Am fost foarte norocoasă să petrec fiecare vară făcând camping cu părinții mei când eram copil. Deoarece lucrau pe cont propriu, își luau câte două-patru săptămâni libere în fiecare an pentru a călători; și pentru că nu aveam mulți bani, campingul era modul în care făceam asta. Până la vârsta de 18 ani, când am plecat de acasă, vizitasem fiecare provincie din țara mea, Canada, dormind întotdeauna în cort.
Faptul că mi-am cunoscut țara atât de bine a avut o influență enormă în modelarea persoanei care sunt astăzi. Am o imagine mentală solidă a Canadei, întinzându-se de la o mare la alta, pe care am luat-o cu mine în alte părți ale lumii. Călătoriile mele internaționale, la rândul lor, m-au făcut să realizez cât de norocoasă sunt să locuiesc într-un loc atât de spectaculos.
Canada sărbătorește Confederația Canadiană în fiecare an pe 1 iulie. În onoarea Zilei Canadei, aș vrea să vă duc într-un tur fotografic al celor mai frumoase locuri în care am fost în țară. Desigur, sunt nenumărate altele, dar pe măsură ce răscolesc amintirile mele de camping din ultimele trei decenii, acestea se evidențiază cel mai mult.
Battle Harbour, Labrador
Durează foarte mult să ajungi cu mașina în Newfoundland din Ontario, mai ales când aveți șase oameni înghesuiți într-un minivan. Când familia mea și cu mine am ajuns pe insulă, a plouat torențial în fiecare zi, așa că am continuat să conducem spre nord, sperând să scăpăm de ploaie. Am sărit pe un feribot către Labrador, traversând Strâmtoarea Belle Isle, și ne-am continuat drumul pe coasta acestei regiuni nordice și slab populate.
Peisajul din Labrador este sublim. Puteți vedea plaje lungi cu nisip alb de-a lungul coastei Atlanticului care par îmbietoare, dar apa este extrem de rece pe tot parcursul anului. Stând în vârful unui far, îmi amintesc pe tatăl meu spunând: „Acesta va fi noul Caraibe odată ce se va instala încălzirea globală.”
Am descoperit curând Battle Harbour, un sat istoric de pescari la care se poate ajunge doar cu feribotul. La mijlocul anilor 1800 avea o populație de 350 de oameni și era considerat capitala neoficială a Labradorului. Când am fost acolo în 2003, era mai degrabă un oraș fantomă, cu vechi rasteluri de uscat codul, doar o amintire a comerțului enorm cu pește care a dominat odinioară regiunea. Sentimentul de singurătate era intens. Îmi amintesc distinct că m-am simțit mai departe de orice decât m-am simțit vreodată. Multiple călătorii cu feribotul și 966 de kilometri mă separau de cel mai apropiat oraș important, St. John’s, care este încă considerat îndepărtat față de restul Canadei.
Dacă sunteți curioși despre Newfoundland & Labrador, vă recomand cu căldură un film din 2013 numit „The Grand Seduction.” Este o comedie încântătoare despre un mic sat de pescari numit Tickle Head, care se luptă să-și găsească viitorul.
Louisburg, insula Cape Breton
Deși nu am ajuns încă la bijuteria coroanei Insulei Cape Breton—Traseul Cabot—am parcurs cu mașina întreaga lungime a celei mai faimoase insule din Nova Scoția, de la podul de la Port Hastings până la Sydney. Am făcut un ocol spre Louisburg, care este o fortăreață din secolul al XVIII-lea construită de francezi pentru a-și proteja colonia. Este o priveliște impresionantă—cel mai mare proiect de reconstrucție din America de Nord.
Farul din imaginea de mai sus se află pe situl Louisburg. A fost primul far construit vreodată în Canada și se află acum la a patra sa încarnare, din cauza diferitelor dezastre care au distrus predecesorii săi. Aceasta este o priveliște comună în Canada Atlantică—faruri impunătoare cu vedere la mare, cu sălbăticia aspră întinzându-se în spate. Am văzut mai multe decât pot să-mi amintesc, dar nu mă plictisesc niciodată de ele.
Charlevoix, Quebec
Părinții mei au decis să meargă la camping în Charlevoix la recomandarea unui prieten. În ciuda anilor în care au condus prin Quebec pentru a ajunge la Atlantic, nu se aventuraseră niciodată pe malul nordic al fluviului Sfântul Laurențiu. Inutil să spun, ne-a uimit pe toți cu peisajul său spectaculos și a devenit un loc preferat la care m-am întors de mai multe ori. Nu suntem singurii care l-au iubit; a fost un fundal pentru lucrările celebrului pictor din Quebec, Clarence Gagnon, precum și pentru Grupul de Șapte.
Este deluros și aspru, comparativ cu terenurile agricole plate de pe coasta sudică. La Tadoussac, unde râul Saguenay, mărginit de fiorduri, se întâlnește cu Sfântul Laurențiu, se poate observa balenele în mod minunat. De-a lungul drumului, sunt sate mici și frumoase cu brutării și restaurante excelente. Dacă sunteți intrigați de Quebec în general, vă recomand să verificați misterele criminale ale Louise Penny, care sunt întotdeauna plasate în diverse locații din provincie, cu o atmosferă fabuloasă quebecoasă.
Insula Prince Edward
Întotdeauna am simțit o afinitate pentru PEI, deoarece îmi place „Anne de la Green Gables”—și oamenii obișnuiau să spună că semănam cu personajul fictiv roșcat și cu cosițe. Am făcut camping de mai multe ori în Parcul Național Insula Prince Edward, care se întinde de-a lungul coastei nordice, cu fața spre Golful Sfântul Laurențiu.
Apa este rece, dar se poate înota dacă vremea se încălzește suficient. Puteți vedea celebrele dune de nisip roșu și puteți vizita Green Gables, locul de inspirație pentru seria de cărți pentru copii a lui L. M. Montgomery.
Ciclismul pe PEI se presupune că este excelent. Site-ul turistic se mândrește cu 435 de kilometri de suprafață de piatră compactată, special pentru ciclism, iar insula este foarte plată, ceea ce o face și mai ușoară. PEI este însă un loc foarte aglomerat, motiv pentru care mi-a plăcut mult mai mult în septembrie decât în iulie, când era greu să scapi de mulțimi. (Mai puțini țânțari, de asemenea!)
Stâncile Hopewell, New Brunswick
Golful Fundy din provincia New Brunswick este faimos pentru că are cele mai înalte maree înregistrate din lume (15 metri în circumstanțe extreme).
Stâncile Hopewell sunt formațiuni stâncoase maiestuoase care se ridică la înălțimi de 12 până la 21 de metri. Când am fost acolo, m-am plimbat pe la baza lor la reflux, explorând peșterile, scoicile și algele marine de pretutindeni. Câteva ore mai târziu, m-am întors și am făcut un tur cu caiacul, vâslind în jurul stâncilor care erau acum parțial scufundate de apa mării. Este o experiență stranie și spectaculoasă.
Peninsula Bruce, Ontario
Peninsula Bruce din Ontario este o fâșie de pământ care separă Lacul Huron de Golful Georgian. Prezintă plaje cu nisip alb pe partea vestică și stânci impunătoare de calcar pe malul estic. Acest lucru face ca apa să arate turcoaz, aproape tropicală ca culoare, cu peșteri interesante și formațiuni de piatră.
Chiar dacă acum locuiesc relativ aproape de Peninsula Bruce (suficient de aproape pentru o excursie de o zi), nu încetez să fiu uimit de frumusețea acestei regiuni. Îmi pare întotdeauna surprinzătoare și neașteptată pentru Ontario, de parcă s-ar potrivi mai bine în Caraibe decât în Canada. Am făcut camping la Lacul Cyprus, dar un alt loc faimos pe care încă nu l-am verificat este Storm Haven, la care se ajunge printr-o drumeție.
Traseul Bruce, lung de șase săptămâni, se întinde până la Tobermory, la vârf, jos până la peninsula Niagara și, la centrul de vizitatori, veți vedea un copac drapat cu bocancii de drumeție ai călătorilor de succes. Citiți mai multe detalii despre Peninsula Bruce aici, în articolul meu despre locuri minunate de camping pe malul apei în Ontario.
