Acum aproape exact patru ani, am întrebat dacă insula de bucătărie va dispărea în sfârșit. La vremea respectivă, am remarcat că insulele de bucătărie deveniseră atât de mari încât erau acum continente și existau arhipelaguri de insule multiple. Mai recent, într-o discuție despre lecțiile de design din pandemie, am sugerat că poate nu era o idee atât de bună ca toată lumea să-și facă treaba și să pregătească mâncarea pe insula de bucătărie și că o bucătărie separată avea sens într-un loc unde vrei să poți curăța suprafețele ușor și să ventilezi corespunzător.
Cu toate acestea, încă o dată, este clar că nu sunt în ton cu tendințele de design ale momentului, cel puțin conform materialelor primite la V2com Newswire. Insula de bucătărie prezentată mai sus în Cube House din Brooklyn de Palette Architecture nici măcar nu încape în poză. Cu fotografiile atâtor bucătării deschise superbe cu insule gigantice disponibile, s-a ridicat din nou întrebarea: De unde a venit această tendință și de ce o urmăm încă?
Două aspecte cheie ale sustenabilității sunt eficiența și suficiența – oferă aceste bucătării vreunul dintre ele?
Mulți istorici ai bucătăriei nord-americane îi creditează – sau îl blamează, după caz – pe arhitectul american Frank Lloyd Wright, care a început să proiecteze bucătării deschise în anii 1930. În cartea sa din 1954, „Casa Naturală”, a scris:
Serios, el crede că asta își doresc oamenii? De aceea, în Europa, arhitecta austriacă Margarete Schütte-Lihotzky proiecta bucătării mici, eficiente, separate pentru a nu avea tata, pipa și ziarul pe toată masa din bucătărie. De asta încercau oamenii să scape.
Alții spun că bucătăreasa și personalitatea TV americană Julia Child a avut o mare influență asupra popularității insulei, care este cu adevărat necesară în emisiunile culinare pentru ca bucătarul să poată privi publicul și ajutoarele să se poată ascunde în spatele ei. Marlen Komar a scris pentru The Kitchn: „Urmărind-o pe Julia cum adaugă bețișoarele de unt stând la insula ei la televizor a schimbat percepția oamenilor asupra spațiului de lucru, transformându-l într-un loc unde îți poți șlefui abilitățile culinare, te poți distra experimentând rețete noi și îți poți impresiona oaspeții cu aperitive sofisticate.”
În toate fotografiile profesionale uimitoare, bucătăriile sunt impecabile. Nu vezi oalele și tigăile și copiii făcându-și temele în Louis-Hémon House de Issadesign. Nu vezi oameni gătind și nu există bețișoare de unt.
Așa cum se vede în La Papillon Residence de Luc Plante architecture + design, există de obicei o zonă de luat masa chiar lângă insulă, care pare să poată găzdui mai puține persoane. Când totul este un spațiu deschis, te întrebi unde mănâncă de fapt oamenii. Pare o duplicare inutilă și o mulțime de scaune.
Deci, unde mănâncă de fapt oamenii când au ambele spații? Acest desen faimos dintr-un studiu, „Viața Acasă în Secolul XXI”, a urmărit modul în care o familie își folosește casa și a constatat că toată lumea stă în bucătărie. A constatat, de asemenea, că acest lucru nu îi făcea pe ocupanți deosebit de fericiți:
Wright nu a proiectat insule. Și bucătăria cu toate punctele roșii este o bucătărie mare, larg deschisă, în formă de U. Ceea ce este cel mai interesant la toate aceste insule moderne este că acționează ca separatoare, menținând planul și perspectivele deschise, dar ținându-i departe pe oamenii care nu gătesc efectiv. Bucătăriile în sine nu sunt atât de mari și sunt amenajări eficiente tip galerie, care au fost practic inventate de Schütte-Lihotzky cu bucătăria sa din Frankfurt.
Așadar, de ani de zile pe PlanetaNoastra, mă plâng că ar trebui să învățăm de la Schütte-Lihotzky și să construim bucătării separate, astfel încât oamenii să poată pregăti cina fără întreruperi, și să nu aibă tata și copiii împrăștiați pe toată masa. Într-un fel, asta fac aceste insule lungi și late: țin pe toată lumea departe de zona de gătit.
Le permit designerilor să amenajeze bucătăria în ceea ce s-a dovedit a fi cel mai eficient mod; asta vezi în orice, de la restaurante la submarine.
Sunt bucătării Frankfurt cu un blat lat și lung în loc de un perete. Poate că am fost prea critic cu ele.
