Oamenii au domesticit caii undeva în jurul anului 3.000 î.Hr., iar de atunci calul a fost unul dintre cei mai apropiați aliați ai noștri în muncă, război, călătorii și divertisment. De-a lungul acestor multe mii de ani și a milioane de ecvine care au trăit alături de noi, au existat destul de mulți care s-au remarcat. Fie că a fost vorba de viteza, forța, inteligența sau pur și simplu de aspectul frumos sau loialitatea lor, poveștile câtorva cai speciali au devenit populare și au rezistat testului timpului.
De la cai care au trăit în antichitate a căror amintire dăinuie și astăzi, la vedete îndrăgite ale televiziunii din secolul al XX-lea, iată 12 celebrități din lumea ecvină ale căror povești merită să le cunoașteți.
Figure
Deși mulți oameni au auzit, probabil, despre rasa de cai Morgan — una dintre primele rase dezvoltate în Statele Unite — mult mai puțini știu despre calul îndrăgit care a dat startul acestei linii, Figure.
Figure a fost un armăsar murg mic, care avea doar aproximativ 142,24 cm înălțime. Dar, în ciuda dimensiunii sale relativ mici, era puternic, rapid și avea un mod stilat de a se mișca. La vârsta de trei ani, a fost dat lui Justin Morgan, un profesor de muzică și compozitor, ca plată pentru o datorie pe care Morgan o avea de primit.
În timp ce se afla în grija lui Morgan, Figure a dobândit faimă pentru abilitățile sale ca și cal de muncă și pentru viteza sa ca și cal de curse. Figure a învins celebru doi cai de curse din New York într-o cursă tip sweepstakes în 1796 și a devenit cunoscut sub numele de calul lui Justin Morgan.
Potrivit Asociației Americane a Calului Morgan, „[Figure] avea abilități legendare de a merge la pas, la trap, de a alerga și de a trage mai bine decât alți cai. Serviciile sale de reproducător au fost oferite de-a lungul Văii Râului Connecticut și în diverse locații din Vermont pe parcursul vieții sale. Cu toate acestea, cel mai valoros atu al său a fost capacitatea de a transmite caracteristicile sale distinctive, nu doar urmașilor săi direcți, ci și prin mai multe generații.”
Trăsăturile și talentele care l-au făcut pe Figure să se remarce puteau fi încă ușor observate la nepoții săi.
A continuat să procreeze chiar și după ce a fost tranzacționat de la proprietar la proprietar în ultimii ani de viață, și a fost folosit pentru orice, de la transportul de lemne la curse, până la a fi montură de paradă. În 1819, a fost vândut ultimului său proprietar, Levi Bean. A fost lăsat la pășune în 1821 și apoi a murit după ce a fost rănit de o lovitură de la un alt cal.
Legendara sursă a unei noi rase de cai este în centrul cărții autorului Marguerite Henry „Justin Morgan Had a Horse”, precum și al unui film din 1972 realizat de Walt Disney Studios cu același nume.
Copenhagen
Mulți dintre cei mai faimoși cai din istorie sunt cei care au servit alături de oameni în timpul războiului. Acest lucru este valabil și pentru un armăsar încăpățânat de aproximativ 152,4 cm înălțime, numit Copenhagen, care a dobândit faimă după ce l-a purtat pe Ducele de Wellington timp de 17 ore consecutive în Bătălia de la Waterloo.
Copenhagen s-a născut în 1808 și provenea din rasele thoroughbred și Arabian. Aceasta din urmă i-a conferit, probabil, o rezistență deosebită și temperamentul său aprig.
Când Ducele a descălecat de pe Copenhagen după lunga bătălie, i-a dat lui Copenhagen o palmă de recunoștință pe flanc. Dar calul său morocănos — și aparent neobosit — aproape că i-a smuls capul cu o lovitură bruscă.
Potrivit The Regency Redingote: „Copenhagen aproape a reușit ceea ce francezii nu reușiseră să facă pe parcursul acelei bătălii epuizante. Dar Ducele a fost suficient de rapid pentru a evita acea copită mortală, ultimul pericol cu care s-a confruntat în acea zi teribilă. Grăjdarul său a luat frâiele armăsarului și l-a condus spre o frecție și o odihnă binemeritate.”
Ani mai târziu, și după o lungă retragere, Copenhagen a murit la vârsta de 28 de ani. Dar povestea lui nu se termină chiar aici. Când a fost îngropat, Ducele a observat că una dintre copitele lui Copenhagen fusese tăiată ca suvenir. A intrat într-o furie din cauza asta, și abia după ceva timp copita furată a fost recuperată și returnată Ducelui. Fiul Ducelui a transformat în cele din urmă copita într-o călimară.
