Această descoperire îngrijorătoare făcută de cercetători din Marea Britanie este una dintre primele care urmărește plasticul prin lanțul trofic de apă dulce.
Un studiu nou a examinat modul în care microplasticele călătoresc prin rețeaua trofică de apă dulce. Este binecunoscut faptul că animalele întâlnesc plastic în mediile marine și pe uscat, dar se știe puțin despre modul în care fragmentele minuscule de plastic (cu o dimensiune de 5 mm sau mai puțin) pătrund în corpurile lor. Pentru a afla mai multe, oamenii de știință de la Universitatea Cardiff din Țara Galilor, Marea Britanie, au examinat păsări numite vidre de râu (dippers), care vânează insecte subacvatice și pești mici prin vânătoare sau scufundare în râurile de apă dulce.
Vidrele de râu (dippers) au fost considerate de mult timp o specie indicatoră cheie pentru mediu pe cinci continente. Din introducerea studiului: „Cele cinci specii de Cinclus sunt limitate la râuri de munte sau de piemont cu curgere rapidă, unde ocupă o nișă foarte specializată, hrănindu-se aproape exclusiv cu nevertebrate acvatice.” Se știe că microplasticele apar în cantități mari în nevertebratele acvatice cu care se hrănesc vidrele de râu, așa că acestea au părut „un model potrivit pentru evaluarea transferului de plastic între nivele trofice.”
În acest caz, cercetătorii au analizat pelete regurgitate și excremente și au constatat că aproximativ jumătate din cele 166 de probe prelevate de la adulți și pui la 14 din cele 15 situri studiate conțineau fragmente de microplastic. Concentrațiile au fost mai mari în zonele urbane și păreau să provină din textile sintetice (95 la sută erau fibre) și deșeuri de construcții. Pe baza acestor date, cercetătorii estimează că vidrele de râu consumă până la 200 de fragmente de microplastic zilnic în timp ce se hrănesc cu dieta lor obișnuită și că acestea sunt deja prezente în corpurile organismelor pe care le vânează vidrele de râu.
Unul dintre autorii studiului, Joseph D’Souza, a declarat pentru BBC, „Faptul că atât de multe insecte de râu sunt contaminate face inevitabil ca peștii, păsările și alți prădători să consume aceste prăzi poluate — dar aceasta este prima dată când acest tip de transfer prin rețelele trofice a fost demonstrat clar la animalele de râu libere.”
Se pare că fragmentele trec rapid prin păsări, deoarece cantitățile găsite în materii fecale au fost similare cu ceea ce cercetătorii au estimat că era ingerat, dar există îngrijorare cu privire la potențialii contaminanți care ar putea fi introduși în corpurile păsărilor de către aceste materiale plastice, precum și cu privire la o senzație artificială de sațietate.
Steve Ormerod, profesor la Institutul de Cercetare a Apei al Universității Cardiff, și-a exprimat consternarea față de descoperiri. El este citat în EcoWatch:
Acest lucru sperăm că îi va ajuta pe oameni să se gândească la poluarea cu plastic în sălbăticie mai aproape de casă. Atât de des, știrile pe care le vedem se concentrează pe animale marine exotice, cum ar fi o balenă care a înghițit prea mult plastic, o broască țestoasă marină cu un pai în nas, un căluț de mare ținând un bețișor de bumbac. Acest lucru perpetuează ideea că contaminarea rampantă cu plastic pe întregul lanț trofic se întâmplă în altă parte, departe, și totuși, se află chiar în curțile noastre.
Acest studiu se alătură corpusului tot mai mare de dovezi că plasticul este insidios omniprezent, că nu se oprește la niciun nivel al lanțului trofic, ci va continua să se bioacumuleze, compromițând sănătatea fiecărei specii. Singura soluție este oprirea producției de plastic superfluu la sursă, limitarea utilizării materialelor plastice de unică folosință și optarea pentru cele reutilizabile ori de câte ori este posibil, și avem nevoie de politici guvernamentale pentru a ne asigura că acest lucru se întâmplă într-un mod complet și consecvent.
