Dacă se întâmplă să conduceți pe Blue Ridge Parkway în Carolina de Nord și să opriți la punctul de belvedere Wolf Mountain la borna kilometrică 424.8, înclinația naturală va fi să priviți fluturii care roiiesc peste florile sălbatice ce coboară în cascadă pe versantul muntelui. Aceasta este o priveliște măreață, dar există una mult mai interesantă în spatele dumneavoastră, deși va trebui să vă apropiați pentru a o aprecia.
Întoarceți-vă peste drum la un perete masiv de granit expus și aruncați o privire atentă. Veți fi răsplătit cu un tărâm floral de basm. Crescând din granitul înalt și de-a lungul marginii drumului său se află un exemplu al uneia dintre cele mai diverse flore native din Appalași. Participanții la o excursie pe teren dedicată mușchilor, parte a Conferinței Cullowhee din 2018 privind plantele native, au exclamat de uimire în fața a cel puțin patru specii de sunătoare, inclusiv una foarte rară. Acestea înfloreau alături de o listă lungă de personaje – o hortensie subdimensionată cumva încă înflorită; două specii de bluets; două plante mai puțin comune, iarba de parnassus și tasselrue; saxifragul lui Michaux; păpădia pitică Blue Ridge; rădăcina lui Bowman; roua cerului, o plantă carnivoră; și hepaticile.
Aceste plante erau toate acolo datorită vedetei discrete a spectacolului: mușchii – peste o duzină care au creat condițiile perfecte pentru ca aceste plante mai mari să prospere.
Cum cresc mușchii?
„Mușchii încep să crească în mici cotloane și crăpături din stâncă unde s-a adunat pământ”, a declarat Ann Stoneburner entuziaștilor de plante care participau la conferința găzduită de Western Carolina University. Stoneburner, fost biolog cercetător la University of Georgia, conducea excursia pe teren împreună cu soțul ei, Robert Wyatt, profesor emerit de botanică și ecologie la University of Georgia. „Mușchii nu au rădăcini”, a continuat Stoneburner, „ci sunt ținuți pe loc de mici structuri asemănătoare firelor de păr numite rizoizi.”
Wyatt a preluat explicația de acolo: Se formează acid carbonic, care descompune stânca și adâncește buzunarul în care se adună pământul. Mușchiul în sine produce, de asemenea, material organic care poate fi încorporat în pământ și îi sporește capacitatea de a reține apa. Procesul creează un microclimat mai favorabil pentru stabilirea și supraviețuirea anumitor plante care răsar atunci când o sămânță cade în mușchi.
Ceea ce face posibil acest ecosistem floral este faptul că apa curge constant în jos și prin stâncă. Atât de multă apă, de fapt, se infiltra pe partea muntelui și pe plantele care creșteau acolo în timpul vizitei noastre, încât picăturile care cădeau de pe plante creau mici stropi în bălțile de apă de lângă picioarele noastre, dând iluzia că plouă. „Aceasta se numește o mlaștină verticală de infiltrație”, a spus Wyatt. Acest tip de mlaștină apare la altitudini similare pe fețele naturale verticale ale stâncilor și este destul de rară. „Această parte a Appalașilor este o pădure de molid roșu și brad Fraser”, a spus el, explicând cum se creează mlaștinile verticale de infiltrație. „Stratul de mușchi de pe vârful muntelui captează apa de ploaie și apoi o eliberează încet, permițându-i să se infiltreze prin și peste stânci.”
Acesta este primul lucru pe care l-am învățat despre mușchi în excursia noastră: Nu cresc întotdeauna în locuri umede și umbrite pe solul pădurii. De fapt, pot crește în locuri unde observatorul ocazional se așteaptă cel mai puțin să-i găsească – în acest caz, pe stâncă goală, udă-leoarcă, expusă la lumina directă a soarelui și la temperaturi reci, mai ales iarna, la o altitudine de 1.676 de metri.
Pe parcursul excursiei de o zi, am învățat și multe alte fapte fascinante despre grupul extraordinar de plante numite mușchi. Aceștia se numără printre cele mai vechi și mai diverse plante de pe planetă. Cele mai vechi fosile atribuite briofitelor – mușchi, hepatici și antocerote – datează din Devonianul Superior (acum aproximativ 350 de milioane de ani). Wyatt a pus acest lucru în perspectivă: „Dar majoritatea cred că s-au desprins de algele verzi chiar mai devreme, poate acum 500 de milioane de ani. Sunt, de asemenea, al doilea cel mai divers grup de plante terestre, după angiosperme, cu aproximativ 15.000 de specii de mușchi, 9.000 de specii de hepatici și 100 de specii de antocerote – sau aproximativ 25.000 de specii în total. Sunt mai diverse decât ferigile și aliații ferigilor și depășesc cu mult gimnospermele ca număr.”
Având acest context, iată o selecție a altor lucruri pe care le-am învățat despre mușchi în excursia mea.
Ce înseamnă un nume
Într-o plimbare dedicată mușchilor, vedeți mult mai mult decât mușchi. Scopul este să vedeți mușchi – și veți vedea, o mulțime. Dar specialiștii și entuziaștii mușchilor sunt interesați și de alte plante. Wyatt și Stoneburner și-au alocat mult timp pentru a arăta multe dintre plantele interesante din drumețiile noastre. Printre acestea s-au numărat arbuști precum caprifoiul arbustiv (Diervilla sessilifolia), afinele înalte (Vaccinum corymbosum), rododendronul Catawba (Rhododendron catawbiense) și viburnumul cu frunze pliate (Viburnum lantanoides); plante perene cu flori precum crinul cu mărgele albastre (Clintonia borealis), coneflower cu cap verde (Rudbeckia lacinata) și crinul cap de turc (Lilium superbum); ferigi precum feriga elegantă (Dryopteris intermedia), feriga doamnei sudice (Athyrium Filix-femina) și feriga cu miros de fân (Dennstaedtia punctilobula); numeroase specii de arbori, inclusiv cei doi cei mai proeminenți în lanțul montan vestic al Carolinei de Nord, molidul roșu (Picea rubens) și bradul Fraser (Abies fraseri), plus numeroase ierburi, carexes și alte plante.
Majoritatea mușchilor nu au denumiri comune, dar unii au. „Majoritatea mușchilor sunt ca o lume separată, chiar și pentru botaniști”, a recunoscut Wyatt. Asta pentru că mușchii sunt atât de mici și atât de rar dominanți în majoritatea comunităților vegetale încât tind să fie ignorați de majoritatea botaniștilor, a explicat el.
A fost ca într-o sală de clasă în aer liber, în timp ce el și Stoneburner au descris aproape toți mușchii pe care i-am văzut folosind denumirile lor științifice, o combinație a genului și speciei. Un grup a fost cel al mușchilor „penă”, un set de specii comune și răspândite în pădurile de molid-brad, care pot crește pe sol, copaci și chiar stânci și își primesc numele de la modul lor de ramificare, care dă aspectul unei pene de pasăre. Asta e mult mai ușor de reținut decât denumirile celor cinci mușchi penă pe care i-am văzut: Hylocomium splendens, Hylocomium brevirostre, Rhytidiadelphus triquetrus, Ptilium castra-castrensis și Pleurozium schreberi.
Alți mușchi cu denumiri comune au inclus mușchiul stea, numit așa deoarece frunzele arată ca niște explozii de stele când sunt privite de la capătul tulpinilor; mușchiul ferigă, care arată ca o ferigă miniaturală; mușchiul cu căciulă, care își ia numele de la structura ce acoperă capsula cu spori, care este lânoasă și arată ca o căciulă; și mușchiul palmier, care are o rozetă terminală de frunze, făcându-l să arate ca un palmier miniatural.
Denumirile științifice ale mușchilor nu au o linie genealogică linneană. „Denumirile științifice ale plantelor cu flori datează de la Linnaeus din 1753”, a spus Wyatt, adăugând că „Linnaeus nu era un expert în plantele non-vasculare”. Prin urmare, a explicat el, „denumirile științifice ale mușchilor datează de la Johann Hedwig și o publicație despre mușchi publicată postum în 1801”. La Grassy Ridge (borna kilometrică 436.8, altitudine 1.600 de metri), am găsit un mușchi numit după Hedwig, Hedwigia ciliata. Interesant este că acest mușchi, a spus Wyatt, se găsește crescând pe aflorimentele de granit din regiunea Piedmont, unde este întotdeauna asociat cu Sedum pusillum, o specie pe cale de dispariție de sedum, sau iarba-grasă.
Nu încercați să rețineți toate denumirile științifice pe care le veți auzi – cu excepția cazului în care sunteți student la botanică. În cazul mușchilor, botaniștii nu au prea multă alegere, deoarece majorității mușchilor le lipsesc denumirile comune. Unele denumiri latine sunt adevărate exerciții de dicție, și veți auzi atât de multă latină încât, dacă încercați să le rețineți pe toate, la sfârșitul zilei s-ar putea să vă explodeze capul! În plus, ghizii excursiei nu se așteaptă să rețineți toate denumirile botanice. Vor doar să vă bucurați de plimbare și să învățați elementele de bază.
Unele plante numite mușchi nu sunt mușchi. Un exemplu este mușchiul renului (Cladonia rangiferina), care este un lichen cu creștere mică, formând tufe, găsit în abundență în Arctica, unde este o sursă de hrană pentru reni. Acesta și-a croat drum de-a lungul coloanei vertebrale a Appalașilor. Wyatt și Stoneburner au publicat o lucrare extinzând aria sa până la sud, pe aflorimentele de granit din Alabama și Georgia. Am văzut tufe neobișnuit de mari la Waterrock Knob/Yellow Face, la borna kilometrică 451.2. Cu o altitudine de 1.918 metri, acesta este al 16-lea cel mai înalt munte din estul Statelor Unite. Un alt exemplu sunt mușchii club, sau Lycopodium, care sunt plante vasculare înrudite cu ferigile. Denumirea comună provine de la forma de club a sporangiilor (strobili). Un al treilea exemplu este mușchiul spaniol (Tillandsia usneoides), care nu numai că nu este un mușchi, dar nici măcar spaniol! Planta epifită cu flori, lungă, atârnătoare și gri, face parte din familia Bromeliaceae și poate fi adesea văzută în sudul Statelor Unite pe chiparoși și stejari din Florida până în Texas.
De ce mușchii sunt atât de mici
Mușchii fac parte dintr-un grup de plante numite în general briofite, care include, de asemenea, hepatici și antocerote, și care nu au țesut vascular, ceea ce le limitează dimensiunea. Majoritatea plantelor care ne vin în minte, a spus Wyatt, sunt plante vasculare. Acestea includ plante perene și anuale cu flori, ierburi și arbuști și arbori cu flori, conifere, cicade și Ginkgo și ferigi. Toate acestea au țesuturi vasculare care îndeplinesc funcții de transport critice pentru creșterea plantelor: xilem pentru conducerea apei și floem pentru conducerea zaharurilor. Dacă vă aflați vreodată într-o plimbare botanică și auziți unele dintre aceste cuvinte și vi se par vag familiare, uitați-vă în jur la restul grupului. Mulți dintre ei se gândesc probabil în tăcere la același lucru ca și dumneavoastră. Acum știu de ce profesorul meu de biologie din clasa a IX-a spunea să fiu atent în clasă – s-ar putea ca aceste informații să vă fie utile cândva! Cel mai mare mușchi din lume, a notat Wyatt, este Dawsonia superba. Se găsește în Munții Albaștri din sud-estul Australiei și, deși mic la maturitate în comparație cu majoritatea plantelor vasculare, poate atinge înălțimi de peste 60 de centimetri.
Mușchii nu au prădători. „Nimic nu prea se hrănește cu ei”, a spus Stoneburner. Dar, a subliniat ea, servesc regnului animal în alte moduri, mai puțin cunoscute. „Au mici nevertebrate care trăiesc în ei, își fac cuiburi în ei și îi folosesc ca teren de vânătoare”, lucruri precum tardigrade, melci, țânțari-gigant și gândaci Bryobia. Și multe specii de păsări își căptușesc cuiburile cu mușchi.
Mușchii nu sunt invazivi. De fapt, a spus Stoneburner, dacă încercați să aveți o peluză de mușchi, veți duce o luptă constantă pentru a scoate ierburi și graminee din stratul de mușchi, deoarece semințele lor se așază, încolțesc și răsadurile vor prospera în covorul de mușchi (exact ca pe peretele de stâncă de la Wolf Mountain). Un exemplu în acest sens, a spus ea, apare în Appalașii de Sud. În unele cazuri, mușchii acoperă copacii căzuți atât de extins, încât aceștia sunt numiți „bușteni de asistență” (nurse logs). Își primesc acest nume deoarece semințele de molid, brad și mesteacăn cad pe stratul de mușchi care acoperă buștenii, încolțesc în mediul umed al mușchiului și dau naștere la noi copaci. Același lucru se întâmplă într-o măsură diferită în grădinile de mușchi din peisaj.