Marengo
De cealaltă parte a liniei de luptă față de Copenhagen se afla un cal numit Marengo, un armăsar arab mic și gri care l-a purtat pe spatele său pe nimeni altul decât pe Napoleon Bonaparte.
În timp ce Copenhagen s-a întors acasă după bătălie, Marengo a fost capturat și dus în Marea Britanie unde a fost expus. După moartea sa în 1831, la vârsta de 38 de ani, scheletul său a fost conservat și se află și astăzi expus la Muzeul Imperial de Război din Londra.
Lucrul ciudat despre Marengo este că, deși știm despre el, nu există nicio mențiune despre el nicăieri în registrele grajdurilor lui Napoleon. Potrivit lui Tom Holmberg, „Este posibil ca Marengo să fi fost o poreclă a unui alt cal. Napoleon avea o înclinație pentru a da porecle (numele real al soției sale, Josephine, era Rose). Un număr de cai ai săi aveau porecle… [autoarea Jill] Hamilton concluzionează că acest cal ar putea fi de fapt Ali (sau Aly), un cal pe care Napoleon l-a călărit pe parcursul carierei sale și care ar putea fi considerat un ‘favorit’.”
Marengo este unul dintre cei doi cai folosiți ca modele pentru armăsarul prezentat în acest celebru tablou al împăratului francez.
Comanche
Știți ale cui copite nu au fost transformate în călimări, în ciuda faptului că a fost un erou ecvin de război? Ale lui Comanche. Acest armăsar castrat murg provenea din rasa mustang și făcea parte din Cavalerie SUA.
Comanche este adesea citat ca fiind singurul supraviețuitor al Bătăliei de la Little Big Horn. (Din punct de vedere tehnic, aproximativ 100 de alți cai au supraviețuit, dar au fost capturați de învingători.) Calul căpitanului Myles Keogh, Comanche, a fost grav rănit în bătălie, suferind șapte răni prin împușcare, iar membrii Armatei l-au găsit într-o râpă două zile mai târziu. A fost recuperat și îngrijit, și s-a refăcut curând după răni.
Aceasta nu a fost prima dată când stoicul cal a trebuit să îndure răni. Într-adevăr, rezistența sa i-a adus numele. În timpul unei bătălii împotriva indienilor Comanche în 1868, a fost lovit de o săgeată în crupă și totuși a continuat cu Keogh pe spate. După acea zi, a fost numit „Comanche” pentru a-i onora curajul și statornicia. („Comanche” este un cuvânt Ute care înseamnă „dușman” sau „oricine vrea să se lupte cu mine tot timpul.”) A fost rănit de aproximativ 12 ori în timpul bătăliilor, inclusiv rănile suferite în timpul ultimei sale bătălii de la Little Big Horn.
După ce Comanche a fost retras în 1878, Colonelul Samuel D. Sturgis a emis un ordin prin care declara că, calul, „fiind singurul reprezentant viu al tragediei sângeroase de la Little Big Horn, 25 iunie 1876, tratamentul său blând și confortul său vor fi un motiv de mândrie și solicitudine specială din partea fiecărui membru al Cavaleriei a Șaptea, pentru ca viața sa să fie păstrată la maximum.” Ordinul includea faptul că Comanche va avea un grajd confortabil, că nu va mai fi călărit niciodată și nu va mai trebui să muncească sub nicio circumstanță. Lui Comanche i s-a permis să rătăcească pe terenul de paradă în voie, a devenit un animal de companie preferat al soldaților de la Fort Riley și, aparent, se bucura de partea sa de bere. Nu o retragere rea pentru un cal de război.
Când a murit la vârsta de aproximativ 29 de ani în 1891, i s-a organizat o înmormântare militară cu onoruri militare complete, fiind unul dintre cei doar doi cai din Statele Unite onorați în acest fel. Rămășițele sale au fost conservate și pot fi văzute expuse la Muzeul de Istorie Naturală al Universității din Kansas.
Godolphin Arabian
Orice copil care a citit cartea lui Marguerite Henry „King of the Wind” știe câte ceva despre Godolphin Arabian, deși romanul este o versiune puternic ficționalizată a vieții armăsarului. Ceea ce nu este ficțiune este faptul că acest celebru cal arab este creditat ca fiind unul dintre armăsarii fondatori ai rasei thoroughbred.
