Guvernul din Ontario, Canada, a introdus Proiectul de Lege 23 („More Homes Built Faster Act” – Legea Pentru Construirea Mai Rapidă a Mai Multor Locuințe) pentru a elimina restricțiile care, susțin ei, cresc costul locuințelor și încetinesc construcția. Există multe părți ale actului care provoacă șoc și oroare printre ecologiștii și urbaniștii din Ontario, dar există și unele care au o rază de acțiune mult mai largă decât doar provincia.
Una dintre caracteristicile majore ale actului este eliminarea autorității municipalităților de a-și dezvolta propriile standarde ecologice care diferă de standardele provinciale. Când a fost întrebat, biroul Ministerului Locuințelor a declarat pentru The Star că „dacă municipalitățile își creează propriile standarde, acest mozaic de cerințe privind eficiența energetică și alte aspecte reduce coerența și erodează accesibilitatea financiară.”
Unul dintre aceste standarde municipale care sunt amenințate este Ghidul pentru Clădiri Prietenoase cu Păsările din Toronto. Toronto și zona înconjurătoare se află chiar în mijlocul Culoarului Atlantic, o rută importantă de migrație care se întinde de la Arctic până în America de Sud, multe dintre păsări zburând deasupra New York City.
Melissa Breyer, director editorial la PlanetaNoastra, este voluntar în cadrul programului Project Safe Flight al New York City Audubon și explică ce se întâmplă atunci când păsările întâlnesc clădiri neprietenoase:
„Păsările nu știu să evite New York-ul, pentru că fac asta dintotdeauna”, spune Breyer. „Sunt atrase de lumină sau de clădirile iluminate. Și apoi pot fie să se dezorienteze și să se lovească de clădiri noaptea. Sau vor găsi un spațiu verde – un mic parc sau un copac – iar apoi, când se trezesc pentru a căuta hrană, se lovesc de sticlă. Fie nu văd sticla, fie văd reflexia vegetației sau a cerului.”
Multe dintre aceste păsări au ajuns acolo via Ontario. Pentru a obține mai multe informații despre modul în care schimbările legislative ar putea afecta păsările, Breyer mi-a sugerat să vorbesc cu Brendon Samuels, doctorand în Biologie la Universitatea Western, care cercetează strategii pentru a preveni coliziunile păsărilor cu ferestrele clădirilor. El lucrează pentru FLAP Canada și este președintele comitetului consultativ al orașului London, Ontario, pentru gestionarea și acțiunea de mediu, care consultă guvernul local cu privire la planurile de dezvoltare și schimbări climatice.
Brendon Samuels
Consecințele internaționale ale acestei mișcări vor fi extinse și tragice.
„În fiecare an, miliarde de păsări sunt ucise în întreaga lume prin coliziuni cu ferestrele clădirilor. Coliziunile cu clădirile sunt una dintre cele mai grave modalități prin care oamenii afectează populațiile de păsări în declin”, spune Samuels. „De obicei, coliziunile se întâmplă pentru că păsările confundă o reflexie pe sticlă cu o extindere a spațiului deschis sau a habitatului, sau nu reușesc să detecteze sticla transparentă, cum ar fi pe o balustradă sau o stație de autobuz. Soluțiile pentru această problemă includ adăugarea de marcaje vizuale pe exteriorul sticlei, cum ar fi modele sau un geam mai puțin reflectorizant pe care păsările îl vor detecta vizual și îl vor evita. Păsările sunt cel mai probabil să fie ucise în timpul migrațiilor lor, deoarece parcurg distanțe vaste peste granițe internaționale și se opresc în diverse puncte pe parcurs.”
„Știm cum să construim clădiri noi pentru a fi sigure pentru păsări, dar, în general, rămâne la latitudinea guvernelor să implementeze acest lucru prin aprobările de dezvoltare”, adaugă el. „Toronto a fost prima municipalitate din lume care a adoptat un ghid de proiectare a clădirilor prietenoase cu păsările ca parte a Standardului Verde Toronto încă din 2007, cerând efectiv ca noile clădiri supuse controlului planului de șantier municipal să fie proiectate folosind materiale (adică, sticlă cu marcaje vizuale) care reduc riscul coliziunilor dintre păsări și ferestre. De atunci, peste o duzină de alte municipalități din Ontario au adoptat măsuri similare, iar interesul este în creștere. Această inițiativă în Toronto și în alte părți a avut un succes mare și a dus la proliferarea practicilor de proiectare a clădirilor prietenoase cu păsările în America de Nord.”
Samuels spune că noul proiect de lege privează municipalitățile de autoritatea lor de a cere proiectare prietenoasă cu păsările. „Prin schimbările ascunse în Proiectul de Lege 23, în mijlocul tranziției către guvernele municipale nou-alese, guvernul provincial din Ontario propune să retragă autoritatea municipalităților de a implementa standarde ecologice în noile aprobări de planuri de șantier”, spune el. „Pe lângă faptul că perturbă eforturile municipale de a construi mai durabil, anticipând condițiile schimbărilor climatice, înseamnă, de asemenea, că municipalitățile nu mai pot solicita proiectarea clădirilor prietenoase cu păsările prin controlul planului de șantier.”
