pentru a transmite imagini de la distanțe de până la aproximativ 914 metri. Unele site-uri au raportat chiar că este inclus și un „sistem de comunicare cu intrușii” capabil să vadă prin pereții de beton. Costumele tactice au adesea difuzoare, astfel încât dresorii să poată transmite comenzi de la distanță.