Între protecțiile slăbite pentru fauna sălbatică, interdicții anulate pentru sticle de plastic și reduceri bugetare, parcurile naționale ale Americii au avut o perioadă dificilă în ultimii ani.
Un nou raport emis de Asociația pentru Conservarea Parcurilor Naționale adaugă la potopul de vești proaste, constatând că aerul în 85% dintre parcurile noastre naționale este nesănătos uneori, iar cele mai populare parcuri se descurcă adesea cel mai prost.
„Ca toate ființele vii, parcurile naționale au nevoie de aer curat și un climat sănătos pentru a prospera”, se arată în rezumatul executiv al raportului de 32 de pagini, care explorează modul în care nu reușim să protejăm parcurile – și cei 330 de milioane de oameni care le vizitează anual – de poluarea aerului.
Grupul a analizat patru categorii: aer nesănătos, daune aduse naturii, ceruri încețoșate și, bineînțeles, schimbările climatice. Cifrele nu fac decât să adauge insultă la vătămare: 85% dintre parcurile naționale au un aer nesănătos pentru a fi respirat uneori, 88% au un aer care dăunează speciilor și habitatelor sensibile, 89% suferă de poluare cauzată de ceață densă (haze pollution) și 80% unde schimbările climatice reprezintă o preocupare semnificativă.
Se înnorează de smog aici
Noul raport susține descoperirile cercetătorilor independenți, care au constatat că calitatea aerului în unele dintre cele mai vizitate parcuri – printre care Acadia, Yellowstone, Yosemite și Great Smoky Mountains – nu este cu mult mai bună (și în unele cazuri mai rea) decât în cele mai mari 20 de zone metropolitane din America. Lucrarea lor a fost publicată în iulie 2018 în revista Science Advances.
Din 1994 până în 2014, concentrația medie de ozon la nivelul solului, care formează smogul, în anumite parcuri naționale a fost considerată „statistic indistinctibilă” de orașe precum Houston, Los Angeles, Chicago și Dallas-Fort Worth. Deci, la revedere împachetat familiei și fugă de orașul mare sufocant și plin de smog pentru aerul proaspăt și nepătat al unui parc național.
Elaborat de cercetători de la Universitatea de Stat Iowa și Universitatea Cornell, studiul sobering se concentrează strict pe ozon, cel mai monitorizat poluant în parcurile naționale. Ozonul poate fi super-benefic pentru oameni, în special atunci când se găsește la câțiva kilometri deasupra suprafeței Pământului, unde acționează ca un ajutor stratosferic care astupă găuri pentru a bloca razele ultraviolete dăunătoare. Dar la nivelul solului, ozonul este, fără îndoială, „rău” – un gaz dăunător sănătății, generator de smog, format atunci când doi poluanți comuni, oxizii de azot și compușii organici volatili (COV), reacționează în lumina soarelui.
Așa cum notează autorii studiului, prezența ozonului la nivelul solului în parcurile naționale este corelată cu vegetație deteriorată și vizibilitate redusă, pe lângă problemele respiratorii bine-cunoscute – dureri în piept, tuse, dificultăți de respirație și așa mai departe – pe care inhalarea ozonului le poate cauza. Expunerea la gazul iritant pentru plămâni este accentuată atunci când se desfășoară activitate fizică în aer liber în zilele călduroase – genul de zile în care americanii se grăbesc spre parcurile naționale și alte spații protejate pentru a se bucura de recreere în aer liber.
„Chiar dacă parcurile naționale ar trebui să fie simboluri ale unui peisaj curat, destul de mulți oameni sunt expuși la niveluri de ozon care ar putea fi dăunătoare sănătății lor”, a declarat co-autorul studiului, Ivan Rudik, pentru USA Today.
În total, aproximativ 80 de milioane de oameni au fost expuși la niveluri potențial dăunătoare de ozon în timpul vizitelor în parcurile naționale din 1990 până în 2014. Aproximativ 35 la sută din totalul vizitelor în parcuri au loc în zile cu ozon ridicat.
Dar ceilalți vizitatori ai parcurilor țin cont de avertismentele privind calitatea aerului și rămân acasă atunci când parcurile naționale sunt cele mai afectate de smog?
Deși studiul găsește o „relație robustă, negativă” între numărul vizitelor în parcuri și nivelurile concentrației de ozon, există un oarecare scepticism printre alți cercetători care nu sunt pe deplin convinși că potențialii vizitatori ai parcurilor își abandonează planurile de călătorie – inclusiv rezervările râvnite la camping – din cauza rapoartelor de calitate a aerului sub-optimale.
