Jane Goodall își celebrează cea de-a 80-a aniversare pe 3 aprilie 2014, o altă realizare pentru una dintre cele mai îndrăgite femei de știință în viață. Nu doar că a schimbat modul în care privim cimpanzeii și pe noi înșine, dar a contribuit la umanizarea științei. Nu un profesor bătrân și plictisitor a fost primul care a raportat în 1960 că cimpanzeii mănâncă carne și folosesc unelte – ci o secretară de 26 de ani, relaționabilă, fără diplomă universitară.
Goodall a obținut ulterior un doctorat de la Universitatea Cambridge și a devenit de facto legătura pentru rudele noastre vii cele mai apropiate. De-a lungul a cinci decenii, ea a fost, de asemenea, o apărătoare de renume mondial a drepturilor animalelor și a protecției mediului. Acum este Mesager al Păcii al ONU și Damă a Imperiului Britanic, printre zeci de alte titluri, și deține titluri onorifice de la cel puțin 40 de universități. După cum poate atesta curriculum vitae ei, nu mai are multe de demonstrat.
Dar chiar și la 80 de ani, Goodall este departe de a fi terminat. Chiar în această săptămână, participă la un gală de aniversare la San Francisco pentru a strânge bani pentru cimpanzeii orfani, promovând cea mai recentă carte a sa, „Sămânțe de Speranță„, și ajută la promovarea filmului Disney Nature Films, „Urși,”, un nou film de la Disney Nature. „O, este îngrozitor”, spune ea, râzând, într-un interviu cu PlanetaNoastra în această săptămână. „Este doar o săptămână grea. Sunt cele trei B-uri: ziua de naștere, cartea și urșii.”
A fost, de asemenea, o perioadă dificilă de 12 luni pentru Goodall, care plănuia să lanseze „Sămânțe de Speranță” în aprilie 2013, înainte ca Washington Post să găsească pasaje care au fost preluate din alte surse fără atribuire. Goodall a fost rapidă să își prezinte scuzele, spunând că a fost „îngrijorată” de descoperire. De atunci, ea a explicat că „notarea haotică” a dus la aceste omisiuni, spunând revistei Mosaic „Nu sunt suficient de metodică, cred. În unele cazuri, dacă te uiți în caietele mele, nu există nicio modalitate de a ști dacă este din discuțiile cu cineva sau dacă este ceva ce am citit pe internet.”
„Sămânțe de Speranță” a fost totuși retrasă de editură înainte de lansarea din 2013. Goodall a petrecut luni de zile revizuind și adăugând la carte – o operă atât personală, cât și amplă despre regnul vegetal, inspirată de munca ei deja extinsă asupra animalelor – și a fost lansată în această săptămână de aceeași editură. Am vorbit cu Goodall telefonic marți din hotelul ei din San Francisco, acoperind noua ei carte și o gamă largă de alte subiecte. Iată câteva momente importante din conversația noastră:
În „Sămânțe de Speranță”, pare că ați avut o fascinație de-o viață pentru plante?
Pur și simplu am crescut iubind plantele, animalele și natura. Totul. Acele desene și picturi [din copilărie] din cartea mea, nu erau teme pentru școală. Pur și simplu îmi plăcea să le fac. Să urmăresc insectele și frunzele, mugurii care se deschid primăvara. Nu știu, cred că m-am născut așa. Cred că mulți copii sunt așa, apoi sunt cumva îndepărtați de această dragoste timpurie, sunt ținuți departe de natură.
Ce vă interesează la plante?
Presupun că varietatea extraordinară și adaptările și modul în care, dacă luați doar orhideele, diferitele moduri în care au evoluat toate aceste moduri diferite de polenizare. Găsesc toate acestea fascinante. Această plantă ciudată din Africa care are același rizom de 2000 de ani. Atât de multe forme diferite au evoluat în atât de multe climate și ecosisteme diferite, și asta găsesc eu cu adevărat fascinant.
Scrieți în carte că „pacea pădurii a devenit parte din ființa mea”. Credeți că lumea ar fi mai pașnică dacă toată lumea ar petrece mai mult timp în păduri?
Da, și nu doar în păduri. Există o pace extraordinară în Alpi, în pajiștile alpine sau în mijlocul Serengetiului. Nu trebuie neapărat să fie în pădure. Găsesc pace în toate aceste locuri sălbatice. Nu am fost niciodată atrasă de deșert, dar când sunt în deșert, este atât de mult de admirat.
Oamenii trebuie să trăiască sau să lucreze într-o pădure pentru a o aprecia, așa cum ați făcut în Gombe? Sau o apreciere mai abstractă este suficientă?
Nu, cred că trebuie să fii acolo. Trebuie să simți și să fii parte din ea. Trebuie să simți pe ce mergi sau pe ce stai întins, să o mirosi. O poți vedea la televizor, dar nu poți face parte din ea decât dacă ești acolo.
De ce credeți că unii oameni nu respectă copacii sau pădurile?
Cred că are diferite cauze. Una ar fi sărăcia extremă: Distrugi pădurea pentru că ești sărac, ești disperat să-ți hrănești familia și restul terenului nu mai este fertil. Dar apoi mai este și stilul de viață materialist occidental, unde banii sunt aproape adorați în sine. Această căutare constantă și luptă pentru a deveni din ce în ce mai mare. Dar cât de mare poți deveni?
Ce schimbări sunt necesare pentru a opri defrișările din întreaga lume?
Gândește-te doar la consecințele defrișărilor. Știm cum este legată de eliberarea de CO2 în atmosferă. Și ONU spune că schimbările climatice afectează acum fiecare colț al planetei. Oamenii se luptă cu ea. Clasa de mijloc în creștere din întreaga lume mănâncă din ce în ce mai multă carne, ceea ce înseamnă că trebuie crescute mai multe animale și trebuie defrișate mai multe păduri pentru a hrăni aceste animale sărace.
Deci, ideea de a încerca să dai o valoare unui copac, astfel încât să fie mai valoros în picioare decât tăiat, ar fi o modalitate foarte bună de a avansa. Dacă guvernele ar putea câștiga puțin mai mulți bani păstrând copacii în picioare decât vânzând drepturi de exploatare forestieră, asta este ceea ce avem nevoie.
Ce vă oferă cea mai mare speranță pentru salvarea habitatelor faunei sălbatice?
Două lucruri: Unul este tineretul. Roots & Shoots este acum în 136 de țări. Credem că există cel puțin 150.000 de grupuri active și numărul crește tot timpul. Există din ce în ce mai mult interes. Vorbim acum despre un parteneriat cu Cercetașii și colaborăm cu multe alte grupuri de tineret. Am început în Iran, Abu Dhabi și avem 900 de grupuri în China. În cultura chineză, în confucianism, există rădăcini adânci în natură. Multe culturi au acest respect profund pentru natură la început, așa că, ajutând copiii să înțeleagă de unde provin, asta ar putea fi util.
Și celălalt lucru este rezistența extraordinară a naturii. Plantele sunt cele care pot readuce viața într-un ecosistem mort. Am văzut-o cu ochii noștri în jurul Gombe.
„Sămânțe de Speranță” urma să fie lansată inițial luna trecută aprilie, dar a fost amânată…
Așa este, am fost acuzată de plagiat, ceea ce a fost un șoc real pentru mine. Au fost câteva rânduri care au fost preluate de pe site-uri web. Dar asta este remediat acum. Cred că dacă te uiți la capitolul de la sfârșitul cărții intitulat „Recunoștință”, vei vedea că am încercat să-i recunosc pe toți cei care m-au ajutat în vreun fel.
Pur și simplu nu mi-am dat seama că aceste lucruri pot fi plagiat. Cu o privire retrospectivă, cred că sunt fericită pentru că acum cartea este mult mai bună. Am putut să-mi fac timp și să o îmbunătățesc, dar au apărut și unele lucruri noi pe care le-am putut include. A fost un șoc pe atunci și m-am gândit „Doamne, plagiat? Sună îngrozitor.” M-a șocat în mod deosebit pentru că încerc întotdeauna din răsputeri să-i recunosc pe toți, fie într-o prelegere, fie într-o carte, sau indiferent ce este. Dar acum sunt mai înțeleaptă.
Dacă cartea inspiră pe cineva să ajute sau să învețe despre plantele sălbatice, ce ați sugera?
În primul rând, uitați-vă mai mult în jur. Nu treceți pe lângă copac, uitați-vă la copac. Uitați-vă la frunze. Vedeți cum au împins mici bucăți de plante și iarbă în cele mai improbabile locuri, tenacitatea vieții.
Și dacă au mijloace să aducă specii native în grădinile lor, pentru a ajuta fauna sălbatică, din ce în ce mai mulți oameni fac asta. Și folosiți-vă vocea pentru a spune, vă rog, nu tăiați acel copac. Găsiți o cale să nu o faceți. Vocile oamenilor se adună și pot face o diferență.
Aveți deja planuri pentru următoarea dvs. carte?
[Râde] Îmi iau o pauză. Cred că am scris o carte cu termen limită în ultimii 13 ani. Acum tot ce pot face este să țin pasul cu lucrurile care vin din toată lumea. Cererile sunt enorme. Îmi pasă de prea multe probleme, asta e problema.
Ce proiect vă entuziasmează cel mai mult acum?
Roots & Shoots, fără îndoială. Asta acoperă totul. Nu pot să dedic mult timp protecției rinocerilor, de exemplu, dar prin programul nostru Roots & Shoots îi educăm pe copii și aceștia pot lucra la soluții pentru asta. Acesta este programul prin care simt că pot realiza cel mai mult.
