În iunie 2017, turnul Grenfell din Londra a luat foc, provocând moartea a 72 de persoane. A existat o reacție imediată din partea tabloidelor britanice de a da vina pe „țintele climatice greșite”, motiv pentru care am acoperit subiectul în PlanetaNoastra. Am subliniat că placarea fusese schimbată de la zinc, pe care arhitectul îl specificase inițial, la Reynobond PE, un material compus dintr-un strat subțire de aluminiu cu polietilenă la mijloc. Acesta a fost instalat peste 15 cm de izolație rigidă din poliizocianurat Celotex RS5000. Ambele materiale se presupunea a fi incombustibile, totuși, cumva, au luat foc, care s-a răspândit pe exteriorul clădirii, a topit toate ferestrele cu tâmplărie de plastic și a umplut clădirea cu fum toxic.
La momentul respectiv am scris o postare lungă încercând să explic ce credeam că s-a întâmplat și de ce, care s-a dovedit a fi destul de precisă. Credeam că am o idee destul de clară despre ce a mers greșit; am ales aceeași placare pentru ultimul proiect pe care l-am făcut ca arhitect – o lucrare prea mare pentru mine, pe care am obținut-o pentru că am propus un onorariu prea mic pentru a o realiza corect, care a implicat prea mulți consultanți lucrând în contradicție, pentru un client care schimba totul pe parcurs. Așa se întâmplă aceste lucruri și bănuiesc că sunt mulți arhitecți care gândesc la fel ca John Bradford în secolul al XVI-lea, în timp ce privea prizonierii duși la execuție: „acolo, doar prin harul lui Dumnezeu, merg și eu”. Am încheiat acea postare cu o predicție:
Dar nu există cuvinte pentru a descrie Faza II a unei anchete care analizează cum a fost proiectată și construită clădirea în felul în care a fost. Este de neînțeles. L-am întrebat pe Will Hurst, un jurnalist de la Architects’ Journal, cum a fost percepută [ancheta] de către industrie în Marea Britanie, iar el îi spune PlanetaNoastra:
Aveam de gând să descriu pas cu pas detaliile șocante apărute în urma anchetei, începând cu modul în care, conform Architects Journal, „era clar că firmele implicate în renovarea turnului Grenfell se sustrăgeau de la a-și asuma responsabilitatea pentru proiectarea sa. Antreprenorul, arhitectul și subantreprenorul și-au aruncat cu toții vina unul asupra altuia.” Asta mi s-a părut familiar. Apoi, sunt minciunile, testele falsificate, drogurile și amenințările. Cu toate acestea, Will Hurst indică un articol recent din Guardian care prezintă subiectul în detaliu.
Acestea nu sunt nici operațiuni mici, efemere, care mint și înșală; aceștia sunt giganți din construcții care lucrează la nivel mondial, Arconic, Celotex și Kingspan. Proiectarea, detalierea, execuția, procedurile de testare, inspecțiile, revizuirile, totul a fost, în cel mai bun caz, superficial și, în cel mai rău caz, criminal.
Ancheta este suspendată acum până în ianuarie din cauza virusului și a sărbătorilor, dar Andrew Beharrell, consilier al Pollard Thomas Edwards, scrie în Architects Journal despre cum „acuzațiile și revelațiile care ies la iveală din Ancheta Grenfell sunt profund șocante”.
El solicită cercetare, testare și certificare independente, sugerând că organizațiile actuale care efectuează testele sunt prea strâns legate de industrie. El consideră că sistemele de construcție sunt prea complexe și că ar trebui să existe mai multă standardizare, în special pentru locuințele de serie. Și solicită o responsabilitate mai mare.
Aceasta este o cerință mare atunci când există un consultant pentru fiecare aspect în mod specific, astfel încât să nu fie necesar să îți asumi responsabilitatea pentru fiecare decizie, ci să te bazezi pe experți. De asemenea, este greu să fii exigent și sceptic atunci când ești sub presiunea clienților de a reduce costurile; așa am ajuns în această situație.
Atât Architects Journal, cât și Building Design sunt cu plată, dar sunt disponibile fragmente. Cu toate acestea, Guardian publică un editorial despre acest subiect:
