Poate că această postare ar trebui să aibă un avertisment: „Nu folosi utilaje grele după ce ai citit.” La urma urmei, cuvântul „tarif” te poate adormi. Dar acest lucru este interesant și important: Uniunea Europeană cere un „tarif verde” pentru bunurile produse cu emisii ridicate de dioxid de carbon.
Să zicem că ești în afacerea cu oțelul și construiești o fabrică ce produce oțel cu hidrogen în loc de cocs cum face Hybrit în Suedia. Oțelăria a fost scumpă, iar hidrogenul costă mult mai mult decât cărbunele cocsificabil. Între timp, în Rusia și China, au oțelării vechi și poluante ce funcționează pe cărbune ieftin. Astfel, atunci când un antreprenor de construcții lansează o licitație pentru oțelul necesar unui proiect, este probabil ca furnizorul chinez să obțină contractul. Acesta este globalismul în acțiune și a redus costul multor produse. Dar, deși oțelul importat poate fi mai ieftin din punct de vedere financiar, există un cost real al acelor emisii de carbon pe care îl plătește toată lumea.
Așadar, pentru a egaliza condițiile de concurență, Uniunea Europeană propune un Mecanism de Ajustare a Carbonului la Frontieră (CBAM) care ar crește prețul importurilor ce emit mult carbon în timpul producției lor, pentru a face produsul mai curat competitiv. CBAM se va aplica probabil fierului și oțelului, cimentului, îngrășămintelor, aluminiului, electricității și chiar hidrogenului.
Fără CBAM, europenii se tem că multe afaceri s-ar muta în țări cu standarde de mediu mai scăzute. „Acordul este o premieră mondială. Pentru prima dată, vom asigura un tratament echitabil între companiile noastre, care plătesc un preț al carbonului în Europa, și concurenții lor străini, care nu o fac”, a declarat Paul Canfin, președintele comisiei UE pentru mediu, conform The Guardian. „Acesta este un pas major care ne va permite să facem mai mult pentru climă, protejându-ne în același timp companiile și locurile de muncă.”
Canfin a menționat, de asemenea, că ar putea fi extins la produse manufacturate: „Am prevăzut și integrarea viitoare a produselor prelucrate, cum ar fi autoturismele.”
Mulți din afara UE sunt revoltați și susțin că totul ține de acele locuri de muncă și că este un protecționism flagrant. Africa de Sud, India și China ar putea fi toate vizate, iar ministrul comerțului din Africa de Sud a declarat pentru Financial Times că „dacă devine un factor definitoriu enorm între nord și sud, veți avea multă rezistență politică.”
Americanii strigă cel mai tare. Reprezentantul comercial al SUA a declarat că „există multe preocupări din partea noastră cu privire la modul în care acest lucru ne va afecta pe noi și relația noastră comercială”, deoarece continuă să producă aluminiu cu electricitate generată din cărbune.
Potrivit The Wall Street Journal:
Consiliul editorial al The Journal a spus: „Tarifele pe carbon arată cum politica climatică a devenit un proiect anti-creștere.” Ei îi oferă spațiu lui Kevin Cramer, un senator dintr-unul dintre cele mai mari state producătoare de cărbune, care a spus: „SUA nu are de ce să-și ceară scuze. Restul lumii trebuie să se curețe. SUA a fost lider mondial în reducerea emisiilor de carbon—reducând emisiile mai mult decât următoarele opt țări cu cele mai mari reduceri de emisii la un loc, între 2000 și 2016.”
Dar dacă produsele americane ar fi mai curate, nu ar exista griji cu privire la plata CBAM. Pare a fi un stimulent pentru a-și îmbunătăți performanța.
Alții consideră că UE nu merge suficient de departe. Fondul Mondial pentru Natură (WWF) numește schema „neterminată”. Acesta dorește ca banii strânși să fie investiți în țările care au plătit. „WWF deplânge faptul că colegiuitorii nu au convenit asupra utilizării veniturilor generate prin vânzarea certificatelor CBAM pentru a finanța acțiuni climatice în afara UE.” De asemenea, dorește ca UE să se decarbonizeze mai rapid.
Acest lucru numit CBAM este prea complicat și controversat. În ultima noastră postare total plictisitoare despre tarifele pe aluminiu, care se plângea de taxele americane pe aluminiul importat, am concluzionat că „emisiile de carbon nu recunosc granițele, și nici producția de aluminiu nu ar trebui să o facă.” Materialele și produsele ar trebui să provină din sursa cu cele mai scăzute emisii de carbon. Ar trebui să existe un mecanism internațional pentru a recunoaște unde se află aceasta și pentru a impune o taxă mare pe carbon pe sursele cu emisii ridicate, oriunde s-ar afla ele, fie că este vorba de Kentucky, Polonia sau China.
Să fie simplu: Dacă emite carbon, este taxat. Acesta este genul de stimulent de care avem nevoie.
