De la vârful noroios al Muntelui Everest la câmpurile de gheață din Groenlanda aflate în retragere, cadranul cuptorului global urcă neîncetat.
Și, la fel, și cadranul aparatului de aer condiționat.
Clima se poate schimba, dar obiceiurile vechi mor greu. Nimeni nu vrea să transpire în timpul unui val de căldură. Și, într-adevăr, aerul condiționat poate salva vieți – chiar dacă pe termen lung contribuie indirect la a lua vieți.
Toate acele unități de aer condiționat care funcționează în case și birouri lucrează neobosit pentru a combate căldura. În același timp, emisiile și particulele pe care le eliberează în atmosferă înrăutățesc situația noastră.
Este o dilemă cu care oamenii de știință se confruntă de zeci de ani: Cum ne putem menține spațiile de locuit… locuibile, fără să adăugăm la problema planetară care este încălzirea globală?
Și totuși, termitele par să fi rezolvat totul cu mult timp în urmă. Mușuroaiele asemănătoare catedralelor pe care le construiesc – adesea înalte de peste 2 metri – pot funcționa mult ca niște plămâni gigantici, răcind și încălzind camera interioară mică unde locuiesc insectele.
Este genul de configurație care a rezistat tot felul de condiții meteorologice extreme de-a lungul mileniilor. Și genul care inspiră inginerii studenți să emuleze.
Inspirându-se din manualul de construcție al termitelor, o echipă din cadrul programului de Design Industrial de la California State University, Long Beach, a dezvoltat o izolație care ar putea revoluționa modul în care sunt răcite casele și birourile.
Ei au numit materialul, care este încă în faza incipientă de testare, Phalanx.
„Ideea pentru Phalanx a pornit de la descoperirea noastră că răcirea și încălzirea clădirilor contribuie cu cea mai mare cantitate de emisii de CO2 în atmosferă”, a explicat membrul echipei Albert Gonzalez pentru MNN prin e-mail. „Scopul nostru a fost să găsim o modalitate pasivă de a răci clădirile și de a limita utilizarea unităților HVAC. Am început prin a analiza eonii de cercetare și dezvoltare realizate de mama natură.”
Au venit cu un sistem de panouri care ar putea fi atașate structurilor existente, în special în locurile unde soarele bate cel mai puternic.
Acele foi izolatoare cuprind trei straturi, fiecare inspirându-se din lumea naturală. În timp ce ingineria termitelor inspiră stratul din mijloc, primul strat se uită la cactus – o plantă renumită pentru capacitatea sa de a rezista soarelui. Modelele ondulate, ceroase de pe acel strat, la fel ca pulpa de cactus, disipă și reflectă căldura.
Stratul exterior final canalizează strategiile de gestionare a soarelui ale cămilelor și chiar ale grâului. Acesta adună roua răcoritoare din aer sau extrage apă reziduală (apă gri) dintr-o jgheabă instalată dedesubt.
Toate acestea se adaugă unui sistem de răcire pasivă despre care inginerii studenți susțin că poate reduce dramatic dependența noastră de aerul condiționat.
Mai mult, nu consumă electricitate, nu are piese în mișcare și – spre deosebire de alte materiale noi promițătoare precum lemn super-rezistent care blochează soarele – poate fi atașat relativ ușor la structurile existente.
Primul test pentru Phalanx, însă, nu a decurs chiar așa cum spera echipa.
Au concurat pentru Premiul Ray of Hope din această lună – un premiu anual acordat inovațiilor care abordează probleme din lumea reală inspirându-se din lumea naturală. Acest premiu a fost acordat la începutul acestei luni companiei startup Watchtower Robotics pentru utilizarea roboților pentru a găsi și repara țevile de apă fisurate din orașe, o inovație care ar putea economisi aproximativ 20% din apa potabilă, curată, care se pierde în lume.
Faptul că nu s-au numărat printre finaliștii de săptămâna trecută ar putea face drumul pentru Phalanx puțin mai anevoios – conceptele câștigătoare beneficiază cu siguranță de prestigiosul premiu sub aripile lor – dar pentru această echipă nu este nicidecum un capăt de drum.
Caută să strângă suficiente fonduri pentru a ajuta la mutarea Phalanx într-o a doua fază de testare.
„În timpul testării noastre alfa, am văzut rezultate foarte promițătoare”, a menționat Gonzalez. „A existat o diferență de aproximativ 17 grade Celsius între configurația noastră Phalanx și cea de control. Acum, vrem să aplicăm Phalanx pe o clădire mică și să testăm o varietate de materiale pentru primul și al doilea strat pentru a vedea care oferă cele mai bune rezultate.”
Ca studenți, au timp de partea lor pentru a-și perfecționa ideile. Dar cel mai important aliat al lor în dezvoltarea Phalanx ar putea fi o planetă în continuă încălzire, care are nevoie disperată de idei noi, dacă vrea vreodată să respire din nou ușor.