Beneficiu pentru grădina dumneavoastră
Există motive întemeiate să grădinăriți cu mușchi. Unele dintre acestea sunt: pentru a acoperi solul gol (Atrichum); a preveni eroziunea (Bryoandersonia); a adăuga nutrienți solului (Leucodon și Anomodon); a oferi habitate pentru nevertebrate (Leucobryum, Dicranum și Polytrichum); și a oferi material pentru cuiburi păsărilor și habitat salamandrelor și broaștelor (Plagiomnium).
Mușchii pot fi victimele propriei lor frumuseți naturale. Am trecut pe lângă atât de mulți bușteni de asistență în prima parte a potecii de la Waterrock Knob, încât zona semăna cu ceea ce s-ar aștepta să vadă drumeții în Pacificul de Nord-Vest. Mușchiul nu se înrădăcinează în acești bușteni, iar acest lucru duce uneori la unul dintre cele mai triste lucruri care se întâmplă în acești munți, a spus Stoneburner. „Hoții de plante rulează și îndepărtează mușchii de pe bușteni, sau îi desprind de pe pante pentru a-i vinde magazinelor de lux unde sunt folosiți pentru a înfășura coșuri sau diverse articole de vânzare către cumpărători care nu cunosc proveniența lor.”
Mușchii au multe caracteristici uimitoare. Sunt foarte rezistenți la secetă și par să poată reveni la viață. „Am putea lăsa un mușchi pe tejghea câteva săptămâni, sau chiar să-l punem într-un plic special, așa cum fac în herbaria, să-l umezim, să-l punem sub o lumină puternică și ar începe să fotosintetizeze din nou”, a spus Stoneburner. „Sunt foarte bine cunoscuți pentru capacitatea lor de a rezista la deshidratare extremă și de a-și relua creșterea chiar și după câțiva ani.”
Poichilohidric este termenul pentru această caracteristică și se referă la plantele care nu pot regla pierderea apei intern și, ca rezultat, răspund la cantitatea de apă disponibilă în mediu la un moment dat. Acest lucru le oferă capacitatea de a depăși chiar și feriga învierii prin reluarea fotosintezei maxime în decurs de 15 minute de la rehidratare, a spus Wyatt.
Interesant, mușchii nu cresc în medii cu apă sărată. „Din diverse motive, pur și simplu nu pot tolera sarea”, a spus Wyatt. „Există numeroase plante vasculare care au o varietate de mijloace de a exclude sarea la rădăcini sau de a excreta sarea prin glande speciale de pe frunze. S-ar putea ca aceste adaptări să necesite țesut vascular pentru a fi eficiente.”
Diferența dintre mușchi și alte plante mici non-vasculare
Observați cu atenție în timpul plimbărilor și drumețiilor și, cu un bun ghid de teren și practică, a spus Stoneburner, va deveni ușor să recunoașteți diferențele dintre grupurile majore, sau mușchi, hepatici, antocerote și licheni. Ea a comparat acest lucru cu distingerea diferențelor dintre un copac cu flori și un conifer. Odată ce vă familiarizați cu grupurile, veți începe să recunoașteți speciile comune.
Mușchii au rude briofite cu adevărat interesante. Dacă sunteți observatori, veți recunoaște hepatici și antocerote în timpul plimbării (am văzut o mulțime de hepatici, niciuna de antocerote), iar însoțitorii voștri de excursie fără îndoială vi le vor arăta și vor întreba despre ele. Acești locuitori ai pădurii sunt pur și simplu prea interesați pentru a fi ignorați.