El adaugă: „Consecințele internaționale ale acestei mișcări vor fi extinse și tragice, dar greu de măsurat. Păsările migratoare care sunt ucise în mod evitabil în Ontario în fiecare primăvară și toamnă nu vor mai ajunge niciodată la locurile lor de iernare din Statele Unite, America Centrală și America de Sud. Toate serviciile de biodiversitate și toate rolurile culturale pe care aceste păsări le-ar servi în întreaga lor zonă geografică vor fi eliminate. Unde Ontario a fost odată un lider mondial în conservarea păsărilor, acum vedem protecțiile mediului fiind retrase în slujba intereselor dezvoltatorilor privați care consideră măsurile prietenoase cu păsările ca fiind o birocrație inutilă.”
Alții au remarcat că proiectul de lege va avea un efect semnificativ asupra terenurilor de conservare și a habitatelor umede. Phil Pothen de la Environmental Defence, o organizație canadiană de advocacy pentru mediu, scrie: „Rezultatul va fi o lacună masivă în sistemul din Ontario pentru protejarea siguranței publice și a ecosistemelor și, în cele din urmă, dezlănțuirea buldozerelor și a excavatoarelor pe zone cumulate vaste de zone umede, păduri și alte zone sensibile, aflate în prezent în afara limitelor de dezvoltare.”
Brandon Samuels
Pierderea habitatului este cea mai mare cauză unică a declinului biodiversității în lume.
Samuels spune că legislația este promovată ca o soluție pentru locuințe la prețuri accesibile, dar este complicată. „Discuția despre modificările propuse ale reglementărilor privind autoritățile de conservare, zonele umede și planificarea dezvoltării este complicată”, spune el. „Pentru a înțelege cu adevărat ce se propune și implicațiile pe termen lung este necesară o familiarizare de bază cu modul în care sunt practicate planificarea și legislația de mediu în Ontario. Majoritatea publicului nu are aceste cunoștințe de bază și, sincer, nu este interesat să le învețe; tocmai de aceea provincia a reușit să promoveze acest lucru cu succes ca fiind în interesul construirii rapide a mai multor locuințe la prețuri accesibile. În realitate, Proiectul de Lege 23 nu abordează cauzele sistemice ale lipsei de locuințe la prețuri accesibile.”
Un alt element trecut cu vederea, spune Samuels, este riscul de inundații. „Modificările propuse vor facilita construirea de noi subdiviziuni în locuri care nu ar trebui dezvoltate, cel puțin conform cadrului legal și științific actual, din cauza impactului asupra patrimoniului natural existent, cum ar fi zonele umede și pădurile, și luând în considerare, de asemenea, riscul crescut de inundații în condițiile schimbărilor climatice”, spune el. „Un alt aspect relevant este că Ontario nu a actualizat majoritatea hărților sale de zone inundabile în aproximativ 40 de ani, iar modul în care construim acum nu ține cont de cum vor arăta condițiile de inundații în următoarele decenii. Așadar, pe termen lung, locuințele care se construiesc acum vor ajunge să fie considerabil mai scumpe pentru municipalități, provincie și proprietarii de locuințe rămași să acopere costurile atenuării dezastrelor.”
„Între timp, autoritățile de conservare sunt restricționate în ceea ce privește serviciile și informațiile pe care au voie să le furnizeze municipalităților la revizuirea cererilor de dezvoltare. În orașele mai mari, în zilele noastre există de obicei ecologiști angajați care pot sprijini aceste revizuiri intern. Dar în municipalitățile mai mici, guvernul depinde critic de autoritățile regionale de conservare pentru a examina consecințele de mediu anticipate ale noii dezvoltări și pentru a oferi recomandări de atenuare. Autoritățile de conservare nu vor mai putea oferi acest tip de consiliere, astfel încât municipalitățile mai mici vor lua decizii mai puțin informate. Din păcate, adesea municipalitățile mai mici sunt cele care mai au cel mai mult teren natural și agricol de pierdut.”
Samuels spune că problema de ansamblu este lovitura dată biodiversității din cauza pierderii habitatului:
Paguba, spune Samuels, ar fi semnificativă. „Acum, conform modificărilor propuse la modul în care aceste caracteristici ale patrimoniului natural trebuie să fie evaluate de provincie, în multe cazuri ar deveni permis ca dezvoltatorii să «compenseze» sau să despăgubească pentru defrișarea habitatelor pentru a face loc clădirilor noi, drumurilor etc., plătind într-un fond care ar urma cumva să contribuie la crearea de noi habitate în altă parte”, spune el. „Dar oricine a vizitat vreodată o pădure veche sau o zonă umedă în Ontario ar trebui să aprecieze că acestea nu sunt ecosisteme pe care le putem fabrica instantaneu din bani, iar pierderea ecosistemelor existente și a funcțiilor lor în peisajul înconjurător ar fi imposibil de compensat în altă parte.”
Aceasta este, așa cum notează Samuels, o problemă cu consecințe și relevanță internațională. Standardul din Toronto prietenos cu păsările a fost un model pentru lume; zonele umede sunt un punct de escală pe Culoarul Atlantic. Oamenii din Ontario sunt pe bună dreptate revoltați, dar și iubitorii de păsări din întreaga emisferă vestică ar trebui să fie și să-i facă cunoscut acest lucru premierului Doug Ford și guvernului din Ontario.
