Există un loc pe Pământ unde poți petrece timp cu maimuțele sălbatice de zăpadă. Nu doar prin gratii sau peste un gard – te poți amesteca printre ele de parcă ai fi nimerit la o petrecere cocktail simiană. Și chiar și atunci când nu e zăpadă, să te relaxezi cu maimuțele de zăpadă este mai distractiv decât majoritatea aperitivelor sau a discuțiilor superficiale umane.
În timp ce stai printre ele, poți vedea maimuțe cum se curăță reciproc cu grație, cum țipă unele la altele cu furie și cum se fugăresc jucăuș. Puișorii obraznici s-ar putea să se împiedice de pantoful tău, să-ți arunce o privire încruntată mică și apoi să țopăie veseli. Și dacă ai noroc, s-ar putea să vezi scena emblematică a maimuțelor de zăpadă care se scaldă într-un izvor termal.
Am vrut să văd toate astea de ani de zile, încă de la un documentar despre maimuțele de zăpadă pe care l-am urmărit cu actuala mea soție pe când eram studenți. În sfârșit am mers în Japonia acum câteva luni și, deși am stat mai mult în Tokyo și în Kyoto, am rezervat o zi în orășelul montan Yamanouchi pentru a vedea maimuțele sălbatice de zăpadă.
Aceste planuri au început să se destrame de îndată ce am ajuns la Parcul Maimuțelor Jigokudani. Un ranger înțelegător ne-a întâmpinat la intrare cu vești proaste: „Ne pare rău, azi nu sunt maimuțe”. Parcul este un loc popular de întâlnire pentru maimuțele locale, dar ele frecventează și suprafețe mari de pădure adiacentă, așa că nu există garanții. Și în singura zi pe care o dedicasem pentru a le vedea, maimuțele aveau aparent alte planuri.
Totuși, chiar când eram pe cale să renunțăm, norocul nostru s-a schimbat. Detaliile (și fotografiile) sunt mai jos, dar merită să facem o pauză mai întâi pentru a oferi un mic context despre aceste maimuțe. Fie că te gândești la o vizită sau pur și simplu ești curios despre viața lor, iată câteva fapte și lecții de la fața locului care te vor ajuta să înțelegi mai bine unii dintre cei mai cool primati de pe planetă.
Ce sunt maimuțele de zăpadă?
Cunoscute oficial sub numele de macaci japonezi (Macaca fuscata), maimuțele de zăpadă trăiesc mai la nord decât orice alt primat sălbatic, non-uman. De asemenea, le place să trăiască în zone montane, unele dintre ele fiind acoperite de zăpadă până la patru luni pe an. Totuși, în ciuda numelui lor comun și a reputației, aceste maimuțe înseamnă mai mult decât doar zăpadă.
Macacii sălbatici există pe trei dintre cele patru insule principale ale Japoniei (Honshu, Shikoku și Kyushu), plus câteva insule mai mici. S-au adaptat la o varietate de habitate pe acest areal, de la subtropical la sub-arctic. Dieta lor diversă include insecte, ciuperci și 200 de tipuri de plante, variind în funcție de latitudine și sezon. Iarna poate fi deosebit de aspră pentru trupele din nord, lăsând adesea doar scoarță și muguri pentru a-și menține rezervele de grăsime.
Blana maimuțelor este o adaptare unică la frig, crescând mai groasă pe măsură ce temperaturile habitatului scad. Împreună cu îngrămădirea pentru a se încălzi, acest lucru le permite să suporte ierni cu temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius (minus 4 Fahrenheit).
Societatea maimuțelor de zăpadă este matriliniară, femelele rămânând în grupurile lor de naștere, iar masculii plecând să-și găsească noi cămine. Masculii singuratici, cunoscuți sub numele de hanare-zaru, își petrec o mare parte din viață rătăcind de la o trupă la alta în căutare de dragoste, sporind involuntar diversitatea genetică a speciei lor în acest proces. O femelă dă naștere de obicei la fiecare doi ani, având un singur pui odată și aproximativ 10 pe parcursul vieții.
De ce ne tolerează?
Oamenii și maimuțele de zăpadă au dezvoltat o relație ciudată în ultimii 60 de ani. Oamenii de știință au început să le studieze îndeaproape la sfârșitul anilor 1940, după ce o trupă sălbatică a fost descoperită pe insula Kojima și adusă din pădure cu cartofi dulci și grâu. Pe măsură ce cercetătorii au continuat să le ofere hrană de-a lungul timpului, maimuțele și-au dat seama că pot căuta hrană mai rar, eliberându-le mai mult timp pentru creativitate.
Hrănirea oricăror animale sălbatice prezintă capcane, dar în acest caz a ajutat și oamenii de știință să studieze evoluția culturii maimuțelor de zăpadă (PDF). În 1953, de exemplu, au observat că o femelă tânără pe nume Imo începuse să spele cartofii dulci pe care i-au dat-o – o inovație care s-a răspândit încet în trupă, începând cu familia lui Imo. Până în 1962, aproximativ 75% dintre maimuțele de zăpadă din Koshima își spălau în mod obișnuit hrana.
Aceasta nu a fost singura inovație a lui Imo, care a continuat să fie un pionier al unei metode populare de separare a grâului de nisip. Dar cea mai faimoasă inovație a speciei sale a avut loc mai la nord, în regiunea Shiga Kogen, unde oamenii au început să ajusteze temperaturile unor izvoare termale în anii 1950. Ideea era să se adapteze la scăldătorii umani, dar maimuțele locale au profitat rapid și ele de schimbare.
Unde este spa-ul maimuțelor?
Parcul Maimuțelor Jigokudani, situat lângă Shiga Kogen în cadrul vastului Parc Național Joshinetsu-Kogen (JKNP), a fost deschis în 1964 pentru a permite turiștilor să vadă maimuțele sălbatice de zăpadă de aproape. Are vedere spre Yamanouchi și Shibu Onsen, un sat stațiune antic care se mândrește cu zeci de onsen – un termen pentru izvoarele termale din Japonia, precum și pentru spa-urile construite în jurul lor. În loc să mențină onsen-uri inter-specii, Jigokudani a luat măsura neobișnuită de a adăuga un izvor termal special pentru oaspeții non-umani.
„Am construit o baie în aer liber ca onsen privat al maimuțelor, deoarece este nefavorabil din punct de vedere al igienei ca maimuțele să folosească aceeași baie [ca] oamenii”, explică site-ul parcului. „De atunci, maimuțele moștenesc comportamentul de a se scălda de generații.”
Maimuțele de zăpadă se scaldă în principal pentru a se încălzi iarna, dar o fac uneori și în alte anotimpuri. Apa caldă nu joacă un rol în supraviețuire – blana lor groasă este suficientă pentru a suporta iernile aspre din regiune – așa că scăldatul este aparent o activitate de lux motivată de confort, conexiuni sociale și tradiție culturală.
Onsen-ul nu este totul
Oricât de mult se bucură maimuțele de izvoarele termale, acesta nu este singurul motiv pentru care vin la Jigokudani. Personalul parcului împrăștie și hrană pentru a le atrage, deși într-un mod menit să le păstreze natura sălbatică, prevenind în același timp dependența sau agresivitatea. Unele locuri din Japonia permit turiștilor să hrănească maimuțele „sălbatice”, dar acest lucru este interzis la Jigokudani.
„Hrănirea nu este un spectacol de divertisment”, conform site-ului parcului. „Poate știți că există facilități care vând hrană oricui dorește să hrănească maimuțele cu mâna. Maimuțele din acel loc se așteaptă să fie hrănite de oricine, așa că dacă nu le dați mâncare, v-ar teroriza sau uneori v-ar lua geanta.”
Doar personalul poate împrăștia hrană la Jigokudani, și ei schimbă orele de hrănire astfel încât maimuțele să nu poată învăța când să se aștepte la o masă. De asemenea, nu anunță public programul de hrănire, ceea ce înseamnă că turiștii tind să vină treptat, nu în masă. Maimuțele primesc opțiuni nutritive precum orz, boabe de soia și mere, și deoarece hrana este împrăștiată, nu aruncată grămadă, aceasta promovează căutarea hranei în loc de o ospățare leneșă.
A vedea maimuțele de zăpadă în condiții pur naturale trebuie să fie și mai bine, dar asta necesită timp pe care mulți turiști nu-l pot aloca, ca să nu mai vorbim de noroc. Macacii sălbatici locuiesc în unele dintre cele mai bune parcuri naționale din Japonia, inclusiv JKNP, Chubu-Sangaku, Hakusan și Nikko, oricare dintre acestea meritând probabil o excursie chiar și fără maimuțe. Dar având timp limitat, ne-am gândit că Jigokudani părea un loc bun pentru a începe.
Cum să ajungi acolo
Japonia are și alte parcuri cu maimuțe, cum ar fi Iwatayama, Choshikei și Takasakiyama, dar maimuțele care se scaldă din Jigokudani și împrejurimile sălbatice îl ajută să se distingă. Numele său înseamnă „Valea Iadului”, o referință la izvoarele vulcanice din zonă și la terenul abrupt și accidentat. Totuși, deși a ajunge acolo poate fi dificil, nu trebuie să fie infernal.
În primul rând, ia în considerare un Japan Rail Pass. Costă 29.000 ¥ (240$) pentru o săptămână, dar excluzând unele linii locale, acoperă majoritatea trenurilor importante. În funcție de itinerariul tău, poate fi mai ieftin și mai ușor decât biletele individuale. Este doar pentru turiștii străini și nu este disponibil în Japonia, așa că comandă-l înainte de a pleca. Alte opțiuni includ un Snow Monkey Pass de o zi sau un Nagano Snow Resort Pass, dar nu pot garanta pentru acestea.
Yamanouchi se află la aproximativ 200 de kilometri (125 mile) nord-vest de Tokyo, o călătorie care durează mai puțin de trei ore cu trenul. Cea mai rapidă opțiune este un shinkansen (tren de mare viteză), care te poate transporta de la anumite stații din Tokyo direct la Nagano. De acolo, este o călătorie de 40 de minute cu Nagano Electric Railway până la stația Yudanaka din Yamanouchi. Această ultimă parte a călătoriei nu este acoperită de un JR Pass, dar biletul de 1.160 ¥ (10$) merită pe deplin. Dacă poți, stai pe scaunele din primul rând ale trenului pentru o vedere panoramică a peisajului.
Jigokudani se află chiar în afara Yamanouchi, și poți ajunge acolo cu vehiculul sau pe jos. (Drumul spre parcare este totuși cam îngust pentru mașinile mari și este închis iarna.) Mersul pe jos de la parcare până la parcul maimuțelor durează aproximativ 15 minute, în timp ce mersul pe jos de la Kanbayashi Onsen pe Traseul Natural Yumichi durează aproximativ jumătate de oră.
Când am ajuns la Yudanka spre sfârșitul după-amiezii, am luat un taxi până la hotelul nostru și am petrecut seara plimbându-ne pe străduțele înguste, luminate de felinare, din Shibu Onsen. Labirintul antic de spa-uri, magazine și restaurante merită o călătorie în sine, dar deși ne-a plăcut să-l explorăm, eram concentrați pe a vedea maimuțele de zăpadă a doua zi.
Maimuțele de zăpadă nu au apărut, așa că planificarea unei singure zile pentru a le vedea s-a dovedit a fi o greșeală. Dar pentru că am stat în Shibu Onsen două nopți, am avut o a doua șansă a doua zi dimineața înainte de a ne întoarce la Tokyo.
De data aceasta, am avut prevederea să sunăm la Jigokudani înainte de a pleca. Un ranger prietenos ne-a spus că maimuțele erau în drum spre parc, iar personalul hotelului, și mai prietenos, a fost de acord să ne păstreze bagajele după check-out, astfel încât să putem face o scurtă excursie pe munte. Când am ajuns acolo, ne temeam de o repetare a dezamăgirii din ziua precedentă, mai ales după ce am văzut parcarea goală și puținii alți turiști. Dar la ajungerea la intrarea în parc, am fost deodată înconjurați de maimuțe.
Cum să te amesteci printre maimuțe
Chiar dacă acești macaci sunt obișnuiți cu oamenii, au o anumită aroganță care le lipsește adesea maimuțelor captive. Se poartă ca animale sălbatice, dar cu maniere ciudat de umane, făcându-i infinit de amuzant de privit. Deși nu eram acolo iarna, am reușit totuși să vedem o maimuță înotând în onsen – o priveliște care a stârnit țipete de entuziasm din partea mai multor turiști din jurul nostru.
Ne-au ajuns din urmă ulterior câteva zeci de vizitatori umani, dar parcul nu s-a simțit niciodată aglomerat. Maimuțele ne-au ignorat în mare parte, părând mult mai interesate unele de altele decât de primatele mai mari, mai stângace, care le priveau cu gura căscată.
Apropo de asta, există câteva reguli utile de reținut dacă vizitați Jigokudani. Maimuțele s-ar putea să nu fie cunoscute pentru manierele lor, dar personalul parcului are puțină răbdare cu oricine altcineva face pe maimuța.
1. Nu hrăniți maimuțele. Chiar și a le arăta mâncare este interzis.
2. Nu atingeți. Atingerea, țipatul la sau hărțuirea în orice alt mod a maimuțelor este evident rău, și nu doar pentru binele lor. Așa cum avertizează site-ul Jigokudani, maimuțele pot mușca sau „teroriza” oamenii care le deranjează. Chiar și puișorii pot cere ajutor de la adulți dacă se simt amenințați, așa că țineți-vă mâinile la voi. Maimuțele în general nu se apropie de turiști, deoarece nu sunt hrănite de străini, dar puișorii curioși o fac uneori (unul s-a împiedicat de piciorul meu în timp ce fotografiam o altă maimuță, de exemplu). Dacă se întâmplă acest lucru, parcul recomandă să vă îndepărtați „cât mai curând posibil”.
3. Nu priviți fix. A privi fix sau a deschide gura este un gest agresiv în societatea maimuțelor de zăpadă, și ele ne aplică aceleași reguli. Chiar și o privire absentă sau un căscat ar putea fi interpretate greșit, așa că fiți atent. Camerele sunt permise, dar pentru siguranța, am stat la câțiva metri distanță și am „privit fix” doar pe scurt prin vizor.
4. Nu aduceți animale de companie. Acest lucru probabil nu se va pune problema dacă vizitați din afara Japoniei, dar merită menționat oricum. Am petrecut aproximativ două ore într-o admirație liniștită și amuzată la Jigokudani, dar sunt sigur că reacția câinelui meu ar fi fost foarte diferită.
5. Nu fiți obsedați de selfie-uri. Toleranța camerelor nu înseamnă că nu există reguli pentru o fotografie responsabilă. Când eram la Jigokudani, am văzut un grup de turiști mustrați de personalul parcului pentru că își făceau un selfie de aproape cu o mamă maimuță în timp ce își alăpta puiul. În același sens, parcul cere vizitatorilor să se abțină de la folosirea bețelor pentru selfie (ceea ce, sincer, nu e un sfat rău pentru majoritatea situațiilor).
Am petrecut aproximativ două ore la Jigokudani înainte să ne grăbim înapoi la bagaje și apoi la Tokyo pentru cină. Abaterea spre Yamanouchi a fost un moment confuz de două zile într-o excursie oricum amețitoare de 10 zile, dar fiecare parte a meritat, de la mâncare, peisaje și fabrica de sake până la marea varietate de izvoare termale.
Și a petrece timp cu maimuțele sălbatice de zăpadă a fost la fel de distractiv cum îmi imaginasem întotdeauna, în ciuda lipsei de zăpadă. Deja plănuiesc o călătorie de întoarcere, poate iarna sau primăvara târziu, când se nasc mulți pui. Oricum ar fi, ne vom asigura că rezervăm o zi sau două în plus data viitoare, deoarece maimuțele de zăpadă pot fi puțin imprevizibile.
