Deși lipsa și securitatea alimentară sunt două preocupări care, din păcate, rămân ferm ancorate în afacerile globale, o recoltă cultivată de oameni de mii de ani ar putea ajuta în curând la atenuarea ambelor—fără a necesita apă dulce prețioasă.
Macroalgele, mai cunoscute sub denumirea de alge marine, se extind rapid la nivel global ca o cultură sustenabilă cu o amprentă ecologică redusă, bogată în nutrienți și aplicabilă într-o mare varietate de industrii. De fapt, potrivit NOAA, agricultura marină de alge este acum sectorul de acvacultură cu cea mai rapidă creștere în SUA, „cu zeci de ferme în apele din New England, Pacific Northwest și Alaska și cu mai multe în producție.”
La nivel global, cultivarea algelor marine a crescut de la 34.7 mii de tone la 34.7 milioane de tone între 1950 și 2019. Această creștere dramatică reflectă utilizarea lor în toate, de la produse cosmetice și pastă de dinți la materiale plastice alternative, cum ar fi ambalaje biodegradabile și paie de băut. Din ce în ce mai mult, însă, joacă și un rol în creștere în hrănirea lumii.
„Când vine vorba de ocean, suntem încă vânători-culegători”, a declarat Vincent Doumeizel, consilier principal pentru soluții bazate pe ocean la UN Global Compact și autor al cărții recente „The Seaweed Revolution”, într-un interviu acordat Organizației Națiunilor Unite în 2020. „Cultivând doar două la sută din ocean, am putea oferi suficientă proteină pentru a hrăni o populație mondială de 12 miliarde de oameni. Algele marine sunt extrem de bogate în proteine, au un conținut scăzut de grăsimi, un conținut scăzut de carbohidrați și sunt bogate în vitamine, zinc și fier.”
De la ‘alge marine’ la ‘pădure marină’
Pentru a aprecia cu adevărat bogata diversitate și generozitate a algelor marine, Doumeizel consideră că ar trebui să urmăm global exemplul Norvegiei și să ne referim la ele ca la o „pădure marină”. Vorbind la Festivalul Hay din Wales, autorul a spus că această re-branduire ar fi mai potrivită „pentru că am înțelege că trebuie să le protejăm și să le conservăm așa cum facem cu toate pădurile terestre.”
Aproape 12.000 de specii de alge marine au fost catalogate, toate fiind comestibile, dar unele mai nutritive și mai plăcute la gust decât altele. Există trei grupe—roșii, verzi și brune—aceasta din urmă cuprinzând algele kelp, cel mai mare și mai comun tip asociat cu pădurile marine masive subacvatice. Spre deosebire de eforturile de împădurire terestră, „pădurile marine” nu necesită fertilizare, apă dulce sau considerente atente legate de alte interese concurente de producție alimentară. Ecosistemele costiere capturează, de asemenea, de 50 de ori mai mult carbon pe hectar decât pădurile terestre, făcându-le o apărare critică împotriva acidificării oceanelor.
Și apoi există beneficiul masiv al potențialei hrăniri a șeptelului mondial cu doar o mică cantitate de alge marine în fiecare zi, o descoperire incredibilă care aproape sună prea bine pentru a fi adevărată.
„Dacă animalele de șeptel ar fi hrănite cu furaje pe bază de alge marine, mai degrabă decât cu soia, emisiile de metan ar putea fi reduse cu 90 la sută și ar îmbunătăți digestia, stimulând în același timp sistemul imunitar al animalelor, ceea ce reduce nevoia de antibiotice”, a spus Doumeizel. „Acest lucru se întâmplă deja în unele țări, cum ar fi Scoția și Islanda.”
În Suedia, un startup numit Volta Greentech a anunțat recent planuri de a construi una dintre cele mai mari facilități de producție de alge marine din lume pentru a aborda în mod specific emisiile globale provenite de la șeptel. Atunci când vacile sunt hrănite cu doar 100 de grame dintr-un supliment derivat din algele roșii produse sustenabil de companie (Asparagopsis taxiformis), gazul metan produs în intestinele lor este redus cu până la 80%.
Un studiu din 2021 al UC Davis nu a găsit nicio diferență nici în gustul cărnii de vită, nici în laptele produs de vite atunci când acestea au fost hrănite cu o dietă care a inclus alge marine. Deoarece șeptelul este responsabil pentru aproape 15% din totalul emisiilor globale de carbon, reducerea acestei fracțiuni ar fi o victorie uriașă în lupta împotriva schimbărilor climatice.
„Acest lucru ar putea ajuta fermierii să producă sustenabil carnea de vită și produsele lactate de care avem nevoie pentru a hrăni lumea”, a declarat Breanna Roque, coautoare a studiului, într-o declarație.
Hrănirea lumii, ridicarea comunităților
Pe lângă furnizarea unui supliment nutritiv pentru a-i ajuta pe cei afectați de crizele de lipsă alimentară, cultivarea algelor marine este, de asemenea, promovată ca un beneficiu pentru comunitățile costiere, în special pentru cele în care pescuitul este în declin. În locuri precum SUA, însă, unde birocrația reglementară a încetinit implementarea cultivării algelor marine, politica și un proces perceput ca fiind „defectuos de eliberare a permiselor” trebuie mai întâi rezolvate.
„Am fost cu adevărat motivați să dezvoltăm o afacere care să poată oferi o piață pentru fermierii și culegătorii de kelp”, a declarat Liz Heifetz, a cărei companie Barnacle Foods, cu sediul în Alaska, folosește kelp pentru a face produse precum salsas și sos iute. „Nu este o normă culturală să avem alge marine pe farfurii în America, dar ar exista un mare avantaj dacă acest lucru s-ar întâmpla aici.”
Cu estimările populației mondiale la mijlocul secolului care vizează aproape 10 miliarde de oameni, o soluție la fel de sustenabilă, nutritivă, versatilă și ușor de cultivat precum algele marine pur și simplu are sens strategic. Tot ce este necesar este un efort global pentru a face din „pădurile marine” o parte cheie a soluției.
„Când te uiți la modul în care vom hrăni populația mondială până în 2050 într-un mod care să nu dăuneze mediului, există o singură cale”, a declarat Carlos Duarte, cercetător și profesor în oceanografie biologică și ecologie marină, pentru Time. „Să extindem cultivarea algelor marine.”