Dar înainte de a deveni Godolphin Arabian, tânărul cal a experimentat o călătorie destul de lungă. Probabil născut în Tunisia, armăsarul a fost oferit lui Ludovic al XV-lea al Franței în 1730 ca dar diplomatic. Regele neimpresionat nu a păstrat calul, iar în schimb armăsarul a ajuns în cele din urmă în mâinile Contelui de Godolphin, de la care și-a luat numele. Armăsarul a fost tatăl mai multor cai de curse remarcabili, iar amprenta sa genetică asupra cailor thoroughbred dăinuie și astăzi.
Potrivit Godolphin.com, „Godolphin Arabian a murit în 1753, la vârsta de 29 de ani și este îngropat la Wandlebury Hall din Cambridgeshire. Influența sa durabilă asupra generațiilor următoare de thoroughbred poate fi măsurată prin faptul că, la 50 de ani după moartea sa, primii 76 de câștigători ai curselor British Classic aveau cel puțin o urmă din el în pedigree-ul lor. Mulți mari campioni moderni precum Seabiscuit și Man o’ War au fost descendenți ai lui Godolphin Arabian.”
Seabiscuit
Apropo de Seabiscuit…
Destul de mulți cai de curse au avut filme făcute despre povestea lor, inclusiv Phar Lap, Secretariat și Ruffian. Dar filmul cu cele mai mari încasări despre un cal — orice cal — până în prezent este Seabiscuit. Bazat pe cartea bestseller din 1999, „Seabiscuit: An American Legend” de Laura Hillenbrand, nimeni nu poate auzi povestea acestui cal și să nu simtă un val de afecțiune.
Cu un corp mai puțin perfect, cu picioare scurte și o personalitate inițial leneșă, Seabiscuit părea să aibă puțin potențial în ciuda faptului că descindea din legendarul cal de curse Man o’ War și, mai departe înapoi, Godolphin Arabian. Adică, până când a ajuns în mâinile antrenorului Tom Smith și ale jocheului Red Pollard.
Datorită abordării neortodoxe a antrenamentului de către ambii bărbați, precum și a credinței lor neclintite în armăsar, Seabiscuit și-a găsit în sfârșit ritmul, ca să spunem așa, și a concurat cu un spirit care i-a uimit pe spectatori. În ciuda provocărilor și rănilor atât pentru Seabiscuit, cât și pentru Pollard, perechea a continuat să câștige mare, inclusiv Santa Anita Handicap.
Seabiscuit s-a retras din curse în 1940 și a murit șapte ani mai târziu la vârsta relativ tânără de 14 ani.
Man o’ war
Cu câțiva ani înainte ca Seabiscuit să ajungă pe pistă, Man o’ War era atletul ecvin vedetă al începutului anilor 1900, oferind curselor de thoroughbred un impuls necesar într-o perioadă în care nimeni nu prea acorda atenție sportului. Născut pe 29 martie 1917, calul castaniu a concurat doar doi ani, în 1919 și 1920, dar a câștigat 20 din cele 21 de curse ale sale, raportează ESPN, atrăgând atenția internațională asupra crescătorilor din Kentucky și făcând SUA centrul lumii curselor.
Calul superstar era înalt și mare, cu un apetit vorace. A câștigat una dintre cursele sale cu o diferență impresionantă de 100 de lungimi și l-a învins pe campionul Triple Crown Sir Barton cu șapte lungimi în ultima sa cursă.
Man o’ War s-a retras după două sezoane de curse și apoi a început o carieră impresionantă ca armăsar de reproducție. A produs 64 de câștigători de stake-uri și diverși alți campioni, inclusiv câștigătorul Triple Crown din 1937, War Admiral, și câștigătorul Kentucky Derby din 1929, Clyde Van Dusen.
Potrivit ESPN, un milionar din Texas din domeniul petrolului a oferit 500.000 de dolari, apoi 1 milion de dolari, apoi un cec în alb pentru Man o’ War, dar proprietarul său, Samuel Riddle, l-a refuzat. „Mânzul nu este de vânzare”, a spus el.
„Big Red” a murit la vârsta de 30 de ani și este îngropat la Kentucky Horse Park.
Bucephalus
Acum să ne întoarcem — mult, mult înapoi — în istorie. Unul dintre cei mai faimoși cai ai antichității este armăsarul preferat al lui Alexandru cel Mare.
Potrivit relatărilor antice, Bucephalus era un armăsar negru uriaș și, după cum spune legenda, era de neîmblânzit până când a apărut un tânăr Alexandru. Calul sperios se ridica în două picioare când cineva se apropia de el, dar a fost în cele din urmă liniștit când Alexandru l-a întors spre soare, punându-i umbra — sursa temerilor sale — în spatele lui.
