Când a apărut știrea în iulie că Herman Miller cumpără Design Within Reach, am vrut să scriu acest articol, dar îmi renovez casa, iar catalogul meu Herman Miller din 1952 era într-o cutie undeva. Brian Walker, CEO-ul Herman Miller a declarat la acea vreme că „adăugarea DWR este un pas transformator înainte în realizarea strategiei noastre de creștere diversificată și în stabilirea Herman Miller ca un brand de stil de viață premium”. De fapt, asta era Herman Miller la începutul anilor cincizeci, și ce stil de viață remarcabil promova.
În anii 1930, designerul Gilbert Rohde l-a convins pe fondatorul Herman Miller, D.J. De Pree, să înceteze să mai producă reproduceri de epocă precum toți ceilalți și să facă ceva diferit. Ralph Caplan scrie în introducerea la reeditarea catalogului din 1995:
Ca exemplu al acestei noi gândiri, Rohde a proiectat masa cu picioare rabatabile prezentată mai sus, un design gateleg care se pliază într-un spațiu foarte mic. Arată remarcabil de similar cu cea IKEA prezentată în inserție, deși decupajele pentru mânerele sertarelor par chiar mai contemporane la original.
După moartea lui Rohde, De Pree l-a angajat pe George Nelson, un arhitect care lucra ca redactor de revistă, cu puțină experiență în designul de mobilier, pentru a prelua conducerea. Nelson a dezvoltat un sistem modular de corpuri și piese pe care clientul le putea asambla în diferite forme pentru a se potrivi oricărui spațiu. Sistemele HiFi și televizoarele puteau fi integrate direct. Era „un sistem simplu, dar remarcabil de flexibil pentru crearea de pereți de depozitare proiectați și construiți la comandă, la prețuri de producție de serie.” În introducerea la catalogul din 1952, el a expus ceea ce credea că este esența designului Herman Miller. Le repet aici, deoarece sunt la fel de relevante astăzi precum erau în 1952.
Ceea ce faci este important.
Unitatea prezentată stă pe o bancă George Nelson care este încă fabricată.
Designul este o parte integrantă a afacerii.
George Nelson nu era singurul star, nici măcar cel preferat de media; Isamu Noguchi a proiectat pentru Herman Miller, la fel ca și Charles și Ray Eames. Potrivit lui Carson, „Noguchi a întrebat: Dacă o măsuță de cafea are o bază sculpturală frumoasă, de ce să nu-i pui un blat de sticlă ca să poți vedea baza?” Nu sunt sigur că ar fi amuzat de acest site web.
Produsul trebuie să fie onest.
S-a acordat multă atenție locuințelor în spații mici și designurilor transformabile; această măsuță de cafea avea două suporturi ascunse și putea fi extinsă până la 1,83 metri lungime și avea tăvi de servire detașabile ascunse în interior.
Dumneavoastră decideți ce facem.
Masa cu picioare rabatabile prezentată aici trece prin mai multe configurații diferite pentru a se extinde astfel încât să poată găzdui opt persoane în mod confortabil.
Există o piață pentru designul bun.
Iată un exemplu al mixului de rafturi, cutii, difuzor și chiar un ceas clasic.
Tehnologia modernă, cum ar fi radioul și pick-up-ul, erau integrate direct în mobilier, folosind excelent colțul de obicei nefolosit.
Majoritatea sistemului modular George Nelson nu mai este produs, dar scaunele Eames din catalog sunt încă în producție, și sper în continuare că Herman Miller va readuce mai multe piese din gamă, având în vedere popularitatea actuală pentru designul mid-century modern. Odată cu tendința continuă de locuire în clădiri înalte, în spații mai mici, condițiile sunt prielnice și există cerere pentru ceea ce George Nelson a numit filosofia Herman Miller: Lăsați mobila să vorbească de la sine.
