Într-o scurtă recenzie a cărții lui Jason Hickel, „Mai puțin înseamnă mai mult: Cum degrowth-ul va salva lumea,” am remarcat că nu va fi populară în America de Nord. Într-adevăr, discreditarea degrowth-ului a devenit o industrie în creștere.
Hickel definește degrowth-ul ca fiind „o reducere planificată a consumului de energie și resurse pentru a readuce economia în echilibru cu lumea vie, într-un mod sigur, just și echitabil.” El pledează pentru „o economie care este organizată în jurul bunăstării umane în loc de acumularea de capital; cu alte cuvinte, o economie post-capitalistă. O economie mai corectă, mai justă și mai grijulie.”
În recenzia mea, am remarcat că „va fi respinsă ca o diatribă comunistă dacă va ajunge vreodată în America de Nord.” Și se pare că asta se întâmplă.
Discreditarea degrowth-ului nu este nouă: După un atac american anterior al lui Bryan Walsh de la Axios, am scris: „Nu discreditați degrowth-ul, ar putea fi cheia decarbonizării.” Apoi economistul Branko Milanovic a numit degrowth-ul gândire semi-magică și apoi de-a dreptul magică. Acum o avem pe Kelsey Piper în Vox întrebând: Putem salva planeta prin micșorarea economiei?
Lui Piper îi place capitalismul și boom-ul economic din ultimii 70 de ani, spunând că „înseamnă multe lucruri. Înseamnă tratamente pentru cancer și unități de terapie intensivă neonatală și vaccinuri împotriva variolei și insulină. Înseamnă că, în multe părți ale lumii, casele au instalații sanitare interioare, încălzire pe gaz și electricitate.”
Am putea începe prin a observa că multe dintre aceste lucruri minunate nu au nimic de-a face cu capitalismul și un boom vechi de 70 de ani. Insulina a fost dezvoltată acum 100 de ani, iar patentul a fost vândut pentru un dolar, astfel încât toată lumea să o poată avea. Electrificarea Americii a fost considerată una dintre conspirațiile socialiste ale lui Franklin Roosevelt. Îngrijirea neonatală în SUA este printre cele mai proaste din lume.
S-ar putea, de asemenea, să remarcăm că capitalismul neînfrânat le-a oferit americanilor SUV-uri, turism spațial și cea mai uimitoare casă-monstru de pe TikTok.
Argumentul actual este dacă avem nevoie de degrowth, sau dacă putem realiza „decoupling” (decuplare), prin care separăm creșterea de emisiile de carbon trecând la surse de energie cu zero emisii de carbon, astfel încât să ne putem bucura de creșterea noastră economică. Și, într-adevăr, în multe țări, inclusiv în SUA, creșterea a sporit și s-a decuplat de ritmul creșterii emisiilor.
Dar, per total, emisiile continuă să crească. Piper scrie:
Răspunsul se află probabil undeva la mijloc. Am dedicat un capitol din cartea mea, „Cum să trăiești un stil de viață de 1,5 grade,” întrebării degrowth-ului și decoupling-ului.
Problema fundamentală este că economia este construită pe consumul de energie. Potrivit economistului Robert Ayres, economia este consum de energie: „Sistemul economic este în esență un sistem pentru extragerea, procesarea și transformarea energiei ca resurse în energie încorporată în produse și servicii.”
Sau, cum am interpretat-o eu – scopul economiei este de a transforma energia în obiecte. Vaclav Smil a scris în cartea sa „Energie și Civilizație”:
Smil, în următoarea sa carte despre creștere, (scurtă recenzie aici) a remarcat că nimeni nu dorește cu adevărat să decupleze energia de economie, și astfel toată lumea promite soluții high-tech precum captarea carbonului, mini-reactoare nucleare și, bineînțeles, hidrogenul, schimbând forma energiei. Decoupling-ul este una dintre acele fantezii:
Eram confuz și sceptic cu privire la ambele, degrowth și decoupling, până am citit lucrarea lui Samuel Alexander, co-director al Simplicity Institute, și am realizat că totul suna foarte mult ca și conceptul de suficiență pe care l-am propovăduit de mult timp pe PlanetaNoastra, punând întrebarea: Ce este suficient? De ce să conduci o mașină dacă o bicicletă electrică te poate duce acolo? Alexander, care a scris despre suficiență cu mult înainte ca eu să aflu despre ea de la Kris de Decker, a scris: „Scopul nostru nu ar trebui să fie să facem „mai mult cu mai puțin” (care este paradigma defectuoasă a creșterii verzi), ci să facem „suficient cu mai puțin” (care este paradigma suficienței).”
Așa că acum devine personal, despre felul în care trăim. Fără îndoială, unii cititori își dau ochii peste cap că vorbesc despre responsabilitatea personală, dar studiile au arătat că 72% dintre emisii provin din stilurile noastre de viață, fie din alegere, fie din necesitate. Am făcut haz de necaz cu asta în cartea mea: Când Gwyneth Paltrow s-a despărțit de soțul ei, a descris-o ca pe o „decuplare conștientă”, spre amuzamentul multora. Am furat termenul și l-am schimbat în „decuplare conștientă”:
Așadar, mi-am decuplat conștient transportul de combustibilii fosili mergând pe jos sau cu bicicleta, dieta mea mâncând sezonier și local, iarna mea trecând de la snowboarding la o distanță de două ore de mers cu mașina la schi fond în parcul local.
Economia nu trebuie să se prăbușească din cauza degrowth-ului. Am un credit ipotecar care plătește pentru renovarea ce mi-a permis să-mi împart casa în două, și am plătit mai mult pentru bicicleta mea electrică decât am obținut când mi-am vândut Miata. Oamenii au în continuare nevoie de un acoperiș deasupra capului și de transport și divertisment, dar poate că pur și simplu nu au nevoie de atât de mult din toate.
Nu este o chestiune de degrowth versus decoupling. Avem nevoie de puțin din ambele, o sinteză pe care am putea-o numi suficiență. Am scris despre asta aici, dar Alexander a spus-o mai bine:
