Pistele de bicicletă sunt, ca să amestecăm o altă metaforă legată de transport, un subiect sensibil în politică. Există lupte peste tot legate de ele; acolo unde locuiesc eu, în Toronto, Canada, sute de oameni au protestat împotriva regretatului primar dependent de droguri pentru îndepărtarea unei piste de bicicletă, iar acum ne luptăm cu succesorul său pentru alta. Și cu siguranță nu suntem singuri; Scott Calvert de la Wall Street Journal scrie că aceste dispute au loc peste tot, că oriunde există o pistă de bicicletă, există și o reacție negativă („bikelash”).
Talking About Bikelash In Your City de la STREETFILMS pe Vimeo.
Reacția negativă („bikelash”) nu este un fenomen nou; există chiar și un videoclip despre asta. În Baltimore se luptă pentru a îndepărta o pistă de bicicletă instalată acum doi ani, iar oamenii spun: „Puneți-o înapoi așa cum a fost!”
Calvert notează că unul dintre motivele importante pentru instalarea pistelor de bicicletă este siguranța; doar 3 la sută dintre decesele cicliștilor au loc pe pistele de bicicletă, comparativ cu 61 la sută pe drumuri. Separarea cicliștilor de mașini funcționează.
Principala obiecție la pistele de bicicletă pare să fie că ele ocupă spațiu care altfel ar fi folosit pentru circulația sau parcarea mașinilor. Iar acești șoferi sunt zgomotoși când sunt supărați; În Boulder, Colorado, o pistă de bicicletă a fost îndepărtată după doar trei luni. Și asta după ce a redus coliziunile pe săptămână cu 38 la sută.
Chiar nu vreți să citiți comentariile la postarea din Wall Street Journal, este un Bikelash Bingo pe la al cincilea comentariu. Aceste povești sunt nesfârșite. În Seattle, după ce un camion a intrat în coliziune pe autostradă în timpul unei viscole scurte, ziarul a învinovățit, da, pistele de bicicletă, pentru reducerea capacității drumului.
Transport for London/via
La Londra, membri ai Camerei Lorzilor au susținut recent că pistele de bicicletă separate provoacă aglomerație și înrăutățesc poluarea. Citată în The Guardian, Fran Graham de la London Cycling Campaign a notat:
Adevărata cauză a aglomerației din Londra sunt călătoriile inutile cu mașina – peste o treime din toate deplasările cu mașina efectuate de rezidenții Londrei sunt pe distanțe mai mici de 2 km. Pentru a ne asigura că drumurile noastre nu ajung la blocaj total, trebuie să permitem mai multor oameni să aleagă să meargă pe jos și cu bicicleta, iar o modalitate dovedită de a face asta este construirea mai multor piste pentru biciclete protejate fizic.
Și, de fapt, statisticile arată că „superautostrăzile” pentru biciclete au redus aglomerația.
Walking Toronto/via
În Toronto, unde locuiesc, povestea este aceeași; mai puțini oameni conduc, mai mulți folosesc transportul public, merg pe jos sau cu bicicleta. Cu toate acestea, îmbunătățirea infrastructurii pentru biciclete și pietoni este imposibilă din cauza „războiului împotriva mașinii” și a reacției negative („bikelash”) imediate.
Articolul lui Calvert din Wall Street Journal este profund deprimant, pentru că chiar am crezut că ajungem la stadiul 3 al progresiei pe care April a descris-o acum câțiva ani:
Potrivit lui Kit Keller de la Association of Pedestrian and Bicycle Professionals, reacția negativă („bikelash”) semnalează doar că trecem prin cele trei etape ale schimbării sociale, în care o idee sau un concept nou este 1) ridiculizat; 2) opus violent, și 3) acceptat treptat. Keller a mai spus că există o a patra fază în acest arc, în care oamenii care fie au ridiculizat, fie s-au opus unei mișcări, își schimbă radical poziția, spunând că au considerat ideea grozavă chiar de la început.
Din păcate, nu, chiar dacă drumurile devin mai aglomerate, aerul mai toxic, numărul de decese în creștere, reacția negativă („bikelash”) se înrăutățește.