Pentru ochiul neantrenat, mulți mușchi pot părea la fel. Pentru botaniști și taxonomiști, așa-zișii „asemănători” pot fi destul de diferiți. „La nivele superioare de clasificare, caracteristicile sporofitului diploid sunt importante”, a spus Wyatt. „În cadrul unui gen, majoritatea speciilor se disting prin caracteristicile frunzelor și tulpinilor gametofitului haploid dominant. Dovezile din studiile care utilizează markeri genetici din ADN arată că multe specii de mușchi, în ciuda diferențelor aparent minore în forma frunzelor, marginile sau nervura principală, sunt mai puternic diferențiate decât speciile tipice de plante cu flori.”
Există un moment optim pentru a vedea mușchi și alte briofite. „Este iarna în sud-est, după ce frunzele au căzut din copaci”, a spus Stoneburner. Atunci cresc mult și, de obicei, sunt cel mai strălucitor element verde din pădure. „Robert obișnuia să glumească că vara putea studia plantele cu flori, iar iarna putea studia mușchii, deoarece chiar le place lumina soarelui!”
„Plantele mele dormeau!” a exclamă Wyatt. Un loc bun pentru a căuta mușchi, a adăugat el, sunt versanții orientați spre nord ai tăieturilor noi de drum. „Mulți oameni spun că lichenii sunt primii care apar, dar, de fapt, sunt mușchii.”
Mușchii sunt foarte importanți ecologic. Mlaștinile de turbă Sphagnum sunt importante ca depozite de carbon, găzduind aproximativ 550 gigatone de carbon. Sphagnum este un motiv major pentru care mlaștinile de turbă sunt acide. America de Nord deține 40% din zonele umede cu turbă din lume, însumând 1.735.000 de kilometri pătrați.
Cum se reproduc mușchii
Majoritatea mușchilor sunt unisexuali, cu plante masculi și femele distincte, verzi și cu frunze, care, la fel ca la animale, produc spermatozoizi și ovule. Aceasta este în contrast cu majoritatea plantelor cu flori, care sunt bisexuale sau hermafrodite. Rezultatul reproducerii sexuale care are loc la plantele verzi cu frunze este o tulpină cu o capsulă care se ridică deasupra plantei verzi și rămâne atașată de aceasta. În capsulă sunt produși sporii care sunt de obicei dispersați de vânt și călătoresc pe distanțe mari. Mulți dintre mușchii penă boreali văzuți la altitudini mari în Appalașii de Sud pot fi găsiți, de exemplu, și la altitudini mai mici în Scandinavia. Când sunt coapte, capsulele mușchiului Sphagnum pot exploda cu o forță atât de mare, încât unii susțin că le aud pocnind.
Mușchii se pot răspândi și asexuat. Un mod în care puteți răspândi mușchii este pur și simplu rupând câteva bucăți, frecându-le între mâini și apoi literalmente împrăștiind bucățile mici în vânt. Fiecare mică bucată din tulpina sau frunza mușchiului poate crește într-un nou mușchi dacă găsește un loc favorabil.
Există anumite instrumente pe care ar trebui să le luați într-o plimbare dedicată mușchilor. Acestea includ: un ghid de teren (dacă sunteți pe Coasta de Est, „Common Mosses of the Northeast and Appalachians” este o alegere excelentă); lentile de mână 10x și 20x pentru a vedea trăsături mai fine care sunt greu de văzut cu ochiul liber, cum ar fi dinții de pe marginile frunzelor, și de care poate depinde uneori identificarea; pungi de plastic transparente pentru a colecta specimene; un băț de mers; apă îmbuteliată; spray anti-insecte; și un rucsac pentru a depozita diverse obiecte (o vestă de pescuit la muscă are multe buzunare și va funcționa, de asemenea, dar poate fi caldă într-o plimbare de vară). Fiți conștienți că colectarea plantelor nu este permisă pe terenurile U.S. Forest Service și asigurați-vă că cereți permisiunea de a colecta înainte de a face drumeții pe proprietăți private.
Și, în cele din urmă, am aflat că unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat despre mușchi se dovedește a fi un mit. Dacă vă pierdeți în pădure, nu căutați mușchi pe partea de nord a unui copac crezând că vă va ajuta să vă găsiți drumul spre casă. „Acesta este un mit”, a râs Wyatt. „Nu vă bazați pe asta!”
„Mușchiul poate înconjura un copac”, a spus Stoneburner, adăugând că „dacă încercați să vă găsiți drumul ieșind din pădure căutând mușchi pe partea de nord a unui copac, s-ar putea să ajungeți să mergeți în cercuri!”