„Corelația nu este cauzalitate”, susține Joel Burley, un om de știință specializat în poluarea aerului de la St. Mary’s College din California, care nu a fost implicat în studiu, pentru Scientific American. „Câți vizitatori își schimbă de fapt comportamentul după ce verifică calitatea aerului?”
Burley continuă să numească studiul „fascinant”, dar subliniază că acesta nu măsoară cu adevărat impactul pe care alertele de calitate a aerului îl au asupra numărului de vizitatori în 33 dintre cele mai mari și mai iubite unități ale Serviciului Parcurilor Naționale.
Sequoia și Joshua Tree se remarcă (și nu într-un sens bun)
Indiferent dacă vizitatorii parcurilor naționale evită sau nu locurile atunci când lucrurile devin neclare, studiul stabilește o tendință îngrijorătoare. Atunci când se măsoară poluarea cu ozon prin tendințele anuale ale concentrațiilor maxime zilnice de ozon pe opt ore și numărul „zilelor de depășire” în care concentrațiile maxime zilnice ating niveluri considerate „nesănătoase pentru grupuri sensibile” de către EPA, devine clar că, deși orașele erau odată cele mai mari surse de poluare, începând cu 1990, parcurile naționale au ajuns rapid la un punct în care erau aproximativ la fel. Și în acest caz specific, „aproximativ la fel” înseamnă la fel de poluate.
Conform studiului:
Autorii studiului notează în continuare că Parcul Național Sequoia din California are cele mai ridicate concentrații medii de ozon dintre oricare parc național. A depășit zona metropolitană cu cele mai ridicate concentrații medii de ozon, Los Angeles, în ceea ce privește zilele de depășire aproape în fiecare an începând cu 1996.
Din 1993 până în 2014, Los Angeles a avut 2.443 de zile în care nivelurile de smog au depășit standardele federale de siguranță. Parcul Național Sequoia, împreună cu Parcul Național Kings Canyon învecinat, au înregistrat 2.739 de zile cu alertă roșie de smog în aceeași perioadă.
Așa este… este greu de înțeles, dar Parcul Național Sequoia, o minune de 163.492 hectare de copaci impunători și vârfuri și mai abrupte cocoțate sus în sudul munților Sierra Nevada, experimentează mai multe zile poluate decât centrul orașului Los Angeles.
O altă unitate NPS din California cu niveluri extrem de ridicate de ozon a fost Parcul Național Joshua Tree, care a acumulat un total de 2.301 zile în care calitatea aerului a fost certificată ca nesănătoasă din cauza ozonului.
Așa cum CNN observă, acest lucru este aproximativ la fel cu cea mai mare zonă metropolitană din America, New York City. Din 1990 până în 2000, Joshua Tree a avut o medie de 105 zile cu aer nesănătos pe an, în timp ce Big Apple a avut o medie anuală de 110. Atât New York, cât și Joshua Tree au înregistrat o scădere a acestor medii anuale din 2001 până în 2014, deși media în New York a scăzut mult mai semnificativ, la 78. Joshua Tree încă se menține în jurul valorii de 100.
Acest lucru susține concluzia că, deși numărul zilelor cu aer nesănătos este în scădere atât în orașe, cât și în parcurile naționale, scăderea este mai dramatică în orașe, unde eforturile anti-poluare sunt cu câțiva pași înaintea eforturilor similare din parcuri.
Poluarea din parcuri: suflată din altă parte
Deci cum au ajuns parcurile naționale uluitor de frumoase precum Sequoia și Joshua Tree să fie mai afectate de smog decât cele două cele mai extinse și populate zone metropolitane din America?
Așa cum am menționat, un buchet nociv de poluanți chimici formează ozonul la nivelul solului, cu lumina soarelui acționând ca un catalizator. Purtați de vânt, acești poluanți, proveniți de la fabrici, rafinării, centrale electrice, operațiuni agricole, autostrăzi și, da, orașe, sunt suflați departe și ajung în cele din urmă în zone îndepărtate, altfel curate, precum parcurile naționale. Deci, deși o parte din vină poate fi pusă pe emisiile de NOx care provin de la traficul intens al automobilelor din parc, componentele care cauzează ozonul provin cel mai adesea din altă parte.