Enciclopedia Istoriei Antice scrie: „Potrivit lui Plutarh, în timp ce Alexandru se întorcea în arenă cu Bucephalus și descăleca, Filip a spus: ‘O, fiule, caută-ți un regat egal și demn de tine, căci Macedonia este prea mică pentru tine.’ Istoricii susțin că această îmblânzire a sălbaticului Bucephalus a fost un punct de cotitură în viața tânărului prinț, demonstrând încrederea și determinarea pe care avea să le arate în cucerirea Asiei.
Bucephalus a devenit calul preferat al lui Alexandru și l-a călărit în luptă. La un moment dat, armăsarul a fost furat și Alexandru a promis că va pustii țara și va ucide locuitorii dacă calul nu va fi returnat — ceea ce, desigur, a fost prompt.
Bucephalus a murit în 326 î.Hr. după Bătălia de la Hydaspes. Alexandru a fondat orașul antic Bucephala în onoarea calului. Locația sa continuă să fie dezbătută și astăzi.
Sergeant Reckless
Un cal de război mai modern — unul cu o apariție mult mai puțin nobilă decât celebrul Bucephalus, dar la fel de nobil la suflet — este Sergeant Reckless. Ea este, probabil, cel mai decorat cal din istoria militară a SUA.
Tânăra iapă a devenit parte a Corpului de Marină al SUA în 1952, când Locotenentul Eric Pedersen a cumpărat iapa de la un tânăr coreean, iar ea a devenit un cal de povară, cărând muniție pentru puști recoilless — sau „reckless” (acestea erau arme grele de aproximativ 45,36 kg și 1,83 metri lungime) și alte provizii pentru soldați în timpul Războiului Coreean.
Potrivit lui Robin Hutton, „În timpul [unei] bătălii de cinci zile, într-o singură zi, ea a făcut 51 de călătorii de la Punctul de Aprovizionare cu Muniție la pozițiile de tragere, 95 la sută din timp singură. A cărat 386 de cartușe de muniție (peste 4082,3 kg — aproape PATRU TONE! — de muniție), a mers peste 56,33 km prin orezării deschise și pe munți abrupți, cu focul inamic venind cu o rată de 500 de cartușe pe minut. Și, așa cum făcea de multe ori, purta soldații răniți jos pe munte în siguranță, îi descărca, era reîncărcată cu muniție și pleca înapoi la tunuri.”
Pe cât de iubită era pentru curajul ei, pe atât de faimoasă era și pentru apetitul ei. Asociația și Fundația Corpului de Marină notează că ea „îi plăcea să-și completeze dieta cu ceea ce mâncau pușcașii marini. Odată s-a plimbat lângă cortul de la bucătărie și a mâncat niște ouă ochiuri care i-au fost oferite. Apoi le-a spălat cu cafea. Cu alte ocazii, Reckless a mâncat șuncă și pâine prăjită cu unt alături de ouăle ochiuri.”
În ciuda dietei sale și a numeroaselor gloanțe care zburau în jurul ei, calul a supraviețuit războiului și a fost recunoscută pentru rolul său. Reckless a fost adusă înapoi în Statele Unite în 1954, unde a fost îngrijită de Regimentul 5 de Marină. A fost promovată la gradul de sergent major în 1959, apoi s-a retras cu onoruri militare complete în 1960. Iapa a primit două Inimi Purpurii, Medalia pentru Bună Conduită, Citarea Unității Prezidențiale cu stea, Medalia Serviciului Național de Apărare, Medalia Serviciului Coreean, Medalia Serviciului Națiunilor Unite și Citarea Unității Prezidențiale a Republicii Coreea. Au fost scrise mai multe cărți despre acest cal remarcabil și ciudat.
Beautiful Jim Key
Caii faimoși nu se găsesc doar pe câmpuri de luptă sau pe piste de curse. Povestea lui Beautiful Jim Key ia o altă turnură.
Acest cal arătos a fost un artist la începutul secolului al XX-lea. Era cunoscut drept cel mai inteligent cal de pe Pământ și putea, printre multe abilități, să numere și să facă calcule matematice, să scrie cuvinte selectând litere dintr-un alfabet, să citeze versete din Biblie, să spună ora, să folosească un telefon și să ducă bani la o casă de marcat și să aducă restul corect.
Calul și dresorul său au fost un număr uriaș, călătorind prin țară și performând în fața unor audiențe uimite din 1897 până în 1906. Au fost cel mai mare număr al Târgului Mondial din St. Louis din 1904. La sfârșitul turneelor, au fost văzuți de aproximativ 10 milioane de oameni.
