Atunci când concepem sisteme de producție alimentară durabile și ecologice, căutăm adesea să imităm cele mai de succes ecosisteme naturale pe care le găsim în jurul nostru, în lumea naturală.
Designul unei păduri comestibile este un exemplu cheie. Acesta implică crearea unor sisteme funcționale de producție alimentară care imită ecologia ecosistemelor naturale de pădure sau de codru. În designul unei păduri comestibile, un aspect interesant de luat în considerare este cum putem accelera succesiunea ecologică pentru a ne atinge obiectivele într-un mod mai rapid.
Ce este succesiunea ecologică?
Succesiunea ecologică se referă la procesul prin care un sistem ecologic evoluează în timp. Sistemele ecologice trec de obicei printr-o serie de stadii previzibile pe măsură ce se schimbă și evoluează.
Luați, de exemplu, evoluția unei păduri naturale. De pe solul gol, plantele ierboase anuale dispersate de vânt vor sosi, de obicei, primele. Acești pionieri vor coloniza un sit și au adaptări care le permit să supraviețuiască și să îmbunătățească condițiile pentru ca comunitățile de plante ierboase să evolueze.
După stabilirea comunităților ecologice de ierburi, plante cu flori și leguminoase, solul se modifică într-o măsură în care poate începe să susțină speciile de arbuști. Apare un microclimat nou, mai protejat, iar speciile mici de arbori pionieri pot începe să crească. Arborii pionieri creează desișuri și își modelează mediul; un tânăr ecosistem forestier începe să apară; iar solurile se schimbă pentru a susține creșterea unei varietăți mai largi de specii lemnoase.
Pe măsură ce tânara pădure crește, arborii pionieri sunt treptat depășiți în competiție, umbriți și înlocuiți de alți arbori, de obicei specii cu o durată de viață mai lungă. Pe măsură ce acești arbori ajung la maturitate, creând un grad mai mare de acoperire a coronamentului cu o creștere stratificată sub-arboret, putem atinge stadiul de climax al unei păduri. Acest stadiu de climax nu este, totuși, sfârșitul călătoriei, iar o pădure sau un codru va continua să se schimbe și să evolueze în timp.
Aceasta este, desigur, o simplificare a procesului, dar oferă o idee generală despre cum evoluează astfel de ecosisteme. Privind acest lucru, putem învăța multe despre aceste schimbări și le putem folosi în avantajul nostru pentru a accelera procesul natural și a ajunge mai repede la un ecosistem matur bazat pe arbori.
De ce să accelerăm succesiunea ecologică?
Procesul de succesiune ecologică care ne conduce la pădurea de climax va dura, de obicei, între 50 și 150 de ani. Cu abordarea potrivită, însă, putem accelera acest proces și crea o pădure de climax funcțională ecologic în aproximativ zece ani. Accelerarea succesiunii ne poate ajuta să reparăm, să restaurăm și să „re-sălbăticim” într-un interval de timp care ne permite să folosim aceste strategii pentru a aborda o serie de probleme locale și globale.
Accelerarea acestui proces natural ne permite, de asemenea, să dezvoltăm sisteme pentru producția de alimente care lucrează cu natura, mai degrabă decât împotriva ei, și să stimulăm biodiversitatea, reziliența și randamentele mai rapid pentru a asigura securitatea alimentară la diverse scări.
Cum să faci asta în designul unei păduri comestibile
Pădurile naturale bătrâne și pădurile secundare sunt sisteme complexe, multistratificate, care au durat adesea ani de zile să evolueze. Dar atunci când imităm astfel de sisteme și creăm păduri comestibile, nu trebuie să așteptăm procesul natural de succesiune.
În schimb, putem scurta procesul prin proiectarea și plantarea atentă a straturilor de vegetație simultan. Putem planta arborii, arbuștii, plantele ierboase potrivite etc., pentru un sit anume, pentru a accelera parcursul sistemului către stadiul de pădure de climax.
Prin practicile noastre, putem asigura o funcționare ecologică complexă și rezilientă într-un interval de timp mult mai scurt. Ar trebui:
- Să folosim ceea ce crește deja pe un sit, notând ce ar putea funcționa pentru a îndeplini anumite nișe ecologice și să realizăm tăiere și lăsare pe loc sau mulcire peste vegetația existentă pentru a hrăni solul, mai degrabă decât să o îndepărtăm de pe sit.
- Să introducem plantele pionier potrivite, rezistente și robuste, pentru o situație specifică, bazându-ne pe specii care pot crește bine și ușor într-un anumit mediu pentru a îmbunătăți condițiile de creștere pentru numeroase alte specii.
- Să îmbunătățim solul nu numai prin plante pionier selectate cu grijă, ci și prin tăiere și lăsare pe loc, mulcire, etc., pentru a adăuga mai multă materie organică în sol; acest lucru accelerează procesul care are loc în mod natural atunci când, de exemplu, plantele foioase își pierd frunzele și returnează nutrienții pe care îi conțin sistemului.
- Să gestionăm apa cu înțelepciune, introducând lucrări de terasament și alte elemente pentru a îmbunătăți condițiile de creștere pe un sit și pentru a permite stabilirea mai rapidă a ecosistemelor mai biodiversificate.
- Să substituim plantele pentru a umple anumite nișe ecologice, imitând cât mai fidel ecosistemul forestier natural din zonă, alegând cu grijă plantele pentru a obține un randament și a ne satisface propriile nevoi.
- În final, am putea lua în considerare și înrolarea inginerilor de ecosistem sălbatic – cum ar fi castori, de exemplu, sau rotirea atentă a animalelor domestice prin sistem – pentru a promova un sol sănătos, comunități de plante sănătoase și schimbări benefice care ne accelerează atingerea obiectivelor.