„Ozonul are nevoie de timp pentru a se forma în atmosferă – nu este emis direct de mașini sau centrale electrice”, spune Dan Jaffe, un om de știință atmosferic de la Universitatea din Washington, pentru Scientific American. El notează că nu este surprinzător faptul că parcurile naționale tind să fie focare de ozon. „Știm de ani de zile că ozonul este mai ridicat în afara orașelor”, spune el.
Deci, în cazul parcurilor naționale Sequoia și Joshua Tree, de unde sunt suflați exact toți poluanții care formează ozonul?
La Sequoia/King’s Canyon, vinovatul este agricultura și industriile din Valea Centrală a Californiei și centrele sale populaționale majore, inclusiv Fresno și Bakersfield. Deși situată mai departe, Zona Golfului San Francisco contribuie, de asemenea, la ozonul din aceste parcuri naționale, care sunt administrate de NPS ca o singură unitate. Poluarea din Joshua Tree, după cum s-ar putea suspecta, este suflată direct din Bazinul Los Angeles.
Așa cum explică Annie Esperanza, specialist în calitatea aerului pentru parcurile naționale Sequoia și King’s Canyon, pentru LAist, ozonul în zonele îndepărtate tinde să persiste mai mult decât în orașe din cauza lipsei emisiilor de vehicule. În marile orașe, unde mașinile tind să fie pe drum la toate orele, chiar dacă la un volum mai redus noaptea, emisiile de NOx ajută la descompunerea aceluiași ozon pe care au contribuit la crearea lui în timpul zilei. În efect, o mare parte din daunele provocate în timpul zilei sunt reversate peste noapte. În parcurile naționale și alte zone îndepărtate, însă, o absență relativă a traficului după întuneric comparativ cu orașele înseamnă că nu există NOx nocturn pentru a ajuta la curățarea aerului.
Reglementările anti-smog în pericol
Parcurile naționale din California, precum Sequoia/King’s Canyon, Joshua Tree și Yosemite, se confruntă cu un drum potențial dificil atunci când vine vorba de creșterea numărului anual de zile fără smog.
Așa cum a raportat Vox, administrația Trump continuă să facă presiuni pentru a elimina derogarea din Legea Aerului Curat din epoca Obama, care a permis Californiei să reglementeze emisiile de gaze cu efect de seră ale automobilelor mai agresiv decât guvernul federal. Mișcarea decisiv „pro-smog”, descrisă ca „cea mai mare anulare de reglementări de până acum” de către EPA din epoca Trump, dacă se dovedește într-adevăr de succes, ar îngreuna, de asemenea, eforturile Golden State de adaptare la vehiculele electrice.
În mai 2018, California și alte 16 state, împreună cu Districtul Columbia, au dat în judecată administrația Trump în încercarea de a opri dezmembrarea standardelor de emisii care limitează schimbările climatice. Regula Ceții Regionale (Regional Haze Rule), care a fost stabilită în 1999 de EPA ca mijloc de îmbunătățire a vizibilității în parcurile naționale afectate de smog, este, de asemenea, modificată.
Este de menționat că există parcuri naționale în alte state unde ozonul este o problemă mai mică. Ele există! Așa cum co-autorul studiului, Rudik, declară pentru Scientific American, există „o mulțime” de parcuri unde vizitatorii – în special orășenii care fug din oraș – pot respira un pic mai ușor știind că nu inhalează ozon. Două zone sălbatice cu ozon scăzut menționate de Rudik includ Parcul Național Olympic din statul Washington și maiestuosul Parcul Național Glacier din Montana.
Dacă sunteți curioși despre situația calității aerului într-un parc național pe care intenționați să îl vizitați, 48 dintre ele au Profiluri ale Aerului Parcului la îndemână, compilate de Serviciul Parcurilor Naționale. Judecând după o privire sumară asupra profilelor, căutătorii îndrăzneți de aer curat ar putea dori să ia în considerare rezervarea unei călătorii în masivul (și extrem de îndepărtatul) Parcul Național Denali din Alaska. Pentru cei care doresc să rămână în Statele Unite continentale, Parcul Național Petrified Forest (Arizona), Parcul Național Arches (Utah), Parcul Național Grand Teton (Wyoming) și Parcul Național Voyageurs (Minnesota) sunt printre parcurile cunoscute pentru a avea o calitate a aerului „relativ” sau „moderată”.