Dar poate la fel de minunată ca și abilitățile calului a fost povestea dresorului său. „Dr.” William Key a fost un fost sclav și un medic veterinar autodidact care a militat pentru tratamentul blând al animalelor. L-a dresat pe Beautiful Jim fără a folosi un bici.
Anita Lequoia scrie: „Organizațiile de protecție a animalelor au remarcat tratamentul excelent pe care l-a primit Beautiful Jim, iar activiștii care în mod normal ar fi protestat împotriva numerelor cu animale le-au acordat în schimb premii Doctorului Key și lui Jim! William Key a fost primul afro-american care a primit Medalia de Aur Umanitară a MSPCA, iar Beautiful Jim Key a fost primul recipient non-uman al multiplelor premii umanitare și de alfabetizare. Două milioane de copii s-au alăturat ‘Band of Mercy a lui Jim Key’ și au semnat angajamentul său. Angajamentul spunea simplu: ‘Promit să fiu blând cu animalele.’ Acesta este un angajament minunat!”
Împreună, Doc Key și Beautiful Jim au făcut progrese spre tratamentul uman al animalelor și au depășit bariere pentru afro-americani. Așa cum scrie Mim Eichler Rivas pe site-ul Beautiful Jim Key, „Ideea că un cal ar putea face de fapt tot ceea ce părea să facă rămâne la fel de controversată astăzi cum era acum un secol, probabil chiar mai mult. Totuși, ceea ce este crucial este că, apărând să facă tot ceea ce se pretindea despre el, Beautiful Jim Key și Doctorul William Key au reușit să schimbe lumea.”
Trigger
Printre cei mai faimoși cai care au apărut vreodată pe ecranul televiziunii s-a numărat Trigger, armăsarul palomino și companionul lui Roy Rogers.
Născut în 1932, Trigger a fost numit inițial Golden Cloud până când a fost testat de Rogers ca potențiala sa montură pentru un film.
Potrivit IMDB, „Smiley Burnette, care a jucat rolul secundar al lui Roy în primele sale două filme, privea și a menționat cât de rapid la ‘trăgaci’ (on the trigger) era acest cal. Roy a fost de acord și a decis că Trigger era numele perfect pentru cal. Roy a cumpărat calul pentru 2.500 de dolari și l-a echipat în cele din urmă cu o șa de aur/argint în valoare de 5.000 de dolari.”
A fost o potrivire perfectă, calul și cowboy-ul lucrând minunat împreună.
„Pe o perioadă de aproape 20 de ani, originalul Trigger a apărut în fiecare din cele 81 de filme în care Roy a jucat rolul principal la Republic și în toate cele 100 de episoade de televiziune ale lui Roy”, scrie Happy Trails. „Acesta este un record remarcabil, neegalat de niciun alt animal din industria cinematografică!”
Trigger a trăit până la venerabila vârstă de 33 de ani. Când a murit, a fost împăiat și a fost expus în Muzeul Roy Rogers-Dale Evans din Missouri până în 2009. În 2010, a fost vândut la licitație rețelei de cablu RFD-TV pentru 266.000 de dolari.
Secretariat
Secretariat este un celebru cal de curse american, considerat unul dintre cei mai buni din toate timpurile. Născut în 1970 în Virginia, a crescut rapid într-un cal masiv, puternic și arogant, care era „remarcat pentru că era excepțional de bine echilibrat [și] descris ca având o conformație și o biomecanică a galopului ‘aproape perfecte’.”
Cunoscut de crescătorii săi ca „Big Red” și de fani ca „Clark Gable al cailor”, Secretariat a continuat să doboare recorduri de curse. Deține încă cele mai rapide timpuri în toate cele trei curse ale Triple Crown americane. În 1973, când a finalizat a treia dintre aceste curse, l-a învins pe cel mai apropiat competitor cu o diferență uimitoare de 31 de lungimi. History.com a spus că a fost „considerată pe scară largă una dintre cele mai uluitoare curse de cai din toate timpurile.”
În cele din urmă, Secretariat a devenit o vedetă internațională și a apărut pe coperțile revistelor Time, Newsweek și Sports Illustrated. A fost într-o perioadă în care știrile erau dominate de povești negative precum Războiul din Vietnam și Watergate, așa că publicul obosit a primit cu bucurie astfel de povești fericite.
În 1974, Secretariat a fost introdus în Muzeul Național al Curselor și în Galeria Celebrităților (Hall of Fame), iar în 1999 a fost singura ființă non-umană inclusă în lista ESPN a celor mai buni 50 de sportivi ai secolului. A murit în 1989.