Preria, Manitoba
Deși sunt sigură că există multe priveliști unice de văzut în Manitoba, am vizitat doar Winnipeg și am condus prin provincie pe autostrada Trans-Canada. Dar în Manitoba am zărit pentru prima dată cerul deschis în toată splendoarea sa și mi-a făcut o impresie puternică. Crescând în pădurea Muskoka, Ontario, nu mai văzusem niciodată cerul întins de jur împrejur, întâlnind orizontul în depărtare. Nu mă mai simțisem niciodată atât de expusă sau vulnerabilă și totuși era și exhilarant.
Valea Qu’Appelle, Saskatchewan
Un loc care a rămas mereu cu mine este Valea Qu’Appelle din Saskatchewan. Această regiune de prerie a jucat un rol semnificativ în istoria Canadei. Atât Compania Golfului Hudson, cât și Compania de Nord-Vest și-au stabilit posturi comerciale la Fort Esperance, iar râul Qu’Appelle a fost folosit pentru a transporta multe mărfuri din Canada în Europa încă de la sfârșitul anilor 1700.
Satul Qu’Appelle a înflorit la începutul anilor 1900, cu coloniști venind în număr mare în regiune, dar a intrat în declin prin anii ’60, pe măsură ce calea ferată a deviat comerțul către Regina. Valea râului apare ca o surpriză în mijlocul preriei (anevoios) plate și se simte ca o oază după ore lungi de călătorie pe autostrada Trans-Canada.
Lacurile Waterton, Alberta
Alberta are unele dintre cele mai iconice priveliști din Canada—munții Banff și lacurile turcoaz din Jasper, precum și faimoasa șosea Icefields Parkway care leagă cele două parcuri naționale. Are oase de dinozauri din badlands la Drumheller și preriile. Dar mult spre sud, la granița cu Montana, se află mai puțin cunoscutul Parc Național Lacurile Waterton, care este unul dintre locurile mele preferate de pe Pământ.
M-am întors acolo vara trecută cu propria mea familie și ne-am minunat de geografia neobișnuită, unde preria întâlnește muntele cu aproape niciun deal între ele. Este o regiune bogată în viață sălbatică, inclusiv urși grizzly, și vânturi record care suflă puternic peste lac și amenință să ne zboare cortul fragil. Puteți citi mai multe detalii despre călătoria noastră aici.
Insula Pender, Columbia Britanică
Insula Pender este una dintre Insulele Golfului, situată în Strâmtoarea Georgia, între Insula Vancouver și continentul Columbia Britanică. Am prieteni care locuiesc pe Insula South Pender, motiv pentru care am ales această insulă anume ca fiind unul dintre cele mai impresionante locuri pe care le-am vizitat.
Casa lor, la acea vreme, era situată în vârful unei stânci de coastă, cu scări abrupte coborând spre o plajă Pacifică plină de lemne de drift, alge marine și scoici. Am făcut o plimbare cu barca spre insula vecină Saltspring și ne-am bucurat de covrigi și pizza pe un ponton acolo. Mi-a plăcut sentimentul de comunitate strânsă al vieții pe Pender, ca să nu mai vorbim de priveliști. Exista o mică piață de fermieri unde am cântat cu un prieten local care cânta la vioară, iar sora mea a petrecut o zi ajutând la nașterea mieilor la o fermă din apropiere.
Muskoka, Ontario
Nu pot să nu adaug o ultimă imagine, înfățișând casa mea din copilărie, dintr-o regiune numită Muskoka, care de obicei stârnește exclamații de uimire din partea rezidenților din Ontario care o cunosc ca fiind o zonă de cabane de prim rang. Copilăria mea acolo, însă, a fost foarte diferită de partea vestică sclipitoare și bogată a Muskoka (adică Lacurile Muskoka), pe care majoritatea oamenilor și-o imaginează când aud numele.
Am locuit pe partea de est, la granița cu comitatul Haliburton (unul dintre cele mai sărace din Canada), unde oamenii își lasă camioanele vechi în curți să ruginească și unde copiii dispar de la școală în timpul sezonului de vânătoare de elani și al celui de sirop de arțar—și unde copiii erau ținuți înăuntru în pauza de recreație când erau prea mulți urși negri în curtea școlii. Deși nu mai locuiesc aici, va fi pentru totdeauna acasă în inima mea și este ceea ce îmi imaginez când mă gândesc la Canada.
