„Chiar și atunci când lectura este imposibilă, prezența cărților dobândite produce o asemenea extaz încât cumpărarea mai multor cărți decât poți citi nu este nimic mai puțin decât sufletul care se îndreaptă spre infinit.” – A. Edward Newton, autor, editor și colecționar de 10.000 de cărți.
Ești unul dintre noi? Un practicant al tsundoku? La mine ia forma teancului ambițios de pe noptiera mea – pentru că voi citi în fiecare seară înainte de culcare, desigur, și dimineața la trezire în weekenduri.
Numai că acest lucru rar se întâmplă de fapt. Tsundoku-ul meu ia formă și în cărți de bucate, chiar dacă rar gătesc după rețete. Și cred că practic tsundoku cel mai fervent atunci când cumpăr trei sau patru romane să le îngrămădesc în valiza mea pentru o vacanță de cinci zile. Uneori, nici măcar una nu i se deschide cotorul.
Slavă Domnului că japonezii au un cuvânt pentru oamenii ca noi: tsundoku. Doku provine dintr-un verb care poate fi folosit pentru „a citi”, în timp ce tsun înseamnă „a îngrămădi”. Deci, în esență, îngrămădirea lucrurilor de citit.
„The phrase ‘tsundoku sensei’ appears in text from 1879 according to the writer Mori Senzo,” Profesorul Andrew Gerstle, un profesor de texte japoneze pre-moderne la Universitatea din Londra, explică pentru BBC. „Which is likely to be satirical, about a teacher who has lots of books but doesn’t read them.” Chiar și așa, spune Gerstle, termenul nu este folosit în prezent într-un mod batjocoritor.
Bibliomania
Tom Gerken subliniază la BBC că limba engleză s-ar putea, de fapt, să pară că are un cuvânt similar în „bibliomania”, dar există de fapt diferențe. „While the two words may have similar meanings, there is one key difference,” scrie el. „Bibliomania describes the intention to create a book collection, tsundoku describes the intention to read books and their eventual, accidental collection.”
Mmm hmm, mă declar vinovat.
Viitorul cărților
Este interesant să ne gândim la viitorul cărților chiar acum – și la soarta potențială a cuvintelor precum tsundoku. Avem e-readere dedicate, telefoane și tablete care ar putea lesne să însemne sfârșitul pentru pagina tipărită. Avem case minuscule și o mișcare importantă de minimalism, ambele părând să se ferească de îngrămădirea cărților care ar putea rămâne veșnic necitite. Avem o conștientizare crescută despre resurse și „lucruri” în general; mai este loc pentru teancuri de hârtie legată în lumea modernă?
Deși eu, în general, minimalist și sustenabil, cred că transferarea tsundoku-ului meu la o listă de ediții digitale, mai degrabă decât un teanc de cele fizice, ar putea fi calea de urmat… adevărul este că, cărțile reale pe care le poți ține în mână sunt unul dintre lucrurile la care îmi este greu să renunț. Iubesc mirosul, greutatea, întoarcerea paginilor. Iubesc să pot răsfoi ușor câteva pagini înapoi pentru a reciti o propoziție care persistă în memoria mea. Și poate, aparent, iubesc să cumpăr cărți pe care, ok, poate, nu par să le citesc de fapt. Dar pot cumpăra și cărți folosite, salvându-le de la groapa de gunoi și oferindu-le un cămin printre verii lor neadaptați.
Așa că iată înțelegerea pe care am făcut-o cu mine însumi. Voi rezista modei rapide și mâncării proaste nesustenabile și unei grămezi de plastic inutil pe care nu o merit. Și în schimb, îmi voi permite să mă angajez în puțin tsundoku. În plus, nu este de fapt o risipă pentru că, desigur, voi ajunge la acel teanc șovăitor de cărți într-o zi, chiar. Și dacă japonezii au un cuvânt poetic pentru asta, trebuie să fie în regulă.
