Noul documentar National Geographic despre Jane Goodall este o scrisoare de dragoste de 90 de minute adresată ei — și sunt de acord cu asta.
Recunosc că nu există nicio modalitate posibilă pentru mine să scriu o analiză imparțială despre Goodall. Primatologină revoluționară, feministă, etolog, fostă baronă, antropologă, pasionată conservatoare și activistă neobosită este eroina mea.
Perspectiva documentarului este profund respectuoasă față de viața și munca acestei femei, așa că este logic ca animalele să fie în centrul poveștii — așa cum și-ar dori Goodall.
„Jane” a fost regizat de talentatul Brett Morgen („The Kid Stays in the Picture” și „Kurt Cobain: Montage of Heck”) și include imagini incredibile de apropiere din anii 1960, considerate pierdute până în 2014. Muzica frumoasă a lui Philip Glass oferă filmului coloana sonoră pe care o merită. Nu mă surprinde, după ce am văzut filmul, că este pe lista scurtă Oscar pentru documentare.
Frumusețea unei minți deschise
Pentru început, aflăm puțin despre viața timpurie a lui Goodall, inclusiv dorința ei din copilărie de a merge în Africa și de a studia animalele, și un detaliu interesant despre cum, atunci când visa la viitorul ei din copilărie, ea „visa ca un bărbat”. Erau singurele exemple de exploratori pe care îi cunoștea. Familia ei, neputând să-și permită să o trimită la facultate, a încurajat-o să-și urmărească visele, iar mama ei, în special, a fost foarte sprijinitoare. Goodall a lucrat ca ospătăriță ani de zile pentru a strânge bani pentru a merge în Africa. Ea lucra ca secretară pentru Louis Leakey, celebrul primatolog, când a avut ocazia să meargă în Africa timp de șase luni pentru a studia cimpanzeii în sălbăticie. Oamenii știau aproape nimic despre verii noștri cimpanzei când Goodall a mers în Tanzania și a început să ia notițe, așa cum dezvăluie trailerul de mai sus.
Goodall nu a fost considerată o femeie de știință, la început. „Am vrut să mă apropii cât mai mult de a vorbi cu animalele, și să mă mișc printre ele fără frică”, spune ea. Dar știința bună este adesea făcută de cei care nu au fost instruiți formal; mintea lor este deschisă la întrebări noi și la găsirea de modalități noi de a răspunde la aceste întrebări. Așa a fost cazul lui Goodall, care era ignorantă față de ideile populare despre cimpanzei de la acea vreme. Mintea ei proaspătă a fost unul dintre motivele pentru care Leakey a trimis-o pe tânăra femeie ambițioasă și dornică de aventură să facă această muncă și nu pe cineva mai ancorat în mediul academic.
La sosirea în Parcul Național Gombe, Goodall a străbătut pădurile în fiecare zi în căutarea cimpanzeilor sălbatici. A văzut alte animale sălbatice, dar cimpanzeii au fost greu de găsit la început, fiind observați doar de la distanță. Cu toate acestea, spune ea în narațiunea documentarului: „Am descoperit că trăiesc în visul meu, în propria mea lume a pădurii”. Acest timp, spune ea, a fost unul dintre cele mai fericite din viața ei, rătăcind prin pădurile noii sale case, făcând observații și colectând date. Minunatele vizualizări de date manuale luate din caietele lui Goodall sunt un exemplu frumos al modului în care se făcea știința înainte de computere.
Viața dincolo de munca ei
Deși alții au găsit ciudat că locuia singură în pădurile Africii (mama ei s-a alăturat în cele din urmă pentru sprijin, companie și ca o fel de chaperonă), Goodall spune: „Am avut această senzație nebună: „Nimic nu mă va răni. Sunt menită să fiu aici.” Ea s-a acomodat foarte bine cu „singurătatea ca mod de viață” înainte de a fi acceptată în sfârșit în „lumea magică” a cimpanzeilor sălbatici și a putut să înceapă observațiile sale serioase asupra obiceiurilor, structurilor familiale și reproducerii cimpanzeilor. Modul în care Goodall vorbește despre această perioadă, pe un ton reverențios în imaginile de arhivă din acea vreme — păsări minunate cântând în verdeața luxuriantă a Tanzaniei — aruncă o vrajă asupra primelor 20 de minute ale filmului care m-a făcut să plâng. Sufletele mai puțin sentimentale probabil că se vor minuna pur și simplu de situație, muzica minunată și optimismul și curiozitatea lui Goodall.
De acolo, documentarul detaliază modul în care Goodall a colectat detalii necunoscute despre cimpanzei, inclusiv imagini uluitoare ale dovezilor că cimpanzeii folosesc unelte, o descoperire care a zguduit establishmentul de atunci (se credea că oamenii erau singurii utilizatori de unelte). Deoarece acesta este un film despre Goodall, munca ei este în prim-plan, dar filmul include și povestea modului în care s-a îndrăgostit de primul ei soț, un baron britanic și fotograf de animale sălbatice, și de ce a părăsit postul din Gombe și le-a permis studenților cercetători să preia observațiile cimpanzeilor sălbatici. Între timp, ea și soțul ei au plecat în Serengeti pentru a realiza filme despre animale sălbatice și pentru a-și crește fiul mic. Poate că una dintre părțile mele preferate din documentar este atunci când Goodall vorbește despre modul în care o mamă cimpanzeu i-a influențat propriul stil parental.
La fel ca drumețiile ei neobosite, viața personală a lui Goodall, munca ei cu cimpanzeii și soarta faunei sălbatice africane au avut multe suișuri și coborâșuri. Dar acesta este un lucru reconfortant, având în vedere cât de mare a fost impactul lui Goodall în a învăța lumea despre animale. Programul ei Roots & Shoots a influențat milioane de copii către conservarea mediului și a faunei sălbatice.
Este o viață lungă, dacă ai noroc, și Jane Goodall a demonstrat cât de departe te poate duce pasiunea.
