Soluțiile creative noi pentru designul clădirilor sunt subiectul discuțiilor în comunitatea urbaniștilor zilele acestea. Lucrările publicate și discuțiile arhitectului Mike Eliason din Seattle despre designuri europene—cum ar fi această postare pe PlanetaNoastra despre clădirile cu o singură scară—atrag atenția. De exemplu, Emily Hamilton, cercetător senior la Mercatus, numește clădirile subțiri cu o singură scară „reforma codului de construcție care va cuceri în curând națiunea.”
De aceea, clădirea rezidențială Casamirador Savassi din Brazilia, proiectată de Gisele Borges Arquitetura, este atât de interesantă. Este foarte subțire, potrivindu-se pe un lot lat de numai 12,7 metri, care în majoritatea orașelor ar fi zonat doar pentru o singură casă. În multe orașe, dimensiunea minimă legală a lotului este de 15,24 metri, și totuși aici înghesuie 14 apartamente tip loft și 24 de garsoniere.
Construirea pe un amplasament atât de mic are partea sa de probleme, inclusiv confidențialitatea. Arhitecții au acoperit clădirea cu o foaie de aluminiu perforat, care „permite vizualizarea din interior spre exterior, unde priveliștile orașului sunt expuse prin înveliș.” Acestea fiind spuse, rezidenții au garantată confidențialitatea, deoarece este imposibil să privești în interior din exterior.
Învelișul exterior menține, de asemenea, clădirea mai răcoroasă, un fel de a doua piele. Conform comunicatului de presă:
Este construită pe piloni la parter, ceea ce mi s-a părut puțin ciudat. Dar există un motiv pentru asta: „Un alt punct culminant al proiectului vizează provocarea plasării piramidei pe sol, atingând terenul ușor într-un singur punct. Sub influența arhitectului brazilian, Oscar Niemeyer, a fost creat un pilon în formă de V, care este utilizat pe scară largă în lucrările sale.”
S-ar putea doar imagina cum ar reacționa NIMBY-iștii la ceva de genul acesta fiind construit lângă ei în majoritatea orașelor. Dar există o logică reală în deschiderea codurilor de zonare, astfel încât să putem găzdui mai multe locuințe la acea „lipsă a clasei de mijloc” sau ceea ce eu numesc „Densitatea Goldilocks.”
Dar pentru ca acest tip de clădire să se realizeze, codurile de construcție trebuie să se schimbe odată cu zonarea. Pe un amplasament mic, pur și simplu nu există loc pentru coridoare centrale care duc la două scări separate. Planurile de aici demonstrează ce se întâmplă atunci când ai libertatea pe care ți-o oferă lipsa acestei cerințe.
Aruncați o privire la acest plan al etajului șase, cu patru apartamente cu un dormitor. Deoarece nu există un coridor care să conecteze cele două scări, este posibil să aveți două unități în mijloc și să obțineți o eficiență incredibilă. Unitățile au ventilație naturală încrucișată; combinată cu umbrirea oferită de pielea de aluminiu, pot evita utilizarea aerului condiționat.
Devine chiar mai interesant la etajele inferioare, ușor mai late, cu unități pe două niveluri. Arhitecții pot de fapt să le împartă pe mijloc și să obțină opt unități pe etaj, cu patru la fiecare scară și lift. La acest nivel se află zona de living, dining și bucătăria, și o scară care urcă.
Nivelul superior are un dormitor minunat și o baie generoasă. Dacă mi-aș pune vechea pălărie de dezvoltator, cu siguranță aș renunța la golul pe două niveluri și aș obține un al doilea dormitor acolo. Ultimul proiect la care am lucrat în Toronto a avut inițial aceste spații duble în înălțime și ne-am dat seama rapid că oamenii ar prefera suprafața utilă și dormitorul în locul golului. Dar aceasta este Brazilia și nu Toronto, iar piața s-ar putea să fie diferită.
Însă lecția principală din această clădire este că, dacă arhitecții și dezvoltatorii sunt eliberați de unele dintre restricțiile pe care le avem în America de Nord—de la restricțiile de zonare care exclud orice altceva decât case de dimensiunea unei familii unifamiliale, la restricțiile codului de construcție care sunt concepute pentru clădiri mult mai mari—ar putea crea locuințe minunate.
